Comparer
Iov 14
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Iov
Chapitre 14
1
Omul născut din femeie are zile puține și este plin de tulburare.
2
Răsare asemenea unei flori și este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră și nu rămâne.
3
Și îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă aduci în judecată cu tine?
4
Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.
5
Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;
6
Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.
7
Căci este speranță pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou și că ramura lui tânără nu va înceta.
8
Deși rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în pământ,
9
Totuși prin mirosul apei, el va înmuguri și va da lăstari ca o plantă.
10
Dar omul moare și se risipește; și omul își dă duhul și unde este el?
11
Precum apele dispar din mare și potopul seacă și se usucă,
12
Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.
13
O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine!
14
Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aștepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.
15
Tu vei chema și îți voi răspunde; vei avea dorință pentru lucrarea mâinilor tale.
16
Căci acum îmi numeri pașii; nu veghezi tu asupra păcatului meu?
17
Fărădelegea mea este sigilată într-un sac și îmi coși nelegiuirea.
18
Și, cu siguranță, muntele căzând ajunge de nimic și stânca este mutată din locul ei.
19
Apele tocesc pietrele; tu speli din țărâna pământului lucrurile care cresc și distrugi speranța omului.
20
Îl învingi pentru totdeauna și el trece; îi schimbi înfățișarea și îl trimiți departe.
21
Fiii lui ajung la onoare și el nu știe; sunt înjosiți, dar el nu pricepe aceasta.
22
Dar carnea lui pe el va avea durere și sufletul său în el va jeli.
Jób
Chapitre 14
1
Èlověk narozený z ženy jest krátkého věku a plný lopotování.
2
Jako květ vychází a podťat bývá, a utíká jako stín, a netrvá.
3
A však i na takového otvíráš oko své, a mne uvodíš k soudu s sebou.
4
Kdo toho dokáže, aby čistý z nečistého pošel? Ani jeden.
5
Poněvadž vyměřeni jsou dnové jeho, počet měsíců jeho u tebe, a cíles jemu položil, kterýchž by nepřekračoval:
6
Odvrať se od něho, ať oddechne sobě, a zatím aby přečekal jako nájemník den svůj.
7
O stromu zajisté jest naděje, by i podťat byl, že se zase zotaví, a výstřelek jeho nevyhyne,
8
By se pak i sstaral v zemi kořen jeho, a v prachu již jako umřel peň jeho:
9
Avšak jakž počije vláhy, zase se pučí, a zahustí jako keř.
10
Ale člověk umírá, mdlobou přemožen jsa, a když vypustí duši člověk, kam se poděl?
11
Jakož ucházejí vody z jezera, a řeka opadá a vysychá:
12
Tak člověk, když lehne, nevstává zase dotud, dokudž nebes stává. Nebývajíť vzbuzeni lidé, aniž se probuzují ze sna svého.
13
Ó kdybys mne v hrobě schoval, a skryl mne, dokudž by nebyl odvrácen hněv tvůj, ulože mi cíl, abys se rozpomenul na mne.
14
Když umře člověk, zdaliž zase ožive? Po všecky tedy dny vyměřeného času svého očekávati budu, až přijde proměna při mně.
15
Zavoláš, a já se ohlásím tobě, díla rukou svých budeš žádostiv,
16
Ačkoli nyní kroky mé počítáš, aniž shovíváš hříchům mým,
17
Ale zapečetěné maje jako v pytlíku přestoupení mé, ještě přikládáš k nepravosti mé.
18
Jistě že jako hora padnuc, rozdrobuje se, a skála odsedá z místa svého,
19
Jako kamení stírá voda, a povodní zachvacuje, což z prachu zemského samo od sebe roste: tak i ty naději člověka v nic obracíš.
20
Přemáháš jej ustavičně, tak aby odjíti musil; proměňuješ tvář jeho, a propouštíš jej.
21
Budou-li slavní synové jeho, nic neví; pakli v potupě, nic o ně nepečuje.
22
Toliko tělo jeho, dokudž živ jest, bolestí okouší, a duše jeho v něm kvílí.