Comparer
2 Regii 21
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
2 Regii
Chapitre 21
1
Manase era în vârstă de doisprezece ani când a început să domnească și a domnit cincizeci și cinci de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Hefțiba.
2
Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, după urâciunile păgânilor pe care DOMNUL îi alungase dinaintea copiilor lui Israel.
3
Fiindcă el a zidit din nou înălțimile pe care Ezechia, tatăl său, le distrusese; și a ridicat altare lui Baal și a făcut o dumbravă, precum făcuse Ahab, împăratul lui Israel; și s-a închinat înaintea întregii oștiri a cerului și le-a servit.
4
Și el a zidit altare în casa DOMNULUI, despre care DOMNUL spusese: În Ierusalim voi pune numele meu.
5
Și a zidit altare pentru toată oștirea cerului în cele două curți ale casei DOMNULUI.
6
Și și-a trecut fiul prin foc și a prezis viitorul și folosea descântare și consulta demoni și vrăjitori; a lucrat multă stricăciune înaintea ochilor DOMNULUI, pentru a-l provoca la mânie.
7
Și a pus un chip cioplit al dumbrăvii, pe care îl făcuse, în casa despre care DOMNUL spusese lui David și lui Solomon, fiul său: În această casă și în Ierusalim, pe care l-am ales dintre toate triburile lui Israel, voi pune numele meu pentru totdeauna;
8
Și nu voi face picioarele lui Israel să mai iasă din țara pe care am dat-o părinților lor; numai dacă vor lua seama să facă după toate câte le-am poruncit și conform cu toată legea pe care servitorul meu, Moise, le-a poruncit-o.
9
Dar ei nu au dat ascultare; și Manase i-a amăgit pentru a face mai mult rău decât au făcut națiunile pe care DOMNUL le nimicise dinaintea copiilor lui Israel.
10
Și DOMNUL a vorbit prin servitorii săi, profeții, spunând:
11
Deoarece Manase, împăratul lui Iuda, a făcut aceste urâciuni și a lucrat cu stricăciune mai mult decât tot ce au făcut amoriții, care au fost înainte de el și a făcut de asemenea pe Iuda să păcătuiască cu idolii săi,
12
De aceea astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Iată, voi aduce asupra Ierusalimului și a lui Iuda un astfel de rău, încât oricine aude de acesta, amândouă urechile îi vor țiui.
13
Și voi întinde peste Ierusalim frânghia Samariei și firul cu plumb al casei lui Ahab; și voi șterge Ierusalimul precum un om șterge un vas, ștergându-l și răsturnându-l.
14
Și voi părăsi rămășița moștenirii mele și îi voi da în mâna dușmanilor lor; și ei vor deveni un vânat și o pradă pentru dușmanii lor;
15
Pentru că au făcut ce este rău înaintea ochilor mei și m-au provocat la mânie, din ziua în care părinții lor au ieșit din Egipt, până în această zi.
16
Mai mult, Manase a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ar fi umplut Ierusalimul de la o margine la cealaltă, în afară de păcatul său cu care a făcut pe Iuda să păcătuiască, făcând ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI.
17
Și restul faptelor lui Manase și tot ce a făcut și păcatul său cu care a păcătuit, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
18
Și Manase a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în grădina casei lui, în grădina lui Uza; și Amon, fiul său, a domnit în locul său.
19
Amon era în vârstă de douăzeci și doi de ani când a început să domnească și a domnit doi ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Meșulemet, fiica lui Haruț, din Iotba.
20
Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, precum făcuse tatăl său, Manase.
21
Și a umblat în toată calea în care tatăl său a umblat și a servit idolilor cărora tatăl său servise și s-a închinat înaintea lor;
22
Și a părăsit pe DOMNUL Dumnezeul părinților săi și nu a umblat în calea DOMNULUI.
23
Și servitorii lui Amon au uneltit împotriva lui și l-au ucis pe împărat în casa lui.
24
Și poporul țării a ucis pe toți cei care uneltiseră împotriva împăratului Amon; și poporul țării l-a făcut pe Iosia, fiul său, împărat în locul său.
25
Și restul faptelor lui Amon, pe care le-a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?
26
Și el a fost îngropat în mormântul său în grădina lui Uza; și Iosia, fiul său, a domnit în locul său.
2 Královská
Chapitre 21
1
Ve dvanácti letech byl Manasses, když počal kralovati, a kraloval padesáte a pět let v Jeruzalémě. Jméno matky jeho bylo Chefziba.
2
I činil to, což jest zlého před očima Hospodinovýma, vedlé ohavností těch národů, kteréž Hospodin vyplénil před syny Izraelskými.
3
Nebo převrátiv se, vzdělal zase výsosti, kteréž byl zkazil Ezechiáš otec jeho, a vystavěl oltáře Bálovi, a vysadil háj, tak jako byl učinil Achab král Izraelský. A klaněje se všemu vojsku nebeskému, ctil je.
4
Vzdělal také oltáře v domě Hospodinově, o němž byl řekl Hospodin: V Jeruzalémě položím jméno své.
5
Nadto nadělal oltářů všemu vojsku nebeskému, v obou síních domu Hospodinova.
6
Syna také svého provedl skrze oheň, a šetřil časů, s hadačstvím zacházel, zaklinače a čarodějníky zřídil, a velmi mnoho zlého činil před očima Hospodinovýma, popouzeje ho.
7
Postavil také rytinu háje, kterouž byl udělal v domě, o kterémž byl řekl Hospodin k Davidovi a Šalomounovi synu jeho: V domě tomto a v Jeruzalémě, kterýž jsem vyvolil ze všech pokolení Izraelských, položím jméno své na věky,
8
Aniž více dopustím, aby se pohnula noha Izraele z země, kterouž jsem dal otcům jejich, jen toliko budou-li skutečně ostříhati všeho, což jsem jim přikázal, a všeho zákona, kterýž jim vydal Mojžíš služebník můj.
9
Ale neuposlechli; nebo je svedl Manasses, tak že činili horší věci, nežli ti národové, kteréž vyplénil Hospodin od tváři synů Izraelských,
10
Ačkoli mluvíval Hospodin skrze služebníky své proroky, řka:
11
Proto že činil Manasses král Judský ohavnosti tyto, a páchal horší věci nad všecko, což činili Amorejští, kteříž byli před ním, a že přivedl i Judu k hřešení skrze ukydané bohy své,
12
Protož řekl Hospodin Bůh Izraelský: Aj, já uvedu zlé věci na Jeruzalém a na Judu, aby každému slyšícímu o tom znělo v obou uších jeho.
13
Nebo vztáhnu na Jeruzalém šňůru Samařskou, a závaží domu Achabova, a vytru Jeruzalém, jako vytírá někdo misku, a vytra, poklopí ji.
14
A opustím ostatky dědictví svého, a vydám je v ruku nepřátel jejich, i budou v loupež a v rozchvátání všechněm nepřátelům svým,
15
Proto že činili to, což jest zlého před očima mýma, a popouzeli mne od toho dne, jakž vyšli otcové jejich z Egypta, až do dnešního dne.
16
Ano i krve nevinné vylil Manasses velmi mnoho, tak že naplnil Jeruzalém od jednoho konce k druhému, kromě hříchu svého, kterýmž přivedl k hřešení Judu, aby činili, což zlého jest před očima Hospodinovýma.
17
O jiných pak činech Manassesových, a cožkoli činil, i hřích jeho, kterýmž zhřešil, zapsáno jest v knize o králích Judských.
18
I usnul Manasses s otci svými, a pohřben jest v zahradě domu svého, v zahradě Uzy, a kraloval Amon syn jeho místo něho.
19
Ve dvamecítma letech byl Amon, když počal kralovati, a kraloval dvě létě v Jeruzalémě. Jméno matky jeho bylo Mesullemet, dcera Charus z Jateba.
20
I ten činil to, což jest zlého před očima Hospodinovýma, jako činil Manasses otec jeho.
21
A chodil po vší cestě, po níž chodil otec jeho. Sloužil také ukydaným bohům, jimž sloužíval otec jeho, a klaněl se jim,
22
Opustiv Hospodina Boha otců svých, aniž chodil po cestě Hospodinově.
23
Spuntovali se pak služebníci Amonovi proti němu, a zamordovali jej v domě jeho.
24
Tedy pobil lid země všecky ty, kteříž se byli spuntovali proti králi Amonovi, a ustanovil lid země krále Joziáše syna jeho místo něho.
25
O jiných pak činech Amonových, kteréž činil, zapsáno jest v knize o králích Judských.
26
I pochoval ho lid v hrobě jeho v zahradě Uzy, a kraloval Joziáš syn jeho místo něho.