Comparer
1 Cronici 16
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
1 Cronici
Chapitre 16
1
Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu și l-au așezat în mijlocul cortului pe care David l-a ridicat pentru el; și au oferit sacrificii arse și ofrande de pace înaintea lui Dumnezeu.
2
Și când David a sfârșit oferirea ofrandelor arse și a ofrandelor de pace, a binecuvântat poporul în numele DOMNULUI.
3
Și a împărțit fiecăruia din Israel, deopotrivă bărbat și femeie, fiecăruia o pâine și o bucată bună de carne și un ulcior de vin.
4
Și a rânduit leviți să servească înaintea chivotului DOMNULUI și să mărturisească și să mulțumească și să laude pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel,
5
Asaf, mai marele; și lângă el, Zaharia, Ieiel și Șemiramot și Iehiel și Matitia și Eliab și Benaia și Obed-Edom; și Ieiel cu psalterioane și cu harpe; dar Asaf suna cu chimvale,
6
Benaia de asemenea și Iahaziel, preoții, cu trâmbițe erau continuu înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.
7
Atunci în acea zi David a dat întâi acest psalm, în mâna lui Asaf și a fraților săi, pentru a mulțumi DOMNULUI.
8
Aduceți mulțumiri DOMNULUI; chemați numele lui, faceți cunoscute faptele lui printre popoare.
9
Cântați-i, cântați-i psalmi, vorbiți despre toate lucrările lui minunate.
10
Glorificați-vă în sfântul său nume, să se bucure inima celor ce caută pe DOMNUL.
11
Căutați pe DOMNUL și puterea lui, căutați neîncetat fața lui.
12
Amintiți-vă lucrările lui minunate pe care le-a făcut; minunile lui și judecățile gurii sale;
13
Voi, sămânță a lui Israel, servitorul lui, copii ai lui Iacob, aleșii lui.
14
El este DOMNUL Dumnezeul nostru, judecățile lui sunt pe tot pământul.
15
Amintiți-vă legământul său întotdeauna, cuvântul pe care l-a poruncit la o mie de generații.
16
Legământ pe care l-a făcut cu Avraam și jurământul său lui Isaac;
17
Și a întărit același legământ lui Iacob ca lege și lui Israel ca legământ veșnic,
18
Spunând: Ție îți voi da țara Canaanului, sorțul moștenirii tale;
19
Când ați fost doar puțini la număr; da, doar puțini; și străini în țară.
20
Și când au mers de la o națiune la alta, de la o împărăție la alt popor;
21
El nu a permis niciunui om să le facă rău; da, a mustrat împărați pentru ei,
22
Spunând: Nu atingeți pe unșii mei și nu faceți rău profeților mei.
23
Cântați DOMNULUI, tot pământul; arătați zi de zi salvarea lui.
24
Vestiți gloria lui printre păgâni și lucrările lui minunate printre toate națiunile.
25
Pentru că mare este DOMNUL și demn de a fi mult lăudat, el de asemenea este de temut deasupra tuturor dumnezeilor.
26
Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar DOMNUL a făcut cerurile.
27
Glorie și onoare sunt în prezența lui, tărie și veselie sunt în locul său.
28
Dați DOMNULUI familii de popoare; dați DOMNULUI glorie și tărie.
29
Dați DOMNULUI gloria datorată numelui său; aduceți ofrandă și veniți înaintea lui; închinați-vă DOMNULUI în frumusețea sfințeniei.
30
Temeți-vă înaintea lui, tot pământul; lumea de asemenea va fi întemeiată, încât nu se va clătina.
31
Să se veselească cerurile și să se bucure pământul; și să spună oamenii printre națiuni: DOMNUL domnește.
32
Să urle marea și plinătatea ei; să se bucure câmpurile și tot ce este pe ele.
33
Atunci vor cânta copacii pădurii la prezența DOMNULUI, deoarece el vine să judece pământul.
34
Aduceți mulțumiri DOMNULUI, pentru că este bun, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna.
35
Și spuneți: Salvează-ne, Dumnezeu al salvării noastre și adună-ne și eliberează-ne de păgâni, ca să aducem mulțumiri numelui tău sfânt și să ne glorificăm în lauda ta.
36
Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul lui Israel pentru totdeauna și întotdeauna. Și tot poporul a spus: Amin; și a lăudat pe DOMNUL.
37
Astfel a lăsat acolo înaintea chivotului legământului DOMNULUI pe Asaf și pe frații lui, să servească neîncetat înaintea chivotului, precum cerea lucrarea fiecărei zile;
38
Și pe Obed-Edom cu frații lui, șaizeci și opt; pe Obed-Edom de asemenea, fiul lui Iedutun, și pe Hosa să fie portari;
39
Și pe preotul Țadoc și frații săi, preoții, înaintea tabernacolului DOMNULUI pe înălțimea care era la Gabaon,
40
Pentru a aduce ofrande arse DOMNULUI pe altarul ofrandei arse, neîncetat, dimineața și seara; și pentru a face conform cu tot ce este scris în legea DOMNULUI, pe care i-a poruncit-o lui Israel;
41
Și cu ei pe Heman și Iedutun, și restul care au fost aleși, care au fost chemați pe nume, să dea mulțumiri DOMNULUI, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna;
42
Și cu ei au fost Heman și Iedutun cu trâmbițe și chimvale și cu instrumentele muzicale ale lui Dumnezeu, pentru aceia care trebuiau să sune. Și fiii lui Iedutun erau portari.
43
Și tot poporul a plecat, fiecare om la casa lui, iar David s-a întors să binecuvânteze casa lui.
1 Letopisu
Chapitre 16
1
A když přinesli truhlu Boží a postavili ji u prostřed stánku, kterýž jí byl rozbil David, tedy obětovali oběti zápalné a oběti pokojné před Bohem.
2
Zatím dokonav David obětování obětí zápalných a pokojných, dal požehnání lidu ve jménu Hospodinovu.
3
Rozdělil také všechněm mužům Izraelským, od muže až do ženy, jednomu každému po pecnu chleba a kusu masa, a í láhvici.
4
Potom postavil před truhlou Hospodinovou služebníky z Levítů k připomínání, k vyznávání a k chválení Hospodina Boha Izraelského.
5
Azaf byl přední, a druhý po něm Zachariáš, Jehiel, Semiramot, Jechiel, Mattitiáš, Eliab, Benaiáš, Obededom a Jehiel. Ti na nástrojích, na loutnách a harfách, ale Azaf na cymbálích hral.
6
Benaiáš pak a Jachaziel kněží s trubami byli ustavičně před truhlou smlouvy Boží.
7
Teprv toho dne ponejprvé nařídil David, aby slaven byl Hospodin zpěvem tímto od Azafa a bratří jeho:
8
Slavte Hospodina, zvěstujte jméno jeho, a oznamujte mezi národy skutky jeho.
9
Zpívejte a žalmy prozpěvujte jemu, rozmlouvejte o všech divných skutcích jeho.
10
Chlubte se v svatém jménu jeho, vesel se srdce těch, jenž hledají Hospodina.
11
Hledejte Hospodina i síly jeho, hledejte tváři jeho ustavičně.
12
Rozpomínejte se na divné skutky jeho, kteréž činil, na zázraky jeho, i na soudy úst jeho.
13
Ó símě Izraele, služebníka jeho, ó synové Jákobovi, vyvolení jeho,
14
Onť jest Hospodin Bůh náš, na vší zemi soudové jeho.
15
Rozpomínejte se ustavičně na smlouvu jeho, na slovo, kteréž přikázal až do tisíce pokolení,
16
Kterouž učinil s Abrahamem, a na přísahu jeho Izákovi.
17
A vystavil ji Jákobovi za ustanovení, Izraelovi za smlouvu věčnou,
18
Pravě: Tobě dám zemi Kananejskou za provazec vládařství vašeho,
19
Ačkoli vás byl malý počet, a maličko byli jste v ní pohostinu.
20
A přecházeli od národu do národu, a z království k jinému lidu.
21
Nedopustil žádnému ublížiti jim, ano i krále pro ně trestal, řka:
22
Nedotýkejte se pomazaných mých, a prorokům mým nečiňte nic zlého.
23
Zpívejte Hospodinu všecka země, zvěstujte den po dni spasení jeho.
24
Vypravujte mezi pohany slávu jeho, a mezi všemi národy divy jeho.
25
Nebo veliký jest Hospodin, a chvalitebný náramně, hroznější nade všecky bohy.
26
Všickni zajisté bohové národů jsou modly, Hospodin pak nebesa učinil.
27
Sláva a jasnost před ním, síla a veselé na místě jeho.
28
Vzdejte Hospodinu čeledi národů, vzdejte Hospodinu slávu i moc.
29
Vzdejte Hospodinu čest jména jeho, přineste dary a přiďte před oblíčej jeho, a sklánějte se před Hospodinem v okrase svatosti.
30
Bojte se oblíčeje jeho všickni obyvatelé země, a budeť upevněn okršlek země, aby se nepohnul.
31
Veseliti se budou nebesa, a plésati bude země, a řeknou mezi pohany: Hospodin kraluje.
32
Zvuk vydá moře, i což v něm jest, veseliti se bude pole i vše, což jest na něm.
33
Tedy prozpěvovati bude dříví lesní před Hospodinem, neboť se béře, aby soudil zemi.
34
Oslavujte Hospodina, neb dobrý jest, nebo na věky milosrdenství jeho.
35
A rcete: Zachovej nás, Bože spasení našeho, a shromažď nás, a vytrhni nás z pohanů, abychom slavili svaté jméno tvé, a chlubili se v chvále tvé.
36
Požehnaný Hospodin Bůh Izraelský od věků a až na věky. I řekl všecken lid: Amen, i Halelujah.
37
I nechal tu David před truhlou smlouvy Hospodinovy Azafa a bratří jeho, aby přisluhovali před truhlou ustavičně podlé povinnosti dne každého.
38
Též i Obededoma s bratřími jejich, osob šedesáte osm, Obededoma, pravím, syna Jedutunova, a Chosi, aby vrátní byli.
39
Sádocha také kněze a bratří jeho za kněží nechal před příbytkem Hospodinovým na výsosti, kteráž byla v Gabaon,
40
Aby obětovali zápaly Hospodinu na oltáři zápalu ustavičně, ráno i večer, podlé všeho, což psáno jest v zákoně Hospodinově, jejž vydal Izraelovi.
41
A s nimi nechal Hémana a Jedutuna a jiných vybraných, kteříž vyčteni byli zejména, aby vzdávali chválu Hospodinu, proto že na věky trvá milosrdenství jeho.
42
Těm také, totiž Hémanovi a Jedutunovi, nechal trub a cymbálů, aby zvučeli, i jiných nástrojů muziky Boží, syny pak Jedutunovy postavil u vrat.
43
A tak rozešel se všecken lid, jeden každý do domu svého; David též navrátil se, aby požehnání dal domu svému.