Comparar
Marcu 12
Desplazamiento vinculadoLas dos columnas se desplazan juntas
Marcu
Capítulo 12
1
Și a început să le vorbească în parabole. Un anumit om a sădit o vie și a pus o îngrăditură împrejur și a săpat un teasc și a zidit un turn și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată.
2
Și la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să primească de la viticultori din rodul viei.
3
Și ei l-au prins și l-au bătut și l-au trimis fără nimic.
4
Și el, din nou, a trimis alt rob la ei; iar ei au aruncat cu pietre în el și l-au rănit la cap și l-au trimis ocărât.
5
Și din nou a trimis pe un altul; și pe acela l-au ucis; și pe mulți alții: pe unii bătându-i și pe alții ucigându-i.
6
De aceea mai având un singur fiu, pe preaiubitul său, l-a trimis și pe el la ei în cele din urmă, spunând: Îl vor respecta pe fiul meu.
7
Dar acei viticultori au spus între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să îl ucidem și moștenirea va fi a noastră.
8
Iar ei l-au luat și l-au ucis și l-au scos afară din vie.
9
Ce va face așadar domnul viei? Va veni și va nimici pe viticultori și va da via altora.
10
Și nu ați citit această scriptură? Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului temeliei;
11
DOMNUL a făcut aceasta; și este minunat în ochii noștri.
12
Și căutau să pună mâna pe el, dar se temeau de popor; fiindcă știau că spusese parabola împotriva lor; și l-au lăsat și s-au dus.
13
Și au trimis la el pe unii dintre farisei și dintre irodieni, să îl prindă în cuvinte.
14
Și când au venit, i-au spus: Învățătorule, știm că ești adevărat și nu îți pasă de nimeni; fiindcă nu te uiți la fața oamenilor, ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr: Este legiuit a da taxă Cezarului, sau nu?
15
Să dăm, sau să nu dăm? Dar el, cunoscând fățărnicia lor, le-a spus: De ce mă ispitiți? Aduceți-mi un dinar, ca să îl văd.
16
Și l-au adus. Iar el le-a spus: Al cui este acest chip și inscripție? Iar ei i-au spus: Al Cezarului.
17
Și Isus, răspunzând, le-a zis: Dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Și s-au minunat de el.
18
Atunci saducheii, care spun că nu este înviere, au venit la el și l-au întrebat, spunând:
19
Învățătorule, Moise ne-a scris că: Dacă fratele unui bărbat moare și își lasă soția și nu lasă copii, fratele lui să ia pe soția lui și să ridice sămânță fratelui său.
20
Așadar au fost șapte frați; și primul a luat o soție, și, murind, nu a lăsat sămânță.
21
Și al doilea a luat-o și a murit și nici el nu a lăsat sămânță; și la fel al treilea.
22
Și cei șapte au luat-o și nu au lăsat sămânță. La urma tuturor a murit și femeia.
23
La înviere așadar, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi ea soție? Fiindcă toți cei șapte au avut-o de soție.
24
Și Isus, răspunzând, le-a zis: Nu de aceea vă rătăciți, pentru că nu cunoașteți nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25
Fiindcă atunci când vor învia dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita; ci sunt ca îngerii care sunt în cer.
26
Iar despre cei morți, că învie; nu ați citit în cartea lui Moise, cum în rug i-a vorbit Dumnezeu? Spunând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob?
27
El nu este Dumnezeul celor morți, ci Dumnezeul celor vii; voi de aceea vă rătăciți mult.
28
Și unul dintre scribi a venit, și auzindu-i discutând, și pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: Care este prima poruncă, dintre toate?
29
Și Isus i-a răspuns: Prima dintre toate poruncile este: Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn;
30
Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta și cu toată tăria ta; aceasta este prima poruncă.
31
Și a doua este asemănătoare, adică aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.
32
Și scribul i-a spus: Bine, Învățătorule, ai spus adevărul, pentru că este un singur Dumnezeu și nu este altul decât el;
33
Și a-l iubi cu toată inima și cu toată înțelegerea și cu tot sufletul și cu toată tăria și a-l iubi pe aproapele său ca pe sine însuși, este mai mult decât toate ofrandele arse în întregime și sacrificiile.
34
Și când Isus a văzut că el a răspuns cu pricepere, i-a spus: Nu ești departe de împărăția lui Dumnezeu. Și după aceea nimeni nu a mai cutezat să îl întrebe.
35
Și, în timp ce îi învăța în templu, Isus a răspuns și a zis: Cum spun scribii că Cristos este Fiul lui David?
36
Fiindcă însuși David a spus prin Duhul Sfânt: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea, până îi fac pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
37
De aceea, însuși David îl numește Domn; și de unde este el fiul lui? Și oamenii de rând îl ascultau cu plăcere.
38
Și le-a spus în doctrina lui: Păziți-vă de scribii cărora le place să umble cu robe lungi și le plac saluturile în piețe,
39
Și scaunele din față în sinagogi și locurile de onoare la ospețe;
40
Care devorează casele văduvelor și de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceștia vor primi mai mare damnare.
41
Și Isus ședea în fața vistieriei și privea cum oamenii aruncau bani în vistierie; și mulți bogați aruncau mult.
42
Și a venit o anumită văduvă săracă și a aruncat doi cadranți care fac un bănuț.
43
Și a chemat pe discipolii săi și le-a spus: Adevărat vă spun că: Această văduvă săracă a aruncat mai mult decât au aruncat toți în vistierie;
44
Fiindcă ei toți au aruncat din abundența lor; dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce a avut, tot avutul ei.
Mark
Capítulo 12
1
And he began to speak unto them by parables. A certain man planted a vineyard, and set an hedge about it, and digged a place for the winefat, and built a tower, and let it out to husbandmen, and went into a far country.
2
And at the season he sent to the husbandmen a servant, that he might receive from the husbandmen of the fruit of the vineyard.
3
And they caught him, and beat him, and sent him away empty.
4
And again he sent unto them another servant; and at him they cast stones, and wounded him in the head, and sent him away shamefully handled.
5
And again he sent another; and him they killed, and many others; beating some, and killing some.
6
Having yet therefore one son, his wellbeloved, he sent him also last unto them, saying, They will reverence my son.
7
But those husbandmen said among themselves, This is the heir; come, let us kill him, and the inheritance shall be ours.
8
And they took him, and killed him, and cast him out of the vineyard.
9
What shall therefore the lord of the vineyard do? he will come and destroy the husbandmen, and will give the vineyard unto others.
10
And have ye not read this scripture; The stone which the builders rejected is become the head of the corner:
11
This was the Lord’s doing, and it is marvellous in our eyes?
12
And they sought to lay hold on him, but feared the people: for they knew that he had spoken the parable against them: and they left him, and went their way.
13
¶ And they send unto him certain of the Pharisees and of the Herodians, to catch him in his words.
14
And when they were come, they say unto him, Master, we know that thou art true, and carest for no man: for thou regardest not the person of men, but teachest the way of God in truth: Is it lawful to give tribute to Cæsar, or not?
15
Shall we give, or shall we not give? But he, knowing their hypocrisy, said unto them, Why tempt ye me? bring me a penny, that I may see it.
16
And they brought it. And he saith unto them, Whose is this image and superscription? And they said unto him, Cæsar’s.
17
And Jesus answering said unto them, Render to Cæsar the things that are Cæsar’s, and to God the things that are God’s. And they marvelled at him.
18
¶ Then come unto him the Sadducees, which say there is no resurrection; and they asked him, saying,
19
Master, Moses wrote unto us, If a man’s brother die, and leave his wife behind him, and leave no children, that his brother should take his wife, and raise up seed unto his brother.
20
Now there were seven brethren: and the first took a wife, and dying left no seed.
21
And the second took her, and died, neither left he any seed: and the third likewise.
22
And the seven had her, and left no seed: last of all the woman died also.
23
In the resurrection therefore, when they shall rise, whose wife shall she be of them? for the seven had her to wife.
24
And Jesus answering said unto them, Do ye not therefore err, because ye know not the scriptures, neither the power of God?
25
For when they shall rise from the dead, they neither marry, nor are given in marriage; but are as the angels which are in heaven.
26
And as touching the dead, that they rise: have ye not read in the book of Moses, how in the bush God spake unto him, saying, I am the God of Abraham, and the God of Isaac, and the God of Jacob?
27
He is not the God of the dead, but the God of the living: ye therefore do greatly err.
28
¶ And one of the scribes came, and having heard them reasoning together, and perceiving that he had answered them well, asked him, Which is the first commandment of all?
29
And Jesus answered him, The first of all the commandments is, Hear, O Israel; The Lord our God is one Lord:
30
And thou shalt love the Lord thy God with all thy heart, and with all thy soul, and with all thy mind, and with all thy strength: this is the first commandment.
31
And the second is like, namely this, Thou shalt love thy neighbour as thyself. There is none other commandment greater than these.
32
And the scribe said unto him, Well, Master, thou hast said the truth: for there is one God; and there is none other but he:
33
And to love him with all the heart, and with all the understanding, and with all the soul, and with all the strength, and to love his neighbour as himself, is more than all whole burnt offerings and sacrifices.
34
And when Jesus saw that he answered discreetly, he said unto him, Thou art not far from the kingdom of God. And no man after that durst ask him any question.
35
¶ And Jesus answered and said, while he taught in the temple, How say the scribes that Christ is the Son of David?
36
For David himself said by the Holy Ghost, The LORD said to my Lord, Sit thou on my right hand, till I make thine enemies thy footstool.
37
David therefore himself calleth him Lord; and whence is he then his son? And the common people heard him gladly.
38
¶ And he said unto them in his doctrine, Beware of the scribes, which love to go in long clothing, and love salutations in the marketplaces,
39
And the chief seats in the synagogues, and the uppermost rooms at feasts:
40
Which devour widows’ houses, and for a pretence make long prayers: these shall receive greater damnation.
41
¶ And Jesus sat over against the treasury, and beheld how the people cast money into the treasury: and many that were rich cast in much.
42
And there came a certain poor widow, and she threw in two mites, which make a farthing.
43
And he called unto him his disciples, and saith unto them, Verily I say unto you, That this poor widow hath cast more in, than all they which have cast into the treasury:
44
For all they did cast in of their abundance; but she of her want did cast in all that she had, even all her living.