Comparer
Ioan 1
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Ioan
Chapitre 1
1
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.
2
Același era la început cu Dumnezeu.
3
Toate lucrurile au fost făcute de el și fără el nu a fost făcut nimic din ceea ce a fost făcut.
4
În el era viață și viața era lumina oamenilor.
5
Și lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.
6
A fost un om trimis de la Dumnezeu, al cărui nume era Ioan.
7
Acesta a venit pentru mărturie, ca să aducă mărturie despre Lumina aceea, pentru ca toți să creadă prin el.
8
Nu era el acea Lumină, ci a fost trimis să aducă mărturie despre Lumina aceea.
9
Aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe fiecare om ce vine în lume.
10
El era în lume și lumea a fost făcută de el și lumea nu l-a cunoscut.
11
A venit la ai săi și ai săi nu l-au primit.
12
Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat puterea să devină fiii lui Dumnezeu,
13
Care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu.
14
Și Cuvântul a fost făcut carne și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr (și noi am privit gloria lui, glorie ca a singurului-născut din Tatăl).
15
Ioan a adus mărturie despre el și a strigat, spunând: Acesta era el, despre care am spus: Cel ce vine după mine este preferat înaintea mea, pentru că era înainte de mine.
16
Și din plinătatea lui noi toți am primit, și har peste har,
17
Pentru că legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos.
18
Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul lui Fiu născut, care este în sânul Tatălui, el l-a făcut cunoscut.
19
Și aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis preoți și leviți din Ierusalim să îl întrebe: Tu cine ești?
20
Iar el a mărturisit și nu a negat, ci a mărturisit: Eu nu sunt Cristosul.
21
Iar ei l-au întrebat: Ce atunci? Ești Ilie? Iar el spune: Nu sunt. Ești tu acel profet? Și a răspuns: Nu.
22
Atunci i-au spus: Cine ești tu? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce spui despre tine însuți?
23
Iar el a spus: Eu sunt vocea unuia strigând în pustie: Îndreptați calea Domnului, cum a spus profetul Isaia.
24
Și cei ce au fost trimiși erau dintre farisei.
25
Și l-au întrebat și i-au spus: Atunci de ce botezi, dacă nu ești acel Cristos, nici Ilie, nici acel profet?
26
Ioan le-a răspuns, zicând: Eu botez cu apă; dar printre voi stă în picioare unul pe care voi nu îl cunoașteți.
27
El este acela care, venind după mine, este preferat înaintea mea, a cărui curea a sandalei eu nu sunt demn ca să o dezleg.
28
Acestea s-au făcut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29
A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a spus: Iată, Mielul lui Dumnezeu, care înlătură păcatul lumii.
30
El este acela despre care eu am spus: După mine vine un om, care este preferat înaintea mea, pentru că era înainte de mine.
31
Și eu nu îl cunoșteam, dar ca să fie arătat lui Israel, din această cauză am venit, botezând cu apă.
32
Și Ioan a adus mărturie, spunând: Am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel și a rămas peste el.
33
Și eu nu îl cunoșteam, dar cel ce m-a trimis să botez cu apă, acesta mi-a spus: Acela peste care vei vedea Duhul coborând și rămânând peste el, acesta este cel ce botează cu Duhul Sfânt.
34
Și eu am văzut și am adus mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu.
35
Din nou, a doua zi Ioan stătea în picioare și doi dintre discipolii lui erau cu el;
36
Și, privind pe Isus umblând, spune: Iată, Mielul lui Dumnezeu.
37
Și cei doi discipoli l-au auzit vorbind și l-au urmat pe Isus.
38
Atunci Isus s-a întors și i-a văzut urmându-l și le-a spus: Ce căutați? Ei i-au spus: Rabi (care fiind tradus se spune: Stăpâne), unde locuiești?
39
El le-a spus: Veniți și vedeți. Au venit și au văzut unde locuia și au rămas cu el în acea zi, pentru că era cam ora a zecea.
40
Unul dintre cei doi, care auziseră pe Ioan și l-au urmat, era Andrei, fratele lui Simon Petru.
41
El întâi a găsit pe fratele său Simon și i-a spus: Noi am găsit pe Mesia (care fiind tradus este Cristosul).
42
Și l-a adus la Isus. Și, privind la el, Isus a spus: Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa (care se traduce, piatră).
43
A doua zi Isus a voit să meargă în Galileea și a găsit pe Filip și i-a spus: Urmează-mă.
44
Și Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei și Petru.
45
Filip l-a găsit pe Natanael și i-a spus: Noi am găsit pe acela despre care a scris Moise în lege și profeți, pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.
46
Și Natanael i-a spus: Poate veni vreun lucru bun din Nazaret? Filip i-a spus: Vino și vezi.
47
Isus a văzut pe Natanael venind la el și a spus despre el: Iată, cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug!
48
Natanael i-a spus: De unde mă cunoști? Isus a răspuns și i-a zis: Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.
49
Natanael a răspuns și i-a zis: Rabi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești Împăratul lui Israel.
50
Isus a răspuns și i-a zis: Pentru că ți-am spus: Te-am văzut sub smochin, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.
51
Și i-a spus: Adevărat, adevărat vă spun, de acum încolo veți vedea cerul deschis și îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul omului.
Jan
Chapitre 1
1
Na počátku bylo Slovo, a to Slovo bylo u Boha, a to Slovo byl Bůh.
2
To bylo na počátku u Boha.
3
Všecky věci skrze ně učiněny jsou, a bez něho nic není učiněno, což učiněno jest.
4
V něm život byl, a život byl světlo lidí.
5
A to Světlo v temnostech svítí, ale tmy ho neobsáhly.
6
Byl člověk poslaný od Boha, jemuž jméno bylo Jan.
7
Ten přišel na svědectví, aby svědčil o tom Světle, aby všickni uvěřili skrze něho.
8
Nebyl on to Světlo, ale poslán byl, aby svědectví vydával o tom Světle.
9
Tenť byl to pravé Světlo, jenž osvěcuje každého člověka přicházejícího na svět.
10
Na světě byl, a svět skrze něho učiněn jest, a svět ho nepoznal.
11
Do svého vlastního přišel, a vlastní jeho nepřijali ho.
12
Kteříž pak koli přijali jej, dal jim moc syny Božími býti, totiž těm, kteříž věří ve jméno jeho,
13
Kteřížto ne ze krví, ani z vůle těla, ani z vůle muže, ale z Boha zplozeni jsou.
14
A Slovo to tělo učiněno jest, a přebývalo mezi námi, (a viděli jsme slávu jeho, slávu jakožto jednorozeného od Otce,) plné milosti a pravdy.
15
Jan svědectví vydával o něm, a volal, řka: Tentoť jest, o němž jsem pravil, že po mně přišed, předšel mne; nebo přednější jest nežli já.
16
A z plnosti jeho my všickni vzali jsme, a to milost za milost.
17
Nebo zákon skrze Mojžíše dán jest, ale milost a pravda skrze Ježíše Krista stala se jest.
18
Boha žádný nikdy neviděl, ale jednorozený Syn, kterýž jest v lůnu Otce, onť jest nám vypravil.
19
A totoť jest svědectví Janovo, když poslali Židé z Jeruzaléma kněží a Levíty, aby se ho otázali: Ty kdo jsi?
20
I vyznal a nezapřel, a vyznal: Že já nejsem ten Kristus.
21
I otázali se ho: Což pak? Eliáš jsi ty? I řekl: Nejsem. Tedy jsi ten Prorok? Odpověděl: Nejsem.
22
I řekli jemu: Kdožs pak? Ať odpověd dáme těm, kteříž nás poslali. Co pravíš sám o sobě?
23
Řekl: Já jsem hlas volajícího na poušti: Spravte cestu Páně, jakož pověděl Izaiáš prorok.
24
Ti pak, kteříž byli posláni, z farizeů byli.
25
I otázali se ho a řekli jemu: Pročež tedy křtíš, poněvadž ty nejsi Kristus, ani Eliáš, ani Prorok?
26
Odpověděl jim Jan, řka: Já křtím vodou, ale uprostřed vás stojí, jehož vy neznáte.
27
Ten ačkoli po mně přišel, však předšel mne, u jehožto obuvi já nejsem hoden rozvázati řeménka.
28
Toto v Betabaře stalo se za Jordánem, kdežto Jan křtil.
29
Druhého pak dne uzřel Jan Ježíše, an jde k němu. I dí: Aj, Beránek Boží, kterýž snímá hřích světa.
30
Tentoť jest, o kterémž jsem já pravil, že za mnou jde muž, kterýž mne předšel; nebo přednější jest nežli já.
31
A já jsem ho neznal, ale aby zjeven byl lidu Izraelskému, proto jsem já přišel, křtě vodou.
32
A svědectví vydal Jan, řka: Viděl sem Ducha sstupujícího jako holubice s nebe, a zůstal na něm.
33
A já jsem ho neznal, ale kterýž mne poslal křtíti vodou, ten mi řekl: Nad kýmž uzříš Ducha sstupujícího a zůstávajícího na něm, tenť jest, kterýž křtí Duchem svatým.
34
A já jsem viděl, a svědectví jsem vydal, že on jest ten Syn Boží.
35
Druhého pak dne opět stál Jan, a z učedlníků jeho dva,
36
A uzřev Ježíše, an se prochází, řekl: Aj, Beránek Boží.
37
I slyšeli ho dva učedlníci mluvícího, a šli za Ježíšem.
38
I obrátiv se Ježíš, a uzřev je, ani jdou za ním, dí jim:
39
Co hledáte? A oni řekli jemu: Rabbi, (jenž se vykládá: Mistře,) kde bydlíš?
40
Dí jim: Pojďte a vizte. I šli, aby viděli, kde by bydlil, a zůstali u něho ten den; neb bylo již okolo desáté hodiny.
41
Byl pak Ondřej, bratr Šimona Petra, jeden ze dvou, kteříž byli to slyšeli od Jana, a šli za ním.
42
I nalezl ten první bratra svého vlastního Šimona, a řekl mu: Nalezli jsme Mesiáše, jenž se vykládá Kristus.
43
I přivedl jej k Ježíšovi. A pohleděv naň Ježíš, dí: Ty jsi Šimon, syn Jonášův, ty slouti budeš Céfas, jenž se vykládá Petr.
44
Na druhý pak den Ježíš chtěl vyjíti do Galilee, i nalezl Filipa, a řekl jemu: Pojď za mnou.
45
A byl Filip z Betsaidy, města Ondřejova a Petrova.
46
Nalezl také Filip Natanaele. I dí jemu: O kterémž psal Mojžíš v Zákoně a Proroci, nalezli jsme Ježíše, syna Jozefova z Nazaréta.
47
I řekl jemu Natanael: A může z Nazaréta co dobrého býti? Řekl jemu Filip: Pojď a viz.
48
Vida Ježíš Natanaele, an jde k němu, i dí o něm: Aj, právě Izraelitský, v němžto lsti není.
49
Řekl mu Natanael: Jakž ty mne znáš? Odpověděl Ježíš a řekl jemu: Prve nežli tě Filip zavolal, kdyžs byl pod fíkem, viděl jsem tebe.
50
Odpověděl Natanael a řekl jemu: Mistře, ty jsi Syn Boží, ty jsi ten Král Izraelský.
51
Odpověděl Ježíš a řekl jemu: Žeť jsem řekl: Viděl jsem tebe pod fíkem, věříš? Větší věci nad tyto uzříš.
52
I dí mu: Amen, amen pravím vám: Od tohoto času uzříte nebe otevřené, a anděly Boží vstupující a sstupující na Syna člověka.