Comparer
Faptele 10
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Faptele
Chapitre 10
1
Iar în Cezareea era un anumit bărbat cu numele Corneliu, un centurion din cohorta numită Italiana,
2
Devotat și care se temea de Dumnezeu cu toată casa lui, care dădea multe milostenii poporului și se ruga neîncetat lui Dumnezeu.
3
El a văzut lămurit, cam pe la ora a noua a zilei, într-o viziune, un înger al lui Dumnezeu intrând la el și spunându-i: Corneliu.
4
Și când s-a uitat atent la el, i s-a făcut teamă și a spus: Ce este, Doamne? Iar el i-a spus: Rugăciunile tale și milosteniile tale au urcat spre amintire înaintea lui Dumnezeu.
5
Și acum trimite bărbați la Iafo și cheamă pe Simon, al cărui nume este și Petru;
6
El găzduiește cu un anume Simon, un tăbăcar, a cărui casă este lângă mare; acesta îți va spune ce ar trebui să faci.
7
Și după ce a plecat îngerul care i-a vorbit lui Corneliu, el a chemat pe doi din servitorii casei sale și pe un soldat devotat, dintre cei care îl serveau continuu;
8
Și după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Iafo.
9
Și a doua zi, pe când aceștia călătoreau și se apropiau de cetate, Petru a urcat pe acoperișul casei să se roage, cam pe la ora a șasea,
10
Și i s-a făcut foame foarte tare și a dorit să mănânce; dar pe când pregăteau aceștia, el a căzut în extaz,
11
Și a văzut cerul deschis și un fel de vas, coborând la el, ca și cum ar fi fost o pânză mare legată la cele patru colțuri și lăsată pe pământ;
12
În care erau toate felurile de patrupede ale pământului și sălbăticiuni și târâtoare și păsări ale văzduhului.
13
Și a venit la el o voce: Petre, scoală-te, ucide și mănâncă.
14
Dar Petru a spus: Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu am mâncat vreun lucru profan sau necurat.
15
Și vocea a venit din nou la el, a doua oară: Ce a curățit Dumnezeu, nu considera profan.
16
Iar aceasta s-a făcut de trei ori; și vasul a fost luat din nou la cer.
17
Și în timp ce Petru era nedumerit în sine, ce ar putea să însemne viziunea ce o văzuse, atunci, iată, bărbații care fuseseră trimiși de Corneliu cercetaseră, privind casa lui Simon, și stăteau în picioare înaintea porții,
18
Și strigau și întrebau dacă Simon, care era numit Petru, era găzduit acolo.
19
În timp ce Petru se gândea la viziune, Duhul i-a spus: Iată, te caută trei bărbați.
20
Scoală-te așadar, coboară-te și du-te cu ei, neîndoindu-te de nimic, pentru că eu i-am trimis.
21
Atunci Petru a coborât la bărbații care au fost trimiși la el, de la Corneliu; și a spus: Iată, eu sunt cel pe care îl căutați; care este motivul pentru care ați venit aici?
22
Iar ei au spus: Centurionul Corneliu, un bărbat drept și care se teme de Dumnezeu și cu mărturie bună prin toată națiunea iudeilor, a fost înștiințat de Dumnezeu printr-un înger sfânt să trimită după tine să vii acasă la el și să audă cuvinte de la tine.
23
Atunci el i-a chemat înăuntru și i-a găzduit. Și a doua zi Petru a plecat împreună cu ei, și unii frați din Iafo l-au însoțit.
24
Și a doua zi au intrat în Cezareea. Și Corneliu îi aștepta și a chemat la un loc rudele lui și prietenii apropiați.
25
Și pe când intra Petru, Corneliu, întâmpinându-l, a căzut la picioarele lui și i s-a închinat.
26
Dar Petru l-a ridicat, spunând: Scoală-te; eu însumi tot om sunt.
27
Și pe când vorbea cu el, a intrat și a găsit pe mulți care erau adunați.
28
Și le-a spus: Voi știți că nu este legiuit pentru un bărbat iudeu să se alăture, sau să vină la unul din altă națiune; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc niciun om profan sau necurat.
29
Din această cauză am venit fără împotrivire, îndată ce s-a trimis după mine; de aceea întreb, cu ce scop ați trimis după mine?
30
Și Corneliu a spus: Acum patru zile posteam până la ora aceasta; și la ora nouă mă rugam în casa mea și iată, un bărbat în haine strălucitoare a stat în picioare înaintea mea,
31
Și a spus: Corneliu, rugăciunea ta este ascultată și milosteniile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu.
32
Trimite așadar la Iafo și cheamă aici pe Simon, al cărui nume este Petru; acesta este găzduit în casa lui Simon, un tăbăcar, lângă mare; când vine el, îți va vorbi.
33
De aceea îndată am trimis la tine; și tu ai făcut bine că ai venit. Acum așadar, noi suntem toți prezenți înaintea lui Dumnezeu, să auzim toate lucrurile care îți sunt poruncite de Dumnezeu.
34
Atunci Petru și-a deschis gura și a spus: În adevăr înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor;
35
Ci în fiecare națiune, cel ce se teme de el și lucrează dreptate, este acceptat la el.
36
Cuvântul pe care Dumnezeu l-a trimis copiilor lui Israel, predicând pacea prin Isus Cristos, (acesta este Domn al tuturor),
37
Acel cuvânt, voi îl știți, a fost proclamat prin toată Iudeea și a început din Galileea, după botezul pe care Ioan l-a predicat;
38
Cum Dumnezeu a uns pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt și cu putere; el care umbla făcând bine și vindecând pe toți cei ce erau asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu el.
39
Și noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le-a făcut deopotrivă în țara iudeilor și în Ierusalim; pe acesta l-au ucis atârnându-l pe lemn.
40
Pe el, Dumnezeu l-a înviat a treia zi și i-a dat să fie cunoscut,
41
Nu întregului popor, ci martorilor aleși dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și băut cu el după ce a înviat dintre morți.
42
Și ne-a poruncit să predicăm poporului și să adeverim că el este cel care a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și celor morți.
43
Toți profeții îi aduc mărturie, că prin numele lui, oricine crede în el va primi iertarea păcatelor.
44
În timp ce Petru vorbea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toți cei ce auzeau cuvântul.
45
Și cei ai circumciziei care credeau, câți au venit cu Petru, au fost înmărmuriți, că și peste neamuri a fost turnat darul Duhului Sfânt,
46
Fiindcă îi auzeau vorbind în limbi și preamărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a răspuns:
47
Poate cineva să oprească apa, ca aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi, să nu fie botezați?
48
Și le-a poruncit să fie botezați în numele Domnului. Atunci i-au cerut să rămână câteva zile.
Skutky apoštolské
Chapitre 10
1
Muž pak nějaký byl v Cesarii, jménem Kornelius, setník, z zástupu, kterýž sloul Vlaský,
2
Nábožný a bohobojný se vším domem svým, čině almužny mnohé lidu,
3
A modle se Bohu vždycky. Ten viděl u vidění zřetelně, jako v hodinu devátou na den, anděla Božího, an všel k němu, a řekl jemu: Kornéli.
4
A on pilně popatřil naň, a zstrašiv se, řekl: Co chceš, Pane? I řekl jemu: Modlitby tvé a almužny tvé vstoupily na pamět před tváří Boží.
5
Protož nyní pošli muže některé do Joppen, a povolej Šimona, kterýž má příjmí Petr.
6
Tenť hospodu má u nějakého Šimona koželuha, kterýž má dům u moře. Onť poví tobě, co bys měl činiti.
7
A když odšel anděl, kterýž mluvil Korneliovi, zavolal dvou služebníků svých, a rytíře pobožného z těch, kteříž vždycky při něm byli,
8
A pověděv jim všecko to, poslal je do Joppen.
9
Nazejtří pak, když oni šli a přibližovali se k městu, všel Petr nahoru, aby se modlil, v hodinu šestou.
10
A potom velice zlačněv, chtěl pojísti. Když pak oni strojili, připadlo na něj mysli vytržení.
11
I uzřel nebe otevřené a sstupující k sobě nádobu jakous jako prostěradlo veliké, za čtyři rohy uvázané, ano se spouští na zem,
12
Na němž byla všeliká zemská hovada čtvernohá, a zvířata, a zeměplazové, i ptactvo nebeské.
13
I stal se hlas k němu: Vstaň, Petře, bij a jez.
14
I řekl Petr: Nikoli, Pane, nebť jsem nikdy nejedl nic obecného anebo nečistého.
15
Tedy opět po druhé stal se hlas k němu: Cožť jest Bůh očistil, neměj ty toho za nečisté.
16
A to se stalo po třikrát. I vzato jest zase prostěradlo do nebe.
17
A když Petr sám u sebe rozjímal, co by znamenalo vidění to, kteréž viděl, aj muži ti, kteříž posláni byli od Kornelia, ptajíce se na dům Šimonův, stáli přede dveřmi.
18
A zavolavše kohosi, tázali se: Má-li zde hospodu Šimon, kterýž má příjmí Petr?
19
A když Petr přemyšloval o tom vidění, řekl jemu Duch: Aj, muži tři hledají tebe.
20
Protož vstana, sejdi dolů a jdi s nimi, nic nepochybuje; neboť jsem já je poslal.
21
Tedy sšed Petr k mužům, jenž posláni byli k němu od Kornelia, řekl: Aj, jáť jsem ten, kteréhož hledáte. Jaká jest příčina, pro niž jste přišli?
22
Oni pak řekli: Kornelius setník, muž spravedlivý a bohabojící, i svědectví dobré mající ode všeho národu Židovského, u vidění napomenut jest od anděla svatého, aby povolal tebe do domu svého a slyšel řeč od tebe.
23
Tedy zavolav jich do domu, přijal je do hospody. Druhého pak dne Petr šel s nimi, a někteří bratří z Joppen šli s ním.
24
A nazejtří přišli do Cesaree. Kornelius pak očekával jich, svolav příbuzné své a přátely blízké.
25
I stalo se, když vcházel Petr, vyšel proti němu Kornelius, a padna k nohám jeho, klaněl se mu.
26
Ale Petr pozdvihl ho, řka: Vstaň, všakť i já také člověk jsem.
27
A rozmlouvaje s ním, všel do domu, a nalezl mnoho těch, kteříž se byli sešli.
28
I řekl k nim: Vy víte, že neslušné jest muži Židu připojiti se aneb přistoupiti k cizozemci, ale mně ukázal Bůh, abych žádného člověka nepravil obecným neb nečistým býti.
29
Protož bez odporu přišel jsem, povolán jsa. I ptám se vás, pro kterou příčinu poslali jste pro mne?
30
A Kornelius řekl: Přede čtyřmi dny postil jsem se až do této hodiny, a v hodinu devátou modlil jsem se v domu svém. A aj, postavil se přede mnou muž v rouše bělostkvoucím,
31
A řekl: Kornéli, uslyšánať jest modlitba tvá a almužny tvé jsouť v paměti před tváří Boží.
32
Protož pošli do Joppen a povolej Šimona, kterýž slove Petr. Tenť má hospodu v domu Šimona koželuha u moře; on přijda, bude mluviti tobě.
33
Já pak hned jsem poslal k tobě, a ty jsi dobře učinil, žes přišel. Nyní tedy my všickni před obličejem Božím hotovi jsme slyšeti všecko, což jest koli přikázáno tobě od Boha.
34
Tedy Petr otevřev ústa, řekl: V pravdě jsem shledal, že Bůh není přijimač osob.
35
Ale v každém národu, kdož se ho bojí a činí spravedlnost, příjemný jest jemu;
36
Jakž to oznámil synům Izraelským, zvěstuje pokoj skrze Ježíše Krista, jenž jest Pánem všeho.
37
O čemž i vy sami víte, co se dálo po všem Židovstvu, počna od Galilee, po křtu, kterýž kázal Jan:
38
Kterak Ježíše od Nazaréta pomazal Bůh Duchem svatým a mocí; kterýžto chodil, dobře čině, a uzdravuje všecky posedlé od ďábla; nebo Bůh s ním byl.
39
A my jsme svědkové všeho toho, což jest činil v krajině Judské a v Jeruzalémě. Kteréhožto zamordovali jsou, pověsivše na dřevě.
40
Toho Bůh vzkřísil třetího dne, a způsobil to, aby zjeven byl,
41
Ne všemu lidu, ale svědkům prve k tomu zřízeným od Boha, nám, kteříž jsme s ním jedli a pili po jeho z mrtvých vstání.
42
A přikázal nám kázati lidu a svědčiti, že on jest ten ustanovený od Boha soudce živých i mrtvých.
43
Jemuť všickni proroci svědectví vydávají, že odpuštění hříchů vezme skrze jméno jeho všeliký, kdožkoli uvěřil by v něho.
44
A když ještě Petr mluvil slova tato, sstoupil Duch svatý na všecky, kteříž poslouchali slova Božího.
45
I užasli se ti, jenž z obřezaných věřící byli, kteříž byli přišli s Petrem, že i na pohany dar Ducha svatého jest vylit.
46
Nebo slyšeli je, ani mluví jazyky rozličnými, a velebí Boha. Tedy odpověděl Petr:
47
Zdali může kdo zabrániti vody, aby tito nebyli pokřtěni, kteříž Ducha svatého přijali jako i my?
48
A rozkázal je pokřtíti ve jménu Páně. I prosili ho, aby u nich pobyl za některý den.