Comparer
Eclesiastul 1
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Eclesiastul
Chapitre 1
1
Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
2
Deșertăciunea deșertăciunilor, spune Predicatorul: deșertăciunea deșertăciunilor; totul este deșertăciune.
3
Ce folos are un om din toată munca lui pe care o face sub soare?
4
O generație trece și altă generație vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.
5
Soarele de asemenea răsare și soarele apune și se grăbește spre locul său de unde a răsărit.
6
Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord; se învârtește continuu, și vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale.
7
Toate râurile curg în mare, totuși marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou.
8
Toate lucrurile sunt în osteneală; omul nu o poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire.
9
Ce a fost, aceea va mai fi; și ce s-a făcut, se va mai face; și nu este nimic nou sub soare.
10
Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta este nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
11
Nu este amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi vreo amintire a lucrurilor ce vor veni la cei ce vor veni după.
12
Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
13
Și mi-am pus inima să caut și să cercetez prin înțelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliți prin ea.
14
Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; și, iată, totul este deșertăciune și chinuire a duhului.
15
Ce este strâmb nu poate fi îndreptat, și ce lipsește nu poate fi numărat.
16
Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare și am obținut mai multă înțelepciune decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înțelepciune și cunoaștere din abundență.
17
Și mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului.
18
Căci în multă înțelepciune este multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.
Kazatel
Chapitre 1
1
Slova kazatele syna Davidova, krále v Jeruzalémě.
2
Marnost nad marnostmi, řekl kazatel, marnost nad marnostmi, a všecko marnost.
3
Jaký užitek má člověk ze všelijaké práce své, kterouž vede pod sluncem?
4
Věk pomíjí, a jiný věk nastává, ačkoli země na věky trvá.
5
Vychází slunce, i zapadá slunce, a k místu svému chvátá, kdež vychází.
6
Jde ku poledni, a obrací se na půlnoci, sem i tam se toče, chodí vítr, a okolky svými navracuje se vítr.
7
Všecky řeky jdou do moře, a však se moře nepřeplňuje; do místa, do něhož tekou řeky, navracují se, aby zase odtud vycházely.
8
Všecky věci jsou plné zaneprázdnění, aniž může člověk vymluviti; nenasytí se oko hleděním, aniž se naplní ucho slyšením.
9
Což bylo, jest to, což býti má; a což se nyní děje, jest to, což se díti bude; aniž jest co nového pod sluncem.
10
Jest-liž jaká věc, o níž by říci mohl: Pohleď, toť jest cosi nového? Ano již to bylo před věky, kteříž byli před námi.
11
Není paměti prvních věcí, aniž také potomních, kteréž budou, památka zůstane u těch, jenž potom nastanou.
12
Já kazatel byl jsem králem nad Izraelem v Jeruzalémě,
13
A přiložil jsem mysl svou k tomu, jak bych vyhledati a vystihnouti mohl rozumností svou všecko to, což se děje pod nebem. (Takové bídné zaměstknání dal Bůh synům lidským, aby se jím bědovali.)
14
Viděl jsem všecky skutky, dějící se pod sluncem, a aj, všecko jest marnost a trápení ducha.
15
Což křivého jest, nemůže se zpřímiti, a nedostatkové nemohou sečteni býti.
16
Protož tak jsem myslil v srdci svém, řka: Aj, já zvelebil jsem a rozšířil moudrost nade všecky, kteříž byli přede mnou v Jeruzalémě, a srdce mé dosáhlo množství moudrosti a umění.
17
I přiložil jsem mysl svou, abych poznal moudrost a umění, nemoudrost i bláznovství, ale shledal jsem, že i to jest trápení ducha.
18
Nebo kde jest mnoho moudrosti, tu mnoho hněvu; a kdož rozmnožuje umění, rozmnožuje bolest.