Comparar
1 Samuel 20
Desplazamiento vinculadoLas dos columnas se desplazan juntas
1 Samuel
Capítulo 20
1
Și David a fugit din Naiot, din Rama, și a venit și a spus înaintea lui Ionatan: Ce am făcut? Care este nelegiuirea mea? Și care este păcatul meu înaintea tatălui tău, încât el îmi caută viața?
2
Și Ionatan i-a spus: Nicidecum; nu vei muri; Iată, tatăl meu nu va face niciun lucru mare sau mic fără să mi-l arate; și pentru ce ar ascunde tatăl meu acest lucru de mine? Nu este așa.
3
Și David a jurat din nou și a spus: Tatăl tău știe într-adevăr că am găsit favoare în ochii tăi; și spune: Să nu știe Ionatan aceasta, ca nu cumva să se mâhnească; Dar cu adevărat, precum DOMNUL trăiește și precum sufletul tău trăiește, nu este decât un pas între mine și moarte.
4
Atunci Ionatan i-a spus lui David: Orice dorește sufletul tău, voi face pentru tine.
5
Și David i-a spus lui Ionatan: Iată, mâine este lună nouă și nu trebuie să lipsesc de la a ședea cu împăratul la masă; dar tu lasă-mă să merg să mă ascund în câmp până în a treia zi seara.
6
Dacă îi voi lipsi cât de cât tatălui tău, atunci spune: David mi-a cerut insistent să alerge până la Betleem, cetatea sa, pentru că acolo este un sacrificiu anual pentru toată familia.
7
Dacă el spune astfel: Este bine; servitorul tău va avea pace; dar dacă se va înfuria, atunci fii sigur că răul este hotărât de el.
8
De aceea să te porți cu bunătate cu servitorul tău, pentru că ai adus pe servitorul tău într-un legământ al DOMNULUI cu tine; totuși, dacă este nelegiuire în mine, ucide-mă tu însuți, pentru că de ce m-ai aduce la tatăl tău?
9
Și Ionatan a spus: Departe fie aceasta de tine; dacă aș fi știut într-adevăr că răul este hotărât de tatăl meu să vină asupra ta, nu ți-aș fi spus?
10
Atunci David i-a spus lui Ionatan: Cine îmi va spune? Sau dacă tatăl tău îți va răspunde cu asprime?
11
Și Ionatan i-a spus lui David: Vino și să mergem în câmp. Și au ieșit amândoi în câmp.
12
Și Ionatan i-a spus lui David: DOMNUL Dumnezeul lui Israel, când voi încerca pe tatăl meu mâine pe timpul acesta, sau poimâine, și, iată, dacă este bun față de David și nu voi trimite la tine și nu îți voi arăta,
13
DOMNUL să facă astfel și mult mai mult lui Ionatan; dar dacă îi place tatălui meu să îți facă rău, îți voi arăta și te voi trimite, ca să mergi în pace; și DOMNUL fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu.
14
Și nu numai cât voi mai trăi să îmi arăți bunătatea DOMNULUI, ca să nu mor,
15
Ci de asemenea să nu stârpești niciodată bunătatea ta de la casa mea; nu, nici după ce DOMNUL va stârpi pe fiecare din dușmanii lui David, de pe fața pământului.
16
Astfel Ionatan a făcut un legământ cu casa lui David, spunând: Să ceară DOMNUL aceasta din mâna dușmanilor lui David.
17
Și Ionatan l-a făcut pe David să jure din nou, deoarece îl iubea, pentru că îl iubea precum își iubea propriul suflet.
18
Atunci Ionatan i-a spus lui David: Mâine este lună nouă; și lipsa ta va fi observată, pentru că scaunul tău va fi gol.
19
Și după ce vei sta trei zile, să cobori repede și să vii la locul unde te-ai ascuns când acel lucru s-a întâmplat, și să rămâi lângă piatra Ezel.
20
Și voi trage trei săgeți lângă aceasta, ca și când aș trage la țintă.
21
Și, iată, voi trimite un băiat, spunând: Du-te, găsește săgețile. Dacă spun clar băiatului: Iată, săgețile sunt în această parte a ta, ia-le; atunci vino, pentru că este pace pentru tine și nicio vătămare, precum DOMNUL trăiește.
22
Dar, dacă spun astfel tânărului: Iată, săgețile sunt dincolo de tine; mergi pe calea ta, pentru că DOMNUL te-a trimis.
23
Și referitor la acest lucru despre care am vorbit eu și cu tine, iată, DOMNUL este între tine și mine pentru totdeauna.
24
Astfel David s-a ascuns în câmp; și luna nouă a venit, iar împăratul s-a așezat să mănânce mâncare.
25
Și împăratul a șezut pe scaunul său, ca în alte dăți, pe un scaun de lângă perete; și Ionatan s-a ridicat și Abner a șezut lângă Saul și locul lui David era gol.
26
Totuși Saul nu a vorbit nimic în acea zi, pentru că se gândea: I s-a întâmplat ceva, el nu este curat; cu siguranță nu este curat.
27
Și s-a întâmplat a doua zi, a doua zi a lunii, că locul lui David era gol; și Saul a spus fiului său, Ionatan: De ce nu a venit fiul lui Isai să mănânce, nici ieri, nici astăzi?
28
Și Ionatan a răspuns lui Saul: David mi-a cerut insistent să meargă la Betleem;
29
Și a spus: Lasă-mă să merg, te rog, pentru că avem un sacrificiu al familiei în cetate; și fratele meu, el mi-a poruncit să fiu acolo; și acum, dacă am găsit favoare în ochii tăi, lasă-mă să plec, te rog, și să văd pe frații mei. De aceea nu vine la masa împăratului.
30
Atunci mânia lui Saul s-a aprins împotriva lui Ionatan și i-a spus: Tu, fiu de femeie perversă și răzvrătită, nu știu eu că ți-ai ales pe fiul lui Isai spre rușinea ta și spre rușinea goliciunii mamei tale?
31
Fiindcă atât cât fiul lui Isai trăiește pe pământ, tu nu vei fi întemeiat, nici tu, nici împărăția ta. De aceea acum, trimite și adu-l la mine, pentru că negreșit va muri.
32
Și Ionatan i-a răspuns tatălui său Saul și i-a zis: Pentru ce să fie ucis? Ce a făcut?
33
Și Saul a aruncat o suliță spre el ca să îl lovească; prin aceasta Ionatan a cunoscut că este hotărât de tatăl său să ucidă pe David.
34
Astfel Ionatan s-a ridicat de la masă în mânie înverșunată și nu a mâncat pâine în a doua zi a lunii, pentru că era mâhnit pentru David, deoarece tatăl său îi făcuse rușine.
35
Și s-a întâmplat dimineața, că Ionatan a ieșit la câmp la timpul rânduit cu David și un băiețel a ieșit cu el.
36
Și a spus băiatului său: Aleargă, găsește acum săgețile pe care le trag. Și pe când a alergat băiatul, el a tras o săgeată dincolo de el.
37
Și când băiatul a ajuns la locul săgeții pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după băiat și a spus: Nu este săgeata dincolo de tine?
38
Și Ionatan a strigat după băiat: Iute, grăbește, nu sta. Și băiatul lui Ionatan a adunat săgețile și a venit la stăpânul său.
39
Dar băiatul nu știa nimic; numai Ionatan și David cunoșteau lucrul acesta.
40
Și Ionatan a dat armele sale băiatului său și i-a spus: Du-te, du-le în cetate.
41
Și imediat ce băiatul a plecat, David s-a ridicat dintr-un loc dinspre sud și a căzut cu fața la pământ și s-a plecat de trei ori; și s-au sărutat unul pe altul și au plâns unul cu altul, până când David l-a întrecut.
42
Și Ionatan i-a spus lui David: Du-te în pace, pentru că am jurat amândoi în numele DOMNULUI, spunând: DOMNUL să fie între mine și tine și între sămânța mea și sămânța ta pentru totdeauna. Și s-a ridicat și a plecat; și Ionatan a mers în cetate.
1 Samuel
Capítulo 20
1
And David fled from Naioth in Ramah, and came and said before Jonathan, What have I done? what is mine iniquity? and what is my sin before thy father, that he seeketh my life?
2
And he said unto him, God forbid; thou shalt not die: behold, my father will do nothing either great or small, but that he will shew it me: and why should my father hide this thing from me? it is not so.
3
And David sware moreover, and said, Thy father certainly knoweth that I have found grace in thine eyes; and he saith, Let not Jonathan know this, lest he be grieved: but truly as the LORD liveth, and as thy soul liveth, there is but a step between me and death.
4
Then said Jonathan unto David, Whatsoever thy soul desireth, I will even do it for thee.
5
And David said unto Jonathan, Behold, to morrow is the new moon, and I should not fail to sit with the king at meat: but let me go, that I may hide myself in the field unto the third day at even.
6
If thy father at all miss me, then say, David earnestly asked leave of me that he might run to Beth-lehem his city: for there is a yearly sacrifice there for all the family.
7
If he say thus, It is well; thy servant shall have peace: but if he be very wroth, then be sure that evil is determined by him.
8
Therefore thou shalt deal kindly with thy servant; for thou hast brought thy servant into a covenant of the LORD with thee: notwithstanding, if there be in me iniquity, slay me thyself; for why shouldest thou bring me to thy father?
9
And Jonathan said, Far be it from thee: for if I knew certainly that evil were determined by my father to come upon thee, then would not I tell it thee?
10
Then said David to Jonathan, Who shall tell me? or what if thy father answer thee roughly?
11
¶ And Jonathan said unto David, Come, and let us go out into the field. And they went out both of them into the field.
12
And Jonathan said unto David, O LORD God of Israel, when I have sounded my father about to morrow any time, or the third day, and, behold, if there be good toward David, and I then send not unto thee, and shew it thee;
13
The LORD do so and much more to Jonathan: but if it please my father to do thee evil, then I will shew it thee, and send thee away, that thou mayest go in peace: and the LORD be with thee, as he hath been with my father.
14
And thou shalt not only while yet I live shew me the kindness of the LORD, that I die not:
15
But also thou shalt not cut off thy kindness from my house for ever: no, not when the LORD hath cut off the enemies of David every one from the face of the earth.
16
So Jonathan made a covenant with the house of David, saying, Let the LORD even require it at the hand of David’s enemies.
17
And Jonathan caused David to swear again, because he loved him: for he loved him as he loved his own soul.
18
Then Jonathan said to David, To morrow is the new moon: and thou shalt be missed, because thy seat will be empty.
19
And when thou hast stayed three days, then thou shalt go down quickly, and come to the place where thou didst hide thyself when the business was in hand, and shalt remain by the stone Ezel.
20
And I will shoot three arrows on the side thereof, as though I shot at a mark.
21
And, behold, I will send a lad, saying, Go, find out the arrows. If I expressly say unto the lad, Behold, the arrows are on this side of thee, take them; then come thou: for there is peace to thee, and no hurt; as the LORD liveth.
22
But if I say thus unto the young man, Behold, the arrows are beyond thee; go thy way: for the LORD hath sent thee away.
23
And as touching the matter which thou and I have spoken of, behold, the LORD be between thee and me for ever.
24
¶ So David hid himself in the field: and when the new moon was come, the king sat him down to eat meat.
25
And the king sat upon his seat, as at other times, even upon a seat by the wall: and Jonathan arose, and Abner sat by Saul’s side, and David’s place was empty.
26
Nevertheless Saul spake not any thing that day: for he thought, Something hath befallen him, he is not clean; surely he is not clean.
27
And it came to pass on the morrow, which was the second day of the month, that David’s place was empty: and Saul said unto Jonathan his son, Wherefore cometh not the son of Jesse to meat, neither yesterday, nor to day?
28
And Jonathan answered Saul, David earnestly asked leave of me to go to Beth-lehem:
29
And he said, Let me go, I pray thee; for our family hath a sacrifice in the city; and my brother, he hath commanded me to be there: and now, if I have found favour in thine eyes, let me get away, I pray thee, and see my brethren. Therefore he cometh not unto the king’s table.
30
Then Saul’s anger was kindled against Jonathan, and he said unto him, Thou son of the perverse rebellious woman, do not I know that thou hast chosen the son of Jesse to thine own confusion, and unto the confusion of thy mother’s nakedness?
31
For as long as the son of Jesse liveth upon the ground, thou shalt not be established, nor thy kingdom. Wherefore now send and fetch him unto me, for he shall surely die.
32
And Jonathan answered Saul his father, and said unto him, Wherefore shall he be slain? what hath he done?
33
And Saul cast a javelin at him to smite him: whereby Jonathan knew that it was determined of his father to slay David.
34
So Jonathan arose from the table in fierce anger, and did eat no meat the second day of the month: for he was grieved for David, because his father had done him shame.
35
¶ And it came to pass in the morning, that Jonathan went out into the field at the time appointed with David, and a little lad with him.
36
And he said unto his lad, Run, find out now the arrows which I shoot. And as the lad ran, he shot an arrow beyond him.
37
And when the lad was come to the place of the arrow which Jonathan had shot, Jonathan cried after the lad, and said, Is not the arrow beyond thee?
38
And Jonathan cried after the lad, Make speed, haste, stay not. And Jonathan’s lad gathered up the arrows, and came to his master.
39
But the lad knew not any thing: only Jonathan and David knew the matter.
40
And Jonathan gave his artillery unto his lad, and said unto him, Go, carry them to the city.
41
¶ And as soon as the lad was gone, David arose out of a place toward the south, and fell on his face to the ground, and bowed himself three times: and they kissed one another, and wept one with another, until David exceeded.
42
And Jonathan said to David, Go in peace, forasmuch as we have sworn both of us in the name of the LORD, saying, The LORD be between me and thee, and between my seed and thy seed for ever. And he arose and departed: and Jonathan went into the city.