Confronta
Luca 20
Scorrimento collegatoLe due colonne scorrono insieme
Luca
Capitolo 20
1
Și s-a întâmplat într-una din acele zile, pe când învăța el poporul în templu și predica evanghelia, că preoții de seamă și scribii au venit peste el cu bătrânii,
2
Și i-au vorbit, spunând: Spune-ne, prin ce autoritate faci tu acestea? Sau cine este cel ce ți-a dat această autoritate?
3
Iar el a răspuns și le-a zis: Vă voi întreba și eu un lucru; și răspundeți-mi:
4
Botezul lui Ioan era din cer, sau de la oameni?
5
Dar discutau între ei, spunând: Dacă vom spune: Din cer, el va spune: Atunci de ce nu l-ați crezut?
6
Dar dacă spunem: De la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre; fiindcă sunt convinși că Ioan era un profet.
7
Și au răspuns că nu puteau spune de unde era.
8
Și Isus le-a spus: Nici eu nu vă spun prin ce autoritate fac acestea.
9
Apoi a început să spună poporului această parabolă: Un anumit om a plantat o vie și a arendat-o unor viticultori și a plecat într-o țară îndepărtată pentru un timp îndelungat.
10
Și la timpul cuvenit a trimis un rob la viticultori, ca să îi dea din rodul viei; dar viticultorii l-au bătut și l-au trimis fără nimic.
11
Și din nou, a trimis alt rob; și l-au bătut și pe acela și l-au ocărât și l-au trimis fără nimic.
12
Și din nou, a trimis un al treilea; și de asemenea l-au rănit și l-au aruncat afară.
13
Atunci a spus domnul viei: Ce să fac? Voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate, văzându-l, îl vor respecta.
14
Dar când viticultorii l-au văzut, discutau între ei, spunând: Acesta este moștenitorul; să îl ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.
15
Și l-au aruncat afară din vie și l-au ucis. Ce le va face așadar domnul viei?
16
Va veni și va nimici pe acești viticultori și va da via altora. Și când au auzit, au spus: Nicidecum.
17
Iar el i-a privit și a spus: Atunci ce este acest lucru, care este scris: Piatra pe care au respins-o zidarii, aceasta a devenit capul colțului temeliei.
18
Oricine va cădea peste acea piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea aceasta, îl va spulbera.
19
Și preoții de seamă și scribii căutau să pună mâinile pe el în ora aceea; dar se temeau de popor; fiindcă au priceput că spusese această parabolă împotriva lor.
20
Și îl pândeau și au trimis spioni, care se prefăceau oameni drepți, ca să îl prindă în cuvintele lui, așa încât să îl dea puterii și autorității guvernatorului.
21
Și l-au întrebat, spunând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți cu dreptate și nici nu cauți la fața oamenilor, ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr.
22
Este legiuit pentru noi să dăm taxă Cezarului, sau nu?
23
Dar el a priceput viclenia lor și le-a spus: De ce mă ispitiți?
24
Arătați-mi un dinar. Al cui chip și inscripție o are? Ei au răspuns și au zis: Al Cezarului.
25
Iar el le-a spus: De aceea dați Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.
26
Și nu au putut să îl prindă în cuvintele lui înaintea poporului; și s-au minunat de răspunsul lui și au tăcut.
27
Apoi au venit unii dintre saduchei, care neagă că există vreo înviere; și l-au întrebat,
28
Spunând: Învățătorule, Moise ne-a scris: Dacă fratele cuiva moare, având soție și el moare fără copii, ca fratele lui să îi ia soția și să ridice sămânță fratelui său.
29
Așadar au fost șapte frați; și primul a luat o soție și a murit fără copii.
30
Și al doilea a luat-o de soție și el a murit fără copii.
31
Și al treilea, a luat-o; și în același fel și cei șapte; și nu au lăsat copii și au murit.
32
La urma tuturor a murit și femeia.
33
La înviere așadar, căruia dintre ei este ea soție? Fiindcă toți cei șapte au avut-o de soție.
34
Și Isus, răspunzând, le-a zis: Fiii și fiicele acestei lumi se însoară și se mărită;
35
Dar cei socotiți demni să obțină acea lume și învierea dintre morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita;
36
Nici nu vor putea muri de atunci încolo; fiindcă sunt egali cu îngerii; și sunt copiii lui Dumnezeu, fiind copiii învierii.
37
Dar că morții sunt înviați, chiar Moise a arătat la rug, când numește pe Domnul: Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob.
38
Fiindcă el nu este un Dumnezeu al morților, ci al celor vii; fiindcă toți trăiesc pentru el.
39
Atunci unii dintre scribi, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai spus.
40
Iar după aceea nu au mai cutezat să îl întrebe nimic.
41
Iar el le-a spus: Cum spun ei: Cristos este fiul lui David?
42
Și însuși David spune în cartea Psalmilor: DOMNUL a spus Domnului meu: Șezi la dreapta mea,
43
Până fac pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău.
44
David într-adevăr îl numește Domn; cum este el atunci fiul lui?
45
Atunci, în auzul întregului popor a spus discipolilor săi:
46
Păziți-vă de scribii care doresc să se plimbe în robe lungi și iubesc saluturile în piețe și scaunele de frunte în sinagogi și locurile de onoare la ospețe;
47
Care devorează casele văduvelor și de ochii lumii fac rugăciuni lungi; aceștia vor primi mai mare damnare.
Luke
Capitolo 20
1
And it came to pass, that on one of those days, as he taught the people in the temple, and preached the gospel, the chief priests and the scribes came upon him with the elders,
2
And spake unto him, saying, Tell us, by what authority doest thou these things? or who is he that gave thee this authority?
3
And he answered and said unto them, I will also ask you one thing; and answer me:
4
The baptism of John, was it from heaven, or of men?
5
And they reasoned with themselves, saying, If we shall say, From heaven; he will say, Why then believed ye him not?
6
But and if we say, Of men; all the people will stone us: for they be persuaded that John was a prophet.
7
And they answered, that they could not tell whence it was.
8
And Jesus said unto them, Neither tell I you by what authority I do these things.
9
Then began he to speak to the people this parable; A certain man planted a vineyard, and let it forth to husbandmen, and went into a far country for a long time.
10
And at the season he sent a servant to the husbandmen, that they should give him of the fruit of the vineyard: but the husbandmen beat him, and sent him away empty.
11
And again he sent another servant: and they beat him also, and entreated him shamefully, and sent him away empty.
12
And again he sent a third: and they wounded him also, and cast him out.
13
Then said the lord of the vineyard, What shall I do? I will send my beloved son: it may be they will reverence him when they see him.
14
But when the husbandmen saw him, they reasoned among themselves, saying, This is the heir: come, let us kill him, that the inheritance may be ours.
15
So they cast him out of the vineyard, and killed him. What therefore shall the lord of the vineyard do unto them?
16
He shall come and destroy these husbandmen, and shall give the vineyard to others. And when they heard it, they said, God forbid.
17
And he beheld them, and said, What is this then that is written, The stone which the builders rejected, the same is become the head of the corner?
18
Whosoever shall fall upon that stone shall be broken; but on whomsoever it shall fall, it will grind him to powder.
19
¶ And the chief priests and the scribes the same hour sought to lay hands on him; and they feared the people: for they perceived that he had spoken this parable against them.
20
And they watched him, and sent forth spies, which should feign themselves just men, that they might take hold of his words, that so they might deliver him unto the power and authority of the governor.
21
And they asked him, saying, Master, we know that thou sayest and teachest rightly, neither acceptest thou the person of any, but teachest the way of God truly:
22
Is it lawful for us to give tribute unto Cæsar, or no?
23
But he perceived their craftiness, and said unto them, Why tempt ye me?
24
Shew me a penny. Whose image and superscription hath it? They answered and said, Cæsar’s.
25
And he said unto them, Render therefore unto Cæsar the things which be Cæsar’s, and unto God the things which be God’s.
26
And they could not take hold of his words before the people: and they marvelled at his answer, and held their peace.
27
¶ Then came to him certain of the Sadducees, which deny that there is any resurrection; and they asked him,
28
Saying, Master, Moses wrote unto us, If any man’s brother die, having a wife, and he die without children, that his brother should take his wife, and raise up seed unto his brother.
29
There were therefore seven brethren: and the first took a wife, and died without children.
30
And the second took her to wife, and he died childless.
31
And the third took her; and in like manner the seven also: and they left no children, and died.
32
Last of all the woman died also.
33
Therefore in the resurrection whose wife of them is she? for seven had her to wife.
34
And Jesus answering said unto them, The children of this world marry, and are given in marriage:
35
But they which shall be accounted worthy to obtain that world, and the resurrection from the dead, neither marry, nor are given in marriage:
36
Neither can they die any more: for they are equal unto the angels; and are the children of God, being the children of the resurrection.
37
Now that the dead are raised, even Moses shewed at the bush, when he calleth the Lord the God of Abraham, and the God of Isaac, and the God of Jacob.
38
For he is not a God of the dead, but of the living: for all live unto him.
39
¶ Then certain of the scribes answering said, Master, thou hast well said.
40
And after that they durst not ask him any question at all.
41
And he said unto them, How say they that Christ is David’s son?
42
And David himself saith in the book of Psalms, The LORD said unto my Lord, Sit thou on my right hand,
43
Till I make thine enemies thy footstool.
44
David therefore calleth him Lord, how is he then his son?
45
¶ Then in the audience of all the people he said unto his disciples,
46
Beware of the scribes, which desire to walk in long robes, and love greetings in the markets, and the highest seats in the synagogues, and the chief rooms at feasts;
47
Which devour widows’ houses, and for a shew make long prayers: the same shall receive greater damnation.