Comparer

Evrei 1

Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble

Evrei

Chapitre 1
1 Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți,
2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile;
3 Care, fiind strălucirea gloriei lui și întipărirea persoanei lui și susținând toate prin cuvântul puterii lui, după ce a făcut prin el însuși curățarea păcatelor noastre, s-a așezat la dreapta Maiestății în înălțime;
4 Fiind făcut cu atât mai bun decât îngerii, cu cât a obținut prin moștenire un nume nespus mai bun decât ei.
5 Căci, căruia dintre îngeri i-a spus el vreodată: Tu ești Fiul meu, astăzi te-am născut? Și din nou: Eu îi voi fi Tată și el îmi va fi Fiu?
6 Și din nou, când îl aduce în lume pe întâiul născut, el spune: Și să i se închine toți îngerii lui Dumnezeu.
7 Și despre îngeri spune: Cel ce îi face pe îngerii lui duhuri și pe servitorii lui o flacără de foc.
8 Dar Fiului îi spune: Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna și întotdeauna; un sceptru al dreptății este sceptrul împărăției tale.
9 Tu ai iubit dreptatea și ai urât nelegiuirea; de aceea Dumnezeu, Dumnezeul tău, te-a uns cu untdelemnul veseliei mai presus de tovarășii tăi;
10 Și tu, Doamne, la început ai întemeiat pământul; și cerurile sunt lucrarea mâinilor tale;
11 Ele vor pieri, dar tu rămâi; și toate se vor învechi precum o haină;
12 Și ca pe un veșmânt le vei face sul și vor fi schimbate; dar tu ești același; și anii tăi nu vor înceta.
13 Și căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: Șezi la dreapta mea, până voi face pe dușmanii tăi sprijinul piciorului tău?
14 Nu sunt toți duhuri servitoare, trimise să servească pentru cei ce vor fi moștenitori ai salvării?

Židům

Chapitre 1
1 Èastokrát a rozličnými způsoby mluvíval někdy Bůh otcům skrze proroky, v těchto pak posledních dnech mluvil nám skrze Syna svého,
2 Kteréhož ustanovil dědicem všeho, skrze něhož i věky učinil.
3 Kterýžto jsa blesk slávy, a obraz osoby jeho, a zdržuje všecko slovem mocnosti své, očištění hříchů našich skrze sebe samého učiniv, posadil se na pravici velebnosti na výsostech,
4 Tím důstojnější nad anděly učiněn, čím vyvýšenější nad ně jméno dědičně obdržel.
5 Nebo kterému kdy z andělů řekl: Syn můj jsi ty, já dnes zplodil jsem tebe? A opět: Já budu jemu Otcem, a on mi bude Synem?
6 A opět, když uvodí prvorozeného na okršlek země, dí: A klanějte se jemu všickni andělé Boží.
7 A o andělích zajisté dí: Kterýž činí anděly své duchy, a služebníky své plamen ohně;
8 Ale k Synu dí: Stolice tvá, ó Bože, trvá na věky věků, berla pravosti jestiť berla království tvého.
9 Miloval jsi spravedlnost, a nenáviděl jsi nepravosti, protož pomazal tebe, ó Bože, Bůh tvůj olejem veselé nad spoluúčastníky tvé.
10 A opět: Ty, Pane, na počátku založil jsi zemi, a díla rukou tvých jsouť nebesa.
11 Onať pominou, ty pak zůstáváš; a všecka jako roucho zvetšejí,
12 A jako oděv svineš je, i budouť změněna. Ale ty jsi vždycky tentýž, a léta tvá nikdy nepřestanou.
13 A kterému kdy z andělů řekl: Seď na pravici mé, dokavadž nepoložím nepřátel tvých za podnože noh tvých?
14 Zdaliž všickni nejsou služební duchové, kteříž posíláni bývají k službě pro ty, jenž mají dědičně obdržeti spasení?

Choisir un livre