Confronta

Faptele 23

Scorrimento collegatoLe due colonne scorrono insieme

Faptele

Capitolo 23
1 Iar Pavel, privind cu atenție consiliul, a spus: Bărbați și frați, până în această zi, m-am purtat în toată buna conștiință în fața lui Dumnezeu.
2 Iar Anania, marele preot, a poruncit celor ce stăteau lângă el în picioare să îl lovească peste gură.
3 Atunci Pavel i-a spus: Dumnezeu te va lovi, perete văruit; fiindcă tu șezi să mă judeci după lege și poruncești să fiu bătut, contrar legii?
4 Iar cei ce stăteau lângă el în picioare au spus: Îl insulți pe marele preot al lui Dumnezeu?
5 Atunci Pavel a spus: Fraților, nu am știut că era marele preot; fiindcă este scris: Să nu vorbești de rău pe conducătorul poporului tău.
6 Dar când Pavel a înțeles că o parte erau saduchei și ceilalți farisei, a strigat în consiliu: Bărbați și frați, eu sunt fariseu, fiul unui fariseu; din cauza speranței și a învierii morților sunt eu judecat.
7 Iar după ce a vorbit astfel, s-a făcut disensiune între farisei și saduchei; și mulțimea a fost împărțită.
8 Fiindcă saducheii spun că nu este nici înviere, nici înger sau duh; dar fariseii le mărturisesc pe amândouă.
9 Și s-a ridicat strigăt mare; și scribii, care erau de partea fariseilor, s-au sculat și se certau aprins, spunând: Nu găsim nimic rău în acest om; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger, să nu ne luptăm împotriva lui Dumnezeu.
10 Iar după ce s-a făcut disensiune mare, căpetenia, temându-se ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăți de ei, a poruncit soldaților să coboare și să îl smulgă cu forța din mijlocul lor și să îl aducă în fortăreață.
11 Iar noaptea următoare, Domnul a stat lângă el în picioare și a spus: Pavele, îndrăznește; fiindcă așa cum ai adeverit despre mine în Ierusalim, așa trebuie să aduci mărturie și la Roma.
12 Iar după ce s-a făcut ziuă, unii dintre iudei s-au înhăitat și s-au legat cu blestem, spunând că nici nu vor mânca, nici nu vor bea până nu îl vor fi ucis pe Pavel.
13 Și erau mai mulți de patruzeci cei care au făcut acest complot.
14 Aceștia, venind la preoții de seamă și la bătrâni, au spus: Ne-am legat cu mare blestem că nu vom gusta nimic până nu îl vom ucide pe Pavel.
15 De aceea acum voi, împreună cu consiliul, spuneți căpeteniei ca mâine să îl aducă jos la voi, ca și cum ați dori să cercetați ceva mai amănunțit despre el; iar noi, înainte să se apropie el, suntem gata să îl ucidem.
16 Dar fiul surorii lui Pavel, după ce a auzit despre cursa lor, a venit și a intrat în fortăreață și i-a spus lui Pavel.
17 Atunci Pavel a chemat la el pe unul dintre centurioni și a spus: Du pe tânărul acesta la căpetenie, fiindcă are să îi povestească ceva.
18 Astfel că l-a luat și l-a dus la căpetenie și a spus: Prizonierul Pavel m-a chemat la el și m-a rugat să aduc la tine pe acest tânăr, care are să îți vorbească ceva.
19 Atunci, căpetenia l-a luat de mână și l-a tras deoparte în ascuns și l-a întrebat: Ce este aceasta ce ai să îmi spui?
20 Iar el a spus: Iudeii s-au înțeles să îți ceară ca mâine să îl aduci jos pe Pavel, în consiliu, ca și cum ar dori să cerceteze mai amănunțit ceva despre el.
21 Dar tu nu te lăsa convins de ei; fiindcă mai mult de patruzeci de bărbați dintre ei îi întind o cursă, aceștia s-au legat cu blestem ca nici să nu mănânce, nici să nu bea, până nu îl vor ucide; și acum, ei sunt gata, așteptând o promisiune de la tine.
22 Atunci căpetenia a lăsat pe tânăr să plece și i-a poruncit: Să nu spui nimănui că mi-ai arătat acestea.
23 Și a chemat la el doi centurioni, spunând: Pregătiți două sute de soldați să meargă la Cezareea, și șaptezeci de călăreți și două sute de lăncieri la ora a treia din noapte.
24 Și dați-le animale, ca să îl pună pe Pavel deasupra și să îl ducă teafăr la Felix, guvernatorul.
25 Și a scris o scrisoare, cuprinzând acestea:
26 Claudius Lisias către preaonorabilul guvernator Felix, salutări.
27 Acest bărbat a fost prins de iudei și ar fi fost ucis de ei; atunci, am venit cu armată și l-am salvat, înțelegând că era roman.
28 Dar voind să cunosc cauza pentru care l-au acuzat, l-am coborât în consiliul lor;
29 Și, l-am găsit acuzat despre întrebări din legea lor, dar neavând nimic care să îl acuze demn de moarte sau de lanțuri.
30 Și când mi s-a spus cum iudeii întindeau o cursă pentru acest bărbat, îndată l-am trimis la tine și am poruncit și acuzatorilor lui să spună înaintea ta cele împotriva lui. Sănătate.
31 Atunci soldații, așa cum li se poruncise, l-au luat pe Pavel și l-au adus pe timpul nopții la Antipatris.
32 Iar a doua zi, au lăsat călăreții să meargă cu el și s-au întors la fortăreață;
33 Iar aceștia, după ce au venit la Cezareea și au dat guvernatorului epistola, l-au prezentat și pe Pavel înaintea lui.
34 Și după ce guvernatorul a citit, l-a întrebat din ce provincie era. Și a priceput că este din Cilicia;
35 Te voi asculta pe îndelete, a spus el, când vor veni și acuzatorii tăi. Și a poruncit să fie păzit în sala de judecată a lui Irod.

Skutky apoštolské

Capitolo 23
1 Tedy Pavel, pohleděv pilně na to shromáždění, řekl: Muži bratří, já všelijak s dobrým svědomím sloužil jsem Bohu až do dnešního dne.
2 Tedy nejvyšší kněz Ananiáš kázal těm, kteříž tu stáli, aby jej bili v ústa.
3 Pavel pak řekl jemu: Budeť tebe bíti Bůh, stěno zbílená. A ty sedíš, soudě mne vedle Zákona, a proti Zákonu velíš mne bíti.
4 A někteří stojíce tu řekli: Nejvyššímu knězi Božímu zlořečíš?
5 I řekl Pavel: Nevědělť jsem, bratří, byť nejvyšším knězem byl; psánoť jest zajisté: Knížeti lidu svého nebudeš zlořečiti.
6 A věda Pavel, že tu byla jedna strana saduceů a druhá farizeů, zvolal v radě: Muži bratří, já jsem farizeus, syn farizeův; pro naději a z mrtvých vstání já tuto k soudu stojím.
7 A když on to promluvil, stal se rozbroj mezi farizei a saducei, a rozdvojilo se množství.
8 Nebo saduceové tak praví, že není vzkříšení, ani anděla, ani ducha, ale farizeové obé to vyznávají.
9 I stal se křik veliký. A povstavše učitelé strany farizejské, zastávali ho, řkouce: Nic jsme zlého nenalezli na tomto člověku; protož buď že mluvil jemu duch neb anděl, nebojujme s Bohem.
10 A když veliký rozbroj vznikl, obávaje se hejtman, aby Pavel nebyl od nich roztrhán, rozkázal žoldnéřům sjíti dolů a vychvátiti ho z prostředku jejich a vésti do vojska.
11 V druhou pak noc ukázav se jemu Pán, řekl: Budiž stálý, Pavle; nebo jakož jsi svědčil o mně v Jeruzalémě, tak musíš svědčiti i v Římě.
12 A když byl den, sšedše se někteří z Židů, zapřisáhli se s klatbou, řkouce, že nebudou jísti ani píti, až zabijí Pavla.
13 A bylo jich více než čtyřidceti, kteříž se byli tak spikli.
14 Kteřížto přistoupivše k předním kněžím a k starším, řekli: Prokletím prokleli jsme se, že neokusíme ničehož, dokudž nezabijeme Pavla.
15 Protož vy nyní dejte věděti hejtmanu, z jednostejného vší rady svolení, aby jej zítra k vám přivedl, jako byste něco jistšího chtěli zvěděti o jeho věcech; my pak, prve nežliť se k vám přiblíží, hotovi jsme jej zabíti.
16 Slyšev pak o těch úkladech, syn sestry Pavlovy odšel, a všel do vojska a pověděl Pavlovi.
17 Tedy zavolav Pavel k sobě jednoho z setníků, řekl: Doveď mládence tohoto k hejtmanu; neboť má jemu něco povědíti.
18 A on pojav jej, vedl k hejtmanu a řekl jemu: Vězeň Pavel zavolav mne, prosil, abych tohoto mládence přivedl k tobě, že by měl něco mluvit s tebou.
19 I vzav jej hejtman za ruku jeho, a odstoupiv s ním soukromí, otázal se ho: Co jest to, ješto mi máš oznámiti?
20 Tedy on řekl: Že jsou Židé uložili prositi tebe, abys k nim zítra do rady uvedl Pavla, jako by něco jistšího chtěli vyzvěděti o něm.
21 Ale ty nepovoluj jim; neboť úklady činí jemu více než čtyřidceti mužů z nich, kteříž se zapřisáhli s klatbou, že nebudou ani jísti, ani píti, až jej zabijí. A jižť jsou hotovi, čekajíce na odpověd od tebe.
22 Tedy hejtman propustil toho mládence, přikázav: Abys žádnému nepravil, žes mi to oznámil.
23 A zavolav dvou setníků, řekl jim: Připravte žoldnéřů dvě stě, aby šli až do Cesaree, a jezdců sedmdesáte, a drabantů dvě stě k třetí hodině na noc.
24 I hovada přiveďte, aby vsadíce na ně Pavla, ve zdraví jej dovedli k Felixovi vladaři;
25 Napsav jemu také i list v tento rozum:
26 Klaudius Lyziáš výbornému vladaři Felixovi vzkazuje pozdravení.
27 Muže tohoto javše Židé, hned zamordovati měli. Kteréhožto já, přispěv s houfem žoldnéřů, vydřel jsem, zvěděv, že jest Říman.
28 A chtěje zvěděti, z čeho by jej vinili, uvedl jsem ho do rady jejich.
29 I shledal jsem, že na něj žalují o nějaké otázky Zákona jejich a že nemá žádné viny, pro kterouž by byl hoden smrti neb vězení.
30 A když mi povědíno o úkladech, kteréž jsou o něm skládali Židé, ihned jsem jej poslal k tobě, přikázav také i žalobníkům jeho, aby, což mají proti němu, oznámili před tebou. Měj se dobře.
31 Tedy žoldnéři, jakž jim poručeno bylo, pojavše Pavla, přivedli jej v noci do Antipatridy.
32 A nazejtří, nechavše jízdných, aby s ním jeli, vrátili se do vojska.
33 Oni pak přijevše do Cesaree, dali list vladaři, a Pavla také postavili před ním.
34 A přečta list vladař, i otázal se ho, z které by krajiny byl. A zvěděv, že jest z Cilicie,
35 Řekl: Budu tě slyšeti, když tvoji žalobníci také přijdou. I rozkázal ho ostříhati v domě Herodesově.

Scegli un libro