Comparar
Luca 7
Desplazamiento vinculadoLas dos columnas se desplazan juntas
Luca
Capítulo 7
1
Iar după ce a terminat toate cuvintele sale în auzul poporului, a intrat în Capernaum.
2
Și robul unui anumit centurion, care îi era drag acestuia, era bolnav și gata să moară.
3
Dar când a auzit despre Isus, a trimis la el pe bătrânii iudeilor, implorându-l să vină și să vindece pe robul lui.
4
Și când au venit la Isus, l-au implorat insistent, spunând: Cel căruia i se va face aceasta este demn;
5
Fiindcă iubește națiunea noastră și el ne-a zidit o sinagogă.
6
Atunci Isus a plecat cu ei. Dar deja, pe când el nu era departe de casă, centurionul a trimis la el prieteni, spunându-i: Doamne, nu te mai tulbura; fiindcă nu sunt demn ca să intri sub acoperișul meu;
7
De aceea nici pe mine nu m-am considerat demn să vin la tine; dar spune un cuvânt și servitorul meu va fi vindecat.
8
Fiindcă și eu sunt om pus sub autoritate, având sub mine soldați și spun unuia: Du-te, și se duce; și altuia: Vino, și vine; și robului meu: Fă aceasta, și face.
9
Când a auzit Isus acestea, s-a minunat de el și s-a întors și a spus oamenilor care îl urmau: Vă spun, nu am găsit așa credință mare nici chiar în Israel.
10
Și cei trimiși, întorcându-se acasă, au găsit deplin sănătos pe robul care fusese bolnav.
11
Și s-a întâmplat în ziua următoare, că a plecat într-o cetate numită Nain; și mulți dintre discipolii lui l-au însoțit și mulți oameni.
12
Și când s-a apropiat de poarta cetății, iată, un mort era dus afară, singurul fiu al mamei lui, iar ea era văduvă; și o mare mulțime din cetate era cu ea.
13
Și când Domnul a văzut-o, i s-a făcut milă de ea și i-a spus: Nu plânge.
14
Și a venit și s-a atins de targă; iar cei ce o cărau, s-au oprit. Iar el a spus: Tinere, îți spun, ridică-te.
15
Și mortul s-a ridicat în șezut și a început să vorbească. Iar el i l-a dat mamei lui.
16
Și a venit o frică peste toți; și glorificau pe Dumnezeu, spunând: Un mare profet este ridicat între noi; și: Dumnezeu a vizitat pe poporul său.
17
Și acest cuvânt despre el s-a răspândit prin toată Iudeea și prin toată regiunea.
18
Și discipolii lui Ioan l-au anunțat despre toate acestea.
19
Și Ioan chemând pe doi dintre discipolii săi, i-a trimis la Isus, spunând: Ești tu cel ce trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul?
20
Când bărbații au venit la el, au spus: Ioan Baptist ne-a trimis la tine, spunând: Ești tu cel ce trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul?
21
Iar în acea oră, el a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele; și multor orbi le-a dăruit vedere.
22
Atunci Isus, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan ce ați văzut și ați auzit; cum orbii văd din nou, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții sunt înviați și săracilor li se predică evanghelia.
23
Și binecuvântat este oricine nu se va poticni în mine.
24
Și după ce mesagerii lui Ioan au plecat, a început să vorbească oamenilor despre Ioan: Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie scuturată de vânt?
25
Dar ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei îmbrăcați splendid și cei care trăiesc în lux sunt la curțile împărătești.
26
Dar ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet.
27
Acesta este cel despre care este scris: Iată, eu trimit pe mesagerul meu înaintea feței tale, care îți va pregăti calea înaintea ta.
28
Fiindcă vă spun: Între cei născuți din femei, nu este profet mai mare decât Ioan Baptist; dar cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu, este mai mare decât el.
29
Și toți oamenii care l-au auzit și vameșii au dat dreptate lui Dumnezeu, fiind botezați cu botezul lui Ioan.
30
Dar fariseii și învățătorii legii au respins sfatul lui Dumnezeu împotriva lor, nefiind botezați de el.
31
Iar Domnul a spus: Atunci cu ce voi asemăna oamenii din această generație? Și cu ce sunt ei asemenea?
32
Sunt asemenea unor copii, șezând în piață și strigând unii la alții și spunând: V-am cântat din fluier și nu ați dansat; v-am cântat de jale și nu ați plâns.
33
Fiindcă Ioan Baptist a venit, nici mâncând pâine, nici bând vin; și spuneți: Are drac.
34
Fiul omului a venit mâncând și bând; și spuneți: Iată, un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor.
35
Totuși înțelepciunea este justificată de toți copiii ei.
36
Iar unul dintre farisei l-a rugat să mănânce cu el. Și a intrat în casa fariseului și a șezut să mănânce.
37
Și iată, o femeie din cetate, care era o păcătoasă, când a aflat că Isus a șezut la masă în casa fariseului, a adus un vas de alabastru cu mir,
38
Și a stat la picioarele lui, în spate, plângând și a început să îi spele picioarele cu lacrimi și să le șteargă cu perii capului ei și îi săruta picioarele și le ungea cu mir.
39
Și când fariseul care îl invitase a văzut, își spunea în el însuși, zicând: Acesta, dacă era profet, ar fi știut cine și ce fel de femeie este cea care îl atinge; fiindcă este o păcătoasă.
40
Și Isus, răspunzând, i-a zis: Simon, am să îți spun ceva. Și el a zis: Învățătorule, spune.
41
Era un anumit creditor care avea doi datornici; unul îi era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci.
42
Și când nu au avut nimic cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-mi dar, care dintre ei îl va iubi cel mai mult?
43
Simon a răspuns și a zis: Presupun că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar el i-a spus: Drept ai judecat.
44
Și s-a întors spre femeie și i-a spus lui Simon: Vezi tu această femeie? Am intrat în casa ta și nu mi-ai dat apă pentru picioare; dar ea mi-a spălat picioarele cu lacrimi și le-a șters cu perii capului ei.
45
Tu nu mi-ai dat sărutare; dar această femeie, de când am intrat, nu a încetat să îmi sărute picioarele.
46
Capul nu mi l-ai uns cu untdelemn; dar această femeie mi-a uns picioarele cu mir.
47
De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; fiindcă a iubit mult; dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.
48
Iar ei i-a spus: Păcatele tale sunt iertate.
49
Și cei ce ședeau cu el la masă au început să spună în ei înșiși: Cine este acesta care iartă chiar păcatele?
50
Iar el i-a spus femeii: Credința ta te-a salvat; mergi în pace.
Luke
Capítulo 7
1
Now when he had ended all his sayings in the audience of the people, he entered into Capernaum.
2
And a certain centurion’s servant, who was dear unto him, was sick, and ready to die.
3
And when he heard of Jesus, he sent unto him the elders of the Jews, beseeching him that he would come and heal his servant.
4
And when they came to Jesus, they besought him instantly, saying, That he was worthy for whom he should do this:
5
For he loveth our nation, and he hath built us a synagogue.
6
Then Jesus went with them. And when he was now not far from the house, the centurion sent friends to him, saying unto him, Lord, trouble not thyself: for I am not worthy that thou shouldest enter under my roof:
7
Wherefore neither thought I myself worthy to come unto thee: but say in a word, and my servant shall be healed.
8
For I also am a man set under authority, having under me soldiers, and I say unto one, Go, and he goeth; and to another, Come, and he cometh; and to my servant, Do this, and he doeth it.
9
When Jesus heard these things, he marvelled at him, and turned him about, and said unto the people that followed him, I say unto you, I have not found so great faith, no, not in Israel.
10
And they that were sent, returning to the house, found the servant whole that had been sick.
11
¶ And it came to pass the day after, that he went into a city called Nain; and many of his disciples went with him, and much people.
12
Now when he came nigh to the gate of the city, behold, there was a dead man carried out, the only son of his mother, and she was a widow: and much people of the city was with her.
13
And when the Lord saw her, he had compassion on her, and said unto her, Weep not.
14
And he came and touched the bier: and they that bare him stood still. And he said, Young man, I say unto thee, Arise.
15
And he that was dead sat up, and began to speak. And he delivered him to his mother.
16
And there came a fear on all: and they glorified God, saying, That a great prophet is risen up among us; and, That God hath visited his people.
17
And this rumour of him went forth throughout all Judæa, and throughout all the region round about.
18
And the disciples of John shewed him of all these things.
19
¶ And John calling unto him two of his disciples sent them to Jesus, saying, Art thou he that should come? or look we for another?
20
When the men were come unto him, they said, John Baptist hath sent us unto thee, saying, Art thou he that should come? or look we for another?
21
And in that same hour he cured many of their infirmities and plagues, and of evil spirits; and unto many that were blind he gave sight.
22
Then Jesus answering said unto them, Go your way, and tell John what things ye have seen and heard; how that the blind see, the lame walk, the lepers are cleansed, the deaf hear, the dead are raised, to the poor the gospel is preached.
23
And blessed is he, whosoever shall not be offended in me.
24
¶ And when the messengers of John were departed, he began to speak unto the people concerning John, What went ye out into the wilderness for to see? A reed shaken with the wind?
25
But what went ye out for to see? A man clothed in soft raiment? Behold, they which are gorgeously apparelled, and live delicately, are in kings’ courts.
26
But what went ye out for to see? A prophet? Yea, I say unto you, and much more than a prophet.
27
This is he, of whom it is written, Behold, I send my messenger before thy face, which shall prepare thy way before thee.
28
For I say unto you, Among those that are born of women there is not a greater prophet than John the Baptist: but he that is least in the kingdom of God is greater than he.
29
And all the people that heard him, and the publicans, justified God, being baptized with the baptism of John.
30
But the Pharisees and lawyers rejected the counsel of God against themselves, being not baptized of him.
31
¶ And the Lord said, Whereunto then shall I liken the men of this generation? and to what are they like?
32
They are like unto children sitting in the marketplace, and calling one to another, and saying, We have piped unto you, and ye have not danced; we have mourned to you, and ye have not wept.
33
For John the Baptist came neither eating bread nor drinking wine; and ye say, He hath a devil.
34
The Son of man is come eating and drinking; and ye say, Behold a gluttonous man, and a winebibber, a friend of publicans and sinners!
35
But wisdom is justified of all her children.
36
¶ And one of the Pharisees desired him that he would eat with him. And he went into the Pharisee’s house, and sat down to meat.
37
And, behold, a woman in the city, which was a sinner, when she knew that Jesus sat at meat in the Pharisee’s house, brought an alabaster box of ointment,
38
And stood at his feet behind him weeping, and began to wash his feet with tears, and did wipe them with the hairs of her head, and kissed his feet, and anointed them with the ointment.
39
Now when the Pharisee which had bidden him saw it, he spake within himself, saying, This man, if he were a prophet, would have known who and what manner of woman this is that toucheth him: for she is a sinner.
40
And Jesus answering said unto him, Simon, I have somewhat to say unto thee. And he saith, Master, say on.
41
There was a certain creditor which had two debtors: the one owed five hundred pence, and the other fifty.
42
And when they had nothing to pay, he frankly forgave them both. Tell me therefore, which of them will love him most?
43
Simon answered and said, I suppose that he, to whom he forgave most. And he said unto him, Thou hast rightly judged.
44
And he turned to the woman, and said unto Simon, Seest thou this woman? I entered into thine house, thou gavest me no water for my feet: but she hath washed my feet with tears, and wiped them with the hairs of her head.
45
Thou gavest me no kiss: but this woman since the time I came in hath not ceased to kiss my feet.
46
My head with oil thou didst not anoint: but this woman hath anointed my feet with ointment.
47
Wherefore I say unto thee, Her sins, which are many, are forgiven; for she loved much: but to whom little is forgiven, the same loveth little.
48
And he said unto her, Thy sins are forgiven.
49
And they that sat at meat with him began to say within themselves, Who is this that forgiveth sins also?
50
And he said to the woman, Thy faith hath saved thee; go in peace.