Vergleichen
Faptele 27
Gekoppeltes ScrollenBeide Spalten scrollen gemeinsam
Faptele
Kapitel 27
1
Iar când s-a hotărât să navigăm spre Italia, pe Pavel și pe alți prizonieri i-au predat unui centurion numit Iulius, din cohorta lui Augustus.
2
Și, îmbarcându-ne într-o corabie de la Adramit, am ridicat ancora, intenționând să navigăm pe lângă coastele Asiei; Aristarh, un macedonean din Tesalonic, fiind cu noi.
3
Și a doua zi am aruncat ancora la Sidon. Și Iulius îl trata omenește pe Pavel și i-a dat voie să meargă la prietenii săi să se învioreze.
4
Și după ce am ridicat ancora de acolo, am navigat la adăpostul Ciprului, pentru că vânturile erau potrivnice.
5
Și după ce am trecut de marea Ciliciei și Pamfiliei, am ajuns la Mira, o cetate din Licia.
6
Și acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, navigând spre Italia; și ne-a urcat în ea.
7
Și navigând încet mai multe zile și ajungând cu greu lângă Cnidus, vântul nelăsându-ne, am navigat la adăpostul Cretei, lângă Salmona;
8
Și, trecând cu greu aceasta, am ajuns într-un loc numit Limanuri Bune; aproape de care era cetatea Lasaia.
9
Și, trecând mult timp și navigarea fiind de acum periculoasă, pentru că postul trecuse deja, Pavel i-a avertizat,
10
Și le-a spus: Domnilor, îmi dau seama că această călătorie va fi cu vătămare și multă pagubă, nu doar pentru încărcătură și corabie, dar și pentru viețile noastre.
11
Cu toate acestea, centurionul l-a crezut pe căpetenia vasului și pe proprietarul corăbiei mai mult decât cele spuse de Pavel.
12
Iar pentru că limanul nu era bun pentru iernat, cei mai mulți s-au înțeles să plece și de acolo, dacă ar fi posibil să ajungă cumva să ierneze la Fenix, un liman din Creta și care este orientat spre sud-vest și nord-vest.
13
Iar când vântul de sud a suflat ușor, presupunând că și-au atins scopul, ridicând ancora, au navigat aproape de Creta.
14
Dar nu după mult timp s-a ridicat împotriva acesteia un vânt violent, numit Euroclidon.
15
Iar când corabia a fost apucată și nu putea face față vântului, ne-am lăsat purtați de ea.
16
Și, trecând repede pe lângă o anume insulă numită, Clauda, cu greu am fost în stare să fim stăpâni ai bărcii;
17
Pe care, după ce au ridicat-o, au folosit ajutoare, încingând corabia; și, temându-se ca nu cumva să fie aruncați în bancurile de nisip, au strâns pânzele și astfel au fost purtați.
18
Iar noi, fiind puternic bătuți de furtună, a doua zi ei au aruncat încărcătura peste bord;
19
Și a treia zi, noi cu mâinile noastre am aruncat uneltele corăbiei.
20
Și după ce nu s-a arătat mai multe zile nici soare nici stele, și nu mică era furtuna peste noi, ni s-a dus atunci toată speranța că vom fi salvați.
21
Iar după o îndelungată abstinență, Pavel a stat în picioare în mijlocul lor și a spus: Domnilor, trebuia să mă fi ascultat și să nu fi ridicat ancora din Creta și să câștigați această vătămare și pagubă.
22
Și acum, vă îndemn să fiți cu voie bună; fiindcă nu va fi pierderea vieții niciunuia dintre voi, decât a corăbiei.
23
Fiindcă azi noapte a stat în picioare lângă mine îngerul Dumnezeului al căruia sunt și căruia îi servesc,
24
Spunând: Nu te teme, Pavele, tu trebuie să fii adus în fața Cezarului; și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți care călătoresc cu tine.
25
De aceea domnilor fiți cu voie bună; fiindcă îl cred pe Dumnezeu, că va fi chiar așa cum mi s-a spus.
26
Totuși, noi trebuie să fim aruncați pe o anumită insulă.
27
Și când a venit a paisprezecea noapte, fiind aruncați în sus și în jos în Adriatica, spre miezul nopții, marinarii au presupus că se apropie de o coastă;
28
Și au măsurat adâncimea apei și au găsit douăzeci de stânjeni; și după ce s-au dus puțin mai departe, au măsurat din nou și au găsit cincisprezece stânjeni.
29
Atunci, temându-se ca nu cumva să fim aruncați pe stânci, au azvârlit patru ancore din pupă și doreau să se facă ziuă.
30
Dar în timp ce marinarii plănuiau să fugă din corabie, după ce au coborât barca pe mare, sub pretext că intenționează să arunce ancore din proră,
31
Pavel a spus centurionului și soldaților: Dacă aceștia nu rămân în corabie, voi nu puteți fi salvați.
32
Atunci, soldații au tăiat frânghiile bărcii și au lăsat-o să cadă.
33
Și până să se facă ziuă, Pavel îi implora pe toți să ia mâncare, spunând: Astăzi este a paisprezecea zi de când așteptați și continuați postind, fără să luați nimic.
34
De aceea vă îndemn să luați mâncare; fiindcă aceasta este pentru sănătatea voastră; fiindcă niciun fir de păr nu va cădea de pe capul vreunuia dintre voi.
35
Iar după ce a spus astfel, a luat pâine și a adus mulțumiri lui Dumnezeu în prezența tuturor; și după ce a frânt-o, a început să mănânce.
36
Atunci toți au fost cu voie bună și au luat și ei mâncare.
37
Și eram de toți în corabie două sute șaptezeci și șase de suflete.
38
Și, săturându-se cu mâncare, au ușurat corabia și au aruncat grâul în mare.
39
Iar după ce s-a făcut ziuă nu au recunoscut pământul; dar au văzut un anumit golf cu o plajă, pe care voiau, dacă era posibil, să împingă corabia.
40
Și după ce au ridicat ancorele, s-au încredințat mării și au dezlegat funiile de la pana cârmei și au înălțat pânza principală în vânt și au ținut-o spre țărm.
41
Și, căzând pe un loc unde se întâlneau două mări, au eșuat corabia; și prora s-a înfipt tare și a rămas nemișcată, dar pupa era sfărâmată de violența valurilor.
42
Iar voia soldaților era să ucidă prizonierii, ca nu cumva vreunul să înoate și să scape.
43
Dar centurionul, voind să îl salveze pe Pavel, le-a împiedicat planul; și a poruncit celor ce pot înota să se arunce primii în mare și să ajungă pe uscat;
44
Și ceilalți, unii pe scânduri și unii pe sfărâmăturile de la corabie. Și așa s-a întâmplat că toți au scăpat în siguranță pe uscat.
Acts
Kapitel 27
1
And when it was determined that we should sail into Italy, they delivered Paul and certain other prisoners unto one named Julius, a centurion of Augustus’ band.
2
And entering into a ship of Adramyttium, we launched, meaning to sail by the coasts of Asia; one Aristarchus, a Macedonian of Thessalonica, being with us.
3
And the next day we touched at Sidon. And Julius courteously entreated Paul, and gave him liberty to go unto his friends to refresh himself.
4
And when we had launched from thence, we sailed under Cyprus, because the winds were contrary.
5
And when we had sailed over the sea of Cilicia and Pamphylia, we came to Myra, a city of Lycia.
6
And there the centurion found a ship of Alexandria sailing into Italy; and he put us therein.
7
And when we had sailed slowly many days, and scarce were come over against Cnidus, the wind not suffering us, we sailed under Crete, over against Salmone;
8
And, hardly passing it, came unto a place which is called The fair havens; nigh whereunto was the city of Lasea.
9
Now when much time was spent, and when sailing was now dangerous, because the fast was now already past, Paul admonished them,
10
And said unto them, Sirs, I perceive that this voyage will be with hurt and much damage, not only of the lading and ship, but also of our lives.
11
Nevertheless the centurion believed the master and the owner of the ship, more than those things which were spoken by Paul.
12
And because the haven was not commodious to winter in, the more part advised to depart thence also, if by any means they might attain to Phenice, and there to winter; which is an haven of Crete, and lieth toward the south west and north west.
13
And when the south wind blew softly, supposing that they had obtained their purpose, loosing thence, they sailed close by Crete.
14
But not long after there arose against it a tempestuous wind, called Euroclydon.
15
And when the ship was caught, and could not bear up into the wind, we let her drive.
16
And running under a certain island which is called Clauda, we had much work to come by the boat:
17
Which when they had taken up, they used helps, undergirding the ship; and, fearing lest they should fall into the quicksands, strake sail, and so were driven.
18
And we being exceedingly tossed with a tempest, the next day they lightened the ship;
19
And the third day we cast out with our own hands the tackling of the ship.
20
And when neither sun nor stars in many days appeared, and no small tempest lay on us, all hope that we should be saved was then taken away.
21
But after long abstinence Paul stood forth in the midst of them, and said, Sirs, ye should have hearkened unto me, and not have loosed from Crete, and to have gained this harm and loss.
22
And now I exhort you to be of good cheer: for there shall be no loss of any man’s life among you, but of the ship.
23
For there stood by me this night the angel of God, whose I am, and whom I serve,
24
Saying, Fear not, Paul; thou must be brought before Cæsar: and, lo, God hath given thee all them that sail with thee.
25
Wherefore, sirs, be of good cheer: for I believe God, that it shall be even as it was told me.
26
Howbeit we must be cast upon a certain island.
27
But when the fourteenth night was come, as we were driven up and down in Adria, about midnight the shipmen deemed that they drew near to some country;
28
And sounded, and found it twenty fathoms: and when they had gone a little further, they sounded again, and found it fifteen fathoms.
29
Then fearing lest we should have fallen upon rocks, they cast four anchors out of the stern, and wished for the day.
30
And as the shipmen were about to flee out of the ship, when they had let down the boat into the sea, under colour as though they would have cast anchors out of the foreship,
31
Paul said to the centurion and to the soldiers, Except these abide in the ship, ye cannot be saved.
32
Then the soldiers cut off the ropes of the boat, and let her fall off.
33
And while the day was coming on, Paul besought them all to take meat, saying, This day is the fourteenth day that ye have tarried and continued fasting, having taken nothing.
34
Wherefore I pray you to take some meat: for this is for your health: for there shall not an hair fall from the head of any of you.
35
And when he had thus spoken, he took bread, and gave thanks to God in presence of them all: and when he had broken it, he began to eat.
36
Then were they all of good cheer, and they also took some meat.
37
And we were in all in the ship two hundred threescore and sixteen souls.
38
And when they had eaten enough, they lightened the ship, and cast out the wheat into the sea.
39
And when it was day, they knew not the land: but they discovered a certain creek with a shore, into the which they were minded, if it were possible, to thrust in the ship.
40
And when they had taken up the anchors, they committed themselves unto the sea, and loosed the rudder bands, and hoised up the mainsail to the wind, and made toward shore.
41
And falling into a place where two seas met, they ran the ship aground; and the forepart stuck fast, and remained unmoveable, but the hinder part was broken with the violence of the waves.
42
And the soldiers’ counsel was to kill the prisoners, lest any of them should swim out, and escape.
43
But the centurion, willing to save Paul, kept them from their purpose; and commanded that they which could swim should cast themselves first into the sea, and get to land:
44
And the rest, some on boards, and some on broken pieces of the ship. And so it came to pass, that they escaped all safe to land.