Comparer
Apocolipsa 20
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Apocolipsa
Chapitre 20
1
Și am văzut un înger coborând din cer, având cheia gropii fără fund și un lanț mare în mâna sa.
2
Și a prins dragonul, acel șarpe din vechime, care este Diavolul și Satan, și l-a legat pentru o mie de ani,
3
Și l-a aruncat în groapa fără fund și l-a închis și a pus un sigiliu deasupra lui, ca el să nu mai înșele națiunile până se vor împlini cei o mie de ani; și după aceea el trebuie dezlegat pentru puțin timp.
4
Și am văzut tronuri, și ei au șezut pe ele și le-a fost dată judecată; și am văzut sufletele celor decapitați pentru mărturia lui Isus și pentru cuvântul lui Dumnezeu și care nu s-au închinat fiarei, nici icoanei sale și nici nu i-au primit semnul pe frunțile lor sau pe mâinile lor; și au trăit și au domnit cu Cristos o mie de ani.
5
Dar ceilalți morți nu au înviat până nu s-au terminat cei o mie de ani. Aceasta este cea dintâi înviere.
6
Binecuvântat și sfânt este cel ce are parte în cea dintâi înviere; asupra acestora moartea a doua nu are putere, ci ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu el o mie de ani.
7
Iar când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din închisoarea lui,
8
Și va ieși pentru a înșela națiunile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, Gog și Magog, să îi adune pentru bătălie, pe ei, al căror număr este ca nisipul mării.
9
Și au urcat peste lărgimea pământului și au încercuit tabăra sfinților și preaiubita cetate; dar a coborât foc de la Dumnezeu din cer și i-a mistuit.
10
Și diavolul care i-a înșelat a fost aruncat în lacul de foc și pucioasă, unde sunt fiara și profetul fals, și vor fi chinuiți zi și noapte pentru totdeauna și întotdeauna.
11
Și am văzut un mare tron alb și pe cel ce ședea pe el, de la fața lui au fugit pământul și cerul; și loc nu s-a găsit pentru ele.
12
Și am văzut pe cei morți, mici și mari, stând în picioare înaintea lui Dumnezeu; și cărțile au fost deschise; și altă carte a fost deschisă, care este cartea vieții; și au fost judecați morții din cele ce erau scrise în cărți, conform cu faptele lor.
13
Și marea a dat pe morții care erau în ea; și moartea și iadul au dat pe morții care erau în ele; și au fost judecați, fiecare conform cu faptele lor.
14
Și moartea și iadul au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este moartea a doua.
15
Și cel ce nu a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc.
Zjevení Janovo
Chapitre 20
1
I viděl jsem anděla sstupujícího s nebe, majícího klíč od propasti a řetěz veliký v ruce své.
2
I chopil draka, hada toho starého, jenž jest ďábel a satan, i svázal jej za tisíc let.
3
A uvrhl ho do propasti, i zavřel jej tam a svrchu nad ním zapečetil, aby nesvodil více národů, až by se vyplnilo tisíc let; neboť potom musí býti propuštěn na malý čas.
4
I viděl jsem stolice, a posadili se na nich, i dán jest jim soud, a viděl jsem duše stínaných pro svědectví Ježíšovo a pro slovo Boží, a kteříž se neklaněli šelmě, ani obrazu jejímu, a aniž přijali znamení jejího na čela svá, anebo na ruce své. A ožili a kralovali s Kristem tisíc let.
5
Jiní pak mrtví neožili, dokudž by se nevyplnilo tisíc let. A toť jest první vzkříšení.
6
Blahoslavený a svatý, kdož má díl v prvním vzkříšení. Nad těmiť ta druhá smrt nemá moci, ale budou kněží Boží a Kristovi, a kralovati s ním budou tisíc let.
7
A když se vyplní tisíc let, propuštěn bude satanáš z žaláře svého.
8
I vyjde, aby svodil národy, kteříž jsou na čtyřech stranách země, Goga a Magoga, a aby je shromáždil k boji, kterýchžto počet jest jako písku mořského.
9
I vstoupili na širokost země a obklíčili stany svatých, i to město milé, ale sstoupil oheň od Boha s nebe a spálil je.
10
A ďábel, kterýž je svodil, uvržen jest do jezera ohně a síry, kdež jest i šelma, i falešný prorok, a budouť mučeni dnem i nocí na věky věků.
11
I viděl jsem trůn veliký bílý, a sedícího na něm, před jehož tváří utekla země i nebe, a místo jim není nalezeno.
12
I viděl jsem mrtvé, malé i veliké, stojící před obličejem Božím, a knihy otevříny jsou. A jiné knihy také jsou otevříny, to jest knihy života, i souzeni jsou mrtví podle toho, jakž psáno bylo v knihách, totiž podle skutků svých.
13
A vydalo moře mrtvé, kteříž byli v něm, tolikéž smrt i peklo vydali ty, kteříž v nich byli, i souzeni jsou jeden každý podle skutků svých.
14
Smrt pak a peklo uvrženi jsou do jezera ohnivého, a toť jest smrt druhá.
15
I ten, kdož není nalezen v knihách života, uvržen jest do jezera ohnivého.