Vergleichen
2 Timotei 3
Gekoppeltes ScrollenBeide Spalten scrollen gemeinsam
2 Timotei
Kapitel 3
1
Dar să mai știi aceasta, că în zilele de pe urmă vor veni timpuri primejdioase.
2
Fiindcă oamenii vor fi iubitori de sine, lacomi, lăudăroși, mândri, blasfematori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără sfințenie,
3
Fără afecțiune naturală, călcători de pace, acuzatori falși, lipsiți de autocontrol, feroce, disprețuitori ai celor buni,
4
Trădători, impulsivi, îngâmfați, iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu,
5
Având o formă de evlavie dar negându-i puterea; ferește-te de astfel de oameni.
6
Fiindcă dintre aceștia sunt cei care se furișează în case și captivează femeile fără minte, încărcate cu păcate, purtate de diverse pofte,
7
Învățând tot timpul și neputând niciodată să vină la cunoașterea adevărului.
8
Și chiar așa cum Ianes și Iambres s-au împotrivit lui Moise, tot așa și aceștia se împotrivesc adevărului, oameni ai minților corupte și respinși referitor la credință.
9
Dar nu vor înainta mai departe, fiindcă nebunia lor va fi evidentă tuturor, cum a fost și a acelora.
10
Tu, însă, ai cunoscut pe deplin doctrina mea, comportarea mea de viață, scopul, credința, îndelunga răbdare, dragostea creștină, răbdarea,
11
Persecuțiile, nenorocirile care mi s-au întâmplat în Antiohia, în Iconia și în Listra; știi ce persecuții am îndurat, dar Domnul m-a scăpat din toate.
12
Într-adevăr, toți cei ce voiesc să trăiască evlavios în Cristos Isus vor fi persecutați.
13
Dar oamenii răi și impostorii vor crește din rău în mai rău, înșelând și fiind înșelați.
14
Dar tu continuă în cele pe care le-ai învățat și de care ai fost asigurat, știind de la cine ai învățat,
15
Și pentru că de copil ai cunoscut sfintele scripturi, care sunt în stare să te facă înțelept pentru salvare prin credința care este în Cristos Isus.
16
Toată scriptura este dată prin insuflarea lui Dumnezeu și este folositoare pentru doctrină, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru educare în dreptate,
17
Ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, deplin înzestrat pentru toate faptele bune.
2 Timoteovi
Kapitel 3
1
Toto pak věz, že v posledních dnech nastanou časové nebezpeční.
2
Nebo nastanou lidé sami sebe milující, peníze milující, chlubní, pyšní, zlolejci, rodičů neposlušní, nevděční, bezbožní,
3
Nelítostiví, smluv nezdrželiví, utrhači, nestředmí, plaší, kterýmž nic dobrého milo není,
4
Zrádci, přívažčiví, nadutí, rozkoší milovníci více nežli Boha,
5
Mající způsob pobožnosti, ale moci její zapírajíce, a od takových se odvracuj.
6
Nebo z těch jsou i ti, kteříž nacházejí do domů, a jímajíce, vodí ženky obtížené hříchy, jenž vedeny bývají rozličnými žádostmi,
7
Kteréž vždycky se učí, ale nikdy ku poznání pravdy přijíti nemohou.
8
Jakož zajisté Jannes a Jambres zprotivili se Mojžíšovi, tak i tito protiví se pravdě, lidé na mysli porušení a při víře spletení.
9
Ale nebudouť více prospívati. Nebo nemoudrost jejich zjevná bude všechněm, jako i oněchno byla.
10
Ale ty jsi došel mého učení, způsobu života mého, úmyslu, víry, snášelivosti, lásky, trpělivosti,
11
Protivenství, utrpení, kteráž na mne přišla v Antiochii, v Ikonii, a v Lystře; kterážto protivenství snášel jsem, ale ze všech vysvobodil mne Pán.
12
A takž i všickni, kteříž chtějí zbožně živi býti v Kristu Ježíši, protivenství míti budou.
13
Zlí pak lidé a svůdcové prospívati budou ze zlého v horší, i jiné v blud uvodíce, i sami bludem pojati jsouce.
14
Ale ty zůstávej v tom, čemužs se naučil a cožť jest svěřeno, věda, od kohos se naučil.
15
A že hned od dětinství svatá Písma znáš, kteráž tě mohou moudrého učiniti k spasení skrze víru, kteráž jest v Kristu Ježíši.
16
Všeliké zajisté Písmo od Boha jest vdechnuté, a užitečné k učení, k trestání, k napravování, k správě, kteráž náleží k spravedlnosti,
17
Aby byl dokonalý člověk Boží, ke všelikému skutku dobrému hotový.