Comparer
Ezra 1
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Ezra
Chapitre 1
1
Şi, în anul întâi al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să fie împlinit cuvântul DOMNULUI rostit prin gura lui Ieremia, DOMNUL a stârnit duhul lui Cirus împăratul Persiei, încât el a făcut o proclamaţie în toată împărăţia sa şi a pus-o de asemenea în scris, spunând:
2
Astfel zice Cirus, împăratul Persiei: DOMNUL Dumnezeul cerului mi-a dat toate împărăţiile pământului; şi mi-a poruncit să îi construiesc o casă în Ierusalim, care este în Iuda.
3
Cine este dintre voi din tot poporul său? Dumnezeul său să fie cu el şi să se urce la Ierusalim, care este în Iuda, şi să construiască acolo casa DOMNULUI Dumnezeului lui Israel (el este Dumnezeul), care este în Ierusalim.
4
Şi pe oricine rămâne, în orice loc unde el locuieşte temporar, oamenii locului să îl ajute cu argint şi cu aur şi cu bunuri şi cu animale, în afară de darul de bunăvoie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim.
5
Atunci s-au ridicat mai marii părinţilor lui Iuda şi lui Beniamin şi preoţii şi leviţii, împreună cu toţi aceia al căror duh Dumnezeu îl ridicase, pentru a se urca să construiască acolo casa DOMNULUI care este în Ierusalim.
6
Și toți din împrejurul lor le-au întărit mâinile cu vase de argint, cu aur, cu bunuri şi cu animale şi cu lucruri preţioase, în afară de tot ce era oferit de bunăvoie.
7
De asemenea împăratul Cirus a scos vasele casei DOMNULUI, pe care Nebucadneţar le-a scos din Ierusalim şi le-a pus în casa dumnezeilor săi;
8
Chiar pe acelea Cirus, împăratul Persiei, le-a scos prin mâna lui Mitredat trezorierul, şi le-a numărat lui Şeşbaţar, prinţul lui Iuda.
9
Şi acesta este numărul lor: treizeci de platouri de aur, o mie de platouri de argint, douăzeci şi nouă de cuţite,
10
Treizeci de oale de aur, oale de argint de al doilea fel patru sute zece şi alte vase o mie.
11
Toate vasele de aur şi de argint erau cinci mii patru sute. Pe toate acestea Şeşbaţar le-a adus cu cei din captivitate care au fost aduşi din Babilon la Ierusalim.
Ezdráš
Chapitre 1
1
Léta prvního Cýra krále Perského, aby se naplnila řeč Hospodinova skrze ústa Jeremiášova, vzbudil Hospodin ducha Cýrova krále Perského, aby dal provolati po všem království svém, ano také i rozepsal, řka:
2
Toto praví Cýrus král Perský: Všecka království země dal mi Hospodin Bůh nebeský, a on mi poručil, abych mu vystavěl dům v Jeruzalémě, kterýž jest v Judstvu.
3
Kdo jest mezi vámi ze všeho lidu jeho, budiž Bůh jeho s ním, a nechať jde do Jeruzaléma, kterýž jest v Judstvu, a staví dům Hospodina Boha Izraelského, toho Boha, kterýž jest v Jeruzalémě.
4
Kdož by pak zůstal na kterémkoli místě, kdež jest pohostinu, lidé místa toho ať mu pomohou stříbrem a zlatem, statkem i hovady, mimo oběti dobrovolné k domu Božímu, kterýž jest v Jeruzalémě.
5
I povstali přední z čeledí otců z pokolení Judova a Beniaminova, kněží také a Levítové i každý, číhož ducha vzbudil Bůh, aby šli k stavení domu Hospodinova, kterýž jest v Jeruzalémě.
6
Jimž všickni ti, kteříž bydlili okolo nich, pomáhali nádobami stříbrnými a zlatými, statkem i hovady, a věcmi drahými, mimo všecko, což dobrovolně obětováno bylo.
7
Král také Cýrus vydal nádoby domu Hospodinova, kteréž byl pobral Nabuchodonozor z Jeruzaléma, a dal je byl do domu Boha svého.
8
Vydal je pak Cýrus král Perský skrze Mitridata správce nad poklady, kterýž je vyčtl Sesbazarovi knížeti Judskému.
9
A tento jest počet jejich: Medenic zlatých třidceti, medenic stříbrných tisíc, nožů devětmecítma.
10
Koflíků zlatých třidceti, koflíků stříbrných prostějších čtyři sta a deset, nádob jiných na tisíce.
11
Všech nádob zlatých i stříbrných pět tisíc a čtyři sta. Všecko to odnesl Sesbazar, když se stěhoval lid zajatý z Babylona do Jeruzaléma.