Ieremia 10
← Ieremia · Biblia Traducerea Fidela
Ieremia 10
Biblia Traducerea Fidela
1
Ascultați cuvântul pe care DOMNUL vi-l vorbește, casă a lui Israel;
2
Astfel spune DOMNUL: Nu învățați calea păgânilor și nu vă descurajați la semnele cerurilor, pentru că păgânii sunt îngroziți de ele.
3
Pentru că obiceiurile popoarelor sunt deșertăciune, pentru că unul taie un copac din pădure, lucrarea mâinilor meșteșugarului, cu securea.
4
Ei îl împodobesc cu argint și cu aur; îl fixează cu cuie și cu ciocane, ca să nu se miște.
5
Ei sunt drepți ca un palmier, dar nu vorbesc; trebuie să fie cărați, deoarece nu pot merge singuri. Nu vă temeți de ei; căci nu pot face rău și nici nu este în puterea lor să facă bine.
6
Deoarece nu este nimeni asemenea ție, DOAMNE; tu ești mare și numele tău este mare în putere.
7
Cine nu s-ar teme de tine, Împărate al națiunilor? Pentru că ție ți se cuvine teama; deoarece printre toți înțelepții națiunilor și în toate împărățiile lor, nu este nimeni asemenea ție.
8
Dar ei sunt cu toții neghiobi și nebuni; trunchiul este o doctrină a deșertăciunilor.
9
Argintul întins în plăci este adus din Tarsis și aurul din Ufaz, lucrarea meșteșugarului și a mâinilor topitorului; albastru și purpuriu este îmbrăcămintea lor; toate sunt lucrarea celor iscusiți.
10
Dar DOMNUL este adevăratul Dumnezeu, el este Dumnezeul cel viu și un împărat veșnic; la furia lui pământul se va cutremura și națiunile nu vor fi în stare să suporte indignarea lui.
11
Astfel să le spuneți: Dumnezeii care nu au făcut cerurile și pământul, ei, chiar ei, vor pieri de pe pământ și de sub aceste ceruri.
12
El a făcut pământul prin puterea lui, el a întemeiat lumea prin înțelepciunea lui și a întins cerurile prin discernământul lui.
13
Când își înalță vocea, o mulțime de ape sunt în ceruri, și el face aburii să se înalțe de la marginile pământului; el face fulgere împreună cu ploaia și scoate vântul din tezaurele lui.
14
Fiecare este neghiob în cunoaștere; fiecare topitor este încurcat de chipul cioplit; căci chipul lui turnat este falsitate și nu este suflare în ele.
15
Sunt deșertăciune și lucrarea înșelătoriilor; vor pieri în timpul cercetării lor.
16
Partea lui Iacob nu este ca ei, pentru că el este făuritorul a toate lucrurile; și Israel este toiagul moștenirii lui: DOMNUL oștirilor este numele lui.
17
Strânge-ți lucrurile tale din țară, locuitor al fortăreței.
18
Pentru că astfel spune DOMNUL: Iată, de data aceasta voi azvârli pe locuitorii țării și îi voi strâmtora, ca ei să afle cum este.
19
Vai mie din cauza vătămării mele! Rana mea este apăsătoare; dar eu am spus: Cu adevărat aceasta este o durere și trebuie să o sufăr.
20
Cortul meu este prădat și toate frânghiile mele sunt rupte; copiii mei au ieșit de la mine și nu mai sunt; nu mai este nimeni să îmi întindă cortul și să îmi ridice perdele.
21
Pentru că păstorii au devenit neghiobi și nu l-au căutat pe DOMNUL; de aceea nu vor prospera și toate turmele lor vor fi împrăștiate.
22
Iată, zgomotul unui zvon a venit și o mare răscoală din țara de nord, ca să prefacă cetățile lui Iuda într-un pustiu și o vizuină de dragoni.
23
DOAMNE, știu că nu în om este calea sa; nu ține de omul care umblă să își îndrepte pașii săi.
24
Corectează-mă, DOAMNE, dar cu judecată, nu în mânia ta, ca nu cumva să mă nimicești.
25
Toarnă-ți furia asupra păgânilor care nu te cunosc și asupra familiilor care nu cheamă numele tău, pentru că l-au mâncat pe Iacob și l-au înghițit și l-au mistuit și i-au pustiit locuința.