Comparer

2 Corinteni 5

Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble

2 Corinteni

Chapitre 5
1 Căci știm că dacă ar fi descompusă casa noastră pământească a tabernacolului, avem o clădire din Dumnezeu, o casă nefăcută de mâini, eternă în ceruri.
2 Fiindcă în aceasta gemem, dorind aprins a ne îmbrăca cu locașul nostru care este din cer,
3 Și dacă astfel suntem îmbrăcați nu vom fi găsiți goi.
4 Fiindcă noi care suntem în acest tabernacol gemem, fiind împovărați, nu pentru că dorim să fim dezbrăcați de acest trup, ci să fim îmbrăcați cu celălalt trup peste acesta, pentru ca ce este muritor să fie înghițit de viață.
5 Și cel ce ne-a făcut chiar pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat de asemenea arvuna Duhului;
6 De aceea și suntem întotdeauna cutezători, știind că în timp ce suntem acasă în trup, suntem absenți de la Domnul;
7 (Fiindcă umblăm prin credință, nu prin vedere),
8 Suntem cutezători, spun, și mai degrabă doritori să fim absenți din trup și să fim prezenți cu Domnul.
9 De aceea ostenim ca, fie prezenți, fie absenți, să fim plăcuți lui.
10 Fiindcă noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, conform cu ce a practicat, fie bine, fie rău.
11 De aceea cunoscând teroarea Domnului, convingem pe oameni; dar suntem făcuți cunoscuți lui Dumnezeu; și mă încred că suntem făcuți cunoscuți și în conștiințele voastre.
12 Fiindcă nu ne recomandăm pe noi înșine vouă din nou, ci vă dăm ocazia să vă lăudați referitor la noi, ca să aveți cu ce răspunde acelora care se laudă cu înfățișarea și nu cu inima.
13 Căci dacă ne-am ieșit din minți, este pentru Dumnezeu, sau dacă suntem cumpătați, este pentru voi.
14 Fiindcă dragostea lui Cristos ne constrânge; deoarece judecăm astfel, că dacă unul singur a murit pentru toți, atunci toți au murit,
15 Și a murit pentru toți, pentru ca toți cei ce trăiesc să nu mai trăiască de acum înainte pentru ei înșiși, ci pentru cel ce a murit pentru ei și a înviat.
16 Așa că de acum înainte noi nu mai cunoaștem pe nimeni conform cărnii; da, deși l-am cunoscut pe Cristos conform cărnii, totuși de acum înainte nu îl mai cunoaștem.
17 De aceea dacă este cineva în Cristos, este o creatură nouă, cele vechi au trecut; iată, toate au devenit noi.
18 Și toate sunt din Dumnezeu, care ne-a împăcat cu el însuși prin Isus Cristos și ne-a dat serviciul împăcării;
19 Anume că, Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu sine, neimputându-le fărădelegile lor; și ne-a încredințat cuvântul împăcării.
20 De aceea suntem ambasadori pentru Cristos; ca și cum Dumnezeu v-ar implora prin noi, vă rugăm în numele lui Cristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu.
21 Fiindcă pe cel ce nu a cunoscut păcat, l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim făcuți dreptatea lui Dumnezeu în el.

2 Korintským

Chapitre 5
1 Víme zajisté, že byl-li by tohoto našeho zemského přebývání stánek zbořen, stavení od Boha máme, příbytek ne rukou udělaný, věčný v nebesích.
2 Pročež i v tomto stánku vzdycháme, v příbytek náš, kterýž jest s nebe, oblečeni býti žádajíce,
3 Jestliže však oblečení a ne nazí nalezeni budeme.
4 Nebo kteříž jsme v tomto stánku, lkáme, jsouce obtíženi, poněvadž bychom nechtěli svlečeni býti, ale přiodíni, aby pohlcena byla smrtelnost od života.
5 Ten pak, kdož nás tak k tomu způsobil, Bůhť jest, kterýž i dal nám závdavek Ducha svého.
6 Protož doufanlivé mysli vždycky jsouce, a vědouce, že dokudž pohostinu jsme v tomto těle, vzdáleni jsme ode Pána,
7 (Nebo skrze víru chodíme, a ne skrze vidění tváři Páně,)
8 Doufanlivéť pak mysli jsme, a oblibujeme raději vyjíti z těla a přijíti ku Pánu.
9 Protož i usilujeme buď v těle pohostinu jsouce, buďto z těla se berouce, jemu se líbiti.
10 Všickni my zajisté ukázati se musíme před soudnou stolicí Kristovou, aby přijal jeden každý odplatu za to, což skrze tělo působil, podle toho, jakž práce čí byla, buďto v dobrém, nebo ve zlém.
11 Protož znajíce tu hrůzu Páně, lidem k víře sloužíme, Bohuť pak známi jsme. A nadějiť mám, že i svědomí vašemu známi jsme.
12 Neboť ne sami sebe opět vám chválíme, ale příčinu vám dáváme, abyste se chlubili námi, a abyste to měli proti těm, kteříž se v tvárnosti chlubí, a ne v srdci.
13 Nebo buďto že nesmyslní jsme, Bohu nesmyslní jsme; buď že jsme rozumní, vám rozumní jsme.
14 Láska zajisté Kristova víže nás,
15 Jakožto ty, kteříž tak soudíme, že poněvadž jeden za všecky umřel, tedyť všickni zemřeli, a že za všecky umřel, aby ti, kteříž živi jsou, již ne sami sobě živi byli, ale tomu, kterýž za ně umřel i z mrtvých vstal.
16 A tak my již od toho času žádného neznáme podle těla. A ačkoli jsme poznali Krista podle těla, ale nyní již více neznáme.
17 Protož jest-li kdo v Kristu, nové stvoření jest. Staré věci pominuly, aj, nové všecko učiněno jest.
18 To pak všecko jest z Boha, kterýž smířil nás s sebou skrze Jezukrista, a dal nám služebnost smíření tohoto.
19 Nebo Bůh byl v Kristu, smířuje svět s sebou, nepočítaje jim hříchů jejich, a složil v nás to slovo smíření.
20 Protož my na místo Krista poselství dějeme; a jako by Bůh skrze nás žádal vás, prosíme na místě Kristově, smiřte se s Bohem.
21 Nebo toho, kterýž hříchu nepoznal, za nás učinil hříchem, abychom my učiněni byli spravedlností Boží v něm.

Choisir un livre