Comparer
1 Corinteni 4
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
1 Corinteni
Chapitre 4
1
Așa să ne socotească cineva, ca servitori ai lui Cristos și administratori ai misterelor lui Dumnezeu.
2
Și mai mult, se cere între administratori ca un om să fie găsit credincios.
3
Dar pentru mine este ceva foarte mic să fiu judecat de voi sau de judecata omului; mai mult, nici eu nu mă judec.
4
Fiindcă nu știu nimic prin mine însumi; totuși nu prin aceasta sunt declarat drept; dar cel ce mă judecă este Domnul.
5
De aceea nu judecați nimic înainte de vreme, până când vine Domnul, care deopotrivă va scoate la lumină lucrurile ascunse ale întunericului și va arăta sfaturile inimilor; și atunci fiecare va avea laudă de la Dumnezeu.
6
Iar acestea, fraților, le-am transpus într-o prefigurare la mine însumi și Apolo pentru voi, ca să învățați prin noi să nu gândiți despre oameni peste ceea ce este scris, ca nu cumva vreunul dintre voi să se îngâmfe de dragul unuia împotriva altuia.
7
Fiindcă cine te deosebește de alții? Și ai ceva ce nu ai primit? Iar dacă ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu ai fi primit?
8
Sunteți deja sătui, sunteți deja bogați, ați domnit ca împărați fără noi; și aș dori ca voi să domniți, ca și noi să domnim împreună cu voi,
9
Fiindcă gândesc că Dumnezeu ne-a prezentat pe noi, apostolii, ultimii, ca rânduiți la moarte, pentru că suntem făcuți un spectacol lumii și îngerilor și oamenilor.
10
Noi suntem proști pentru Cristos, dar voi sunteți înțelepți în Cristos; noi suntem slabi, dar voi sunteți tari; voi sunteți demni de cinste, dar noi suntem disprețuiți.
11
Chiar până în această oră, deopotrivă flămânzim și însetăm și suntem goi și loviți cu pumnii și nu avem locuință sigură;
12
Și muncim, lucrând cu mâinile noastre; fiind ocărâți, binecuvântăm; fiind persecutați, răbdăm;
13
Fiind defăimați, ne rugăm; suntem făcuți ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor până în această zi.
14
Nu vă scriu acestea ca să vă rușinez, ci ca pe fiii mei preaiubiți vă avertizez.
15
Fiindcă deși aveți zece mii de îndrumători în Cristos, totuși nu aveți mai mulți părinți; fiindcă în Cristos Isus eu v-am născut prin evanghelie.
16
De aceea vă implor, fiți urmași ai mei.
17
Din această cauză vi l-am trimis pe Timotei, care este fiul meu preaiubit și credincios în Domnul, care vă va aminti căile mele, care sunt în Cristos, așa cum îi învăț pretutindeni în fiecare biserică.
18
Dar unii sunt îngâmfați, ca și cum nu aș veni la voi.
19
Dar voi veni în curând la voi, dacă Domnul voiește; și voi cunoaște nu vorbirile celor îngâmfați, ci puterea.
20
Fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere.
21
Ce voiți? Să vin la voi cu un toiag, sau în dragoste și în duhul blândeții?
1 Korintským
Chapitre 4
1
Tak o nás smýšlej člověk, jako o služebnících Kristových a šafářích tajemství Božích.
2
Dále pak vyhledává se při šafářích toho, aby každý z nich věrný nalezen byl.
3
Mně pak to za nejmenší věc jest, abych od vás souzen byl, aneb od lidského soudu; nýbrž aniž sám sebe soudím.
4
Nebo ačkoli do sebe nic bezbožného nevím, však ne skrze to jsem spravedliv; nebo ten, ješto mne soudí, Pán jest.
5
Protož nesuďtež nic před časem, až by přišel Pán, kterýž i osvítí to, což skrytého jest ve tmě, a zjeví rady srdcí. A tehdážť bude míti chválu jeden každý od Boha.
6
Tyto pak věci, bratří moji, v podobenství obrátil jsem na sebe a na Apollo, pro vás, abyste se na nás učili nad to, což psáno jest, výše nesmýšleti, a abyste jeden pro druhého nenadýmali se proti někomu.
7
Nebo kdož tě soudí? A co máš, ješto bys nevzal? A když jsi vzal, proč se chlubíš, jako bys nevzal?
8
Již jste nasyceni, již jste zbohatli, bez nás kralujete. Ale ó byste kralovali, abychom i my také spolu s vámi kralovali.
9
Za to mám jistě, že nás Bůh apoštoly poslední okázal jako k smrti oddané; nebo učiněni jsme divadlo tomuto světu, i andělům, i lidem.
10
My blázni pro Krista, ale vy opatrní v Kristu; my mdlí, vy pak silní; vy slavní, ale my opovržení.
11
Až do tohoto času i lačníme, i žízníme, i nahotu trpíme, i poličkováni býváme, i místa nemáme,
12
A pracujeme, dělajíce rukama vlastníma; uhaněni jsouce, dobrořečíme; protivenství trpíce, mile snášíme.
13
Když se nám rouhají, modlíme se za ně; jako smeti tohoto světa učiněni jsme, a jako povrhel u všech, až posavad.
14
Ne proto, abych vás zahanbil, píši toto, ale jako svých milých synů napomínám.
15
Nebo byste pak deset tisíc pěstounů měli v Kristu, však proto nemnoho máte otců. Nebo v Kristu Ježíši skrze evangelium já jsem vás zplodil.
16
Protož prosím vás, buďtež následovníci moji.
17
Pro tu příčinu poslal jsem vám Timotea, kterýžto jest syn můj milý a věrný v Pánu. Tenť vám připomínati bude, které jsou cesty mé v Kristu, jakž všudy v každé církvi učím.
18
Rovně jako bych neměl k vám přijíti, tak se naduli někteří.
19
Ale přijduť k vám brzo, bude-li Pán chtíti, a poznám ne řeč těch nadutých, ale moc.
20
Neboť nezáleží v řeči království Boží, ale v moci.
21
Co chcete? S metlou-li abych přišel k vám, čili s láskou, a s duchem tichosti?