Comparer
Isaia 36
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Isaia
Chapitre 36
1
Şi s-a întâmplat în al paisprezecelea an al împăratului Ezechia, că Sanherib, împăratul Asiriei, s-a ridicat împotriva tuturor cetăţilor apărate ale lui Iuda şi le-a luat.
2
Şi împăratul Asiriei a trimis pe Rabşache din Lachis la Ierusalim, la împăratul Ezechia, cu o mare armată. Şi el a stat în picioare lângă apeductul iazului superior pe drumul mare al câmpului înălbitorului.
3
Atunci au venit la el Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă; şi Şebna, scribul, şi Ioah, fiul lui Asaf, cronicarul.
4
Şi Rabşache le-a spus: Spuneţi-i acum lui Ezechia: Astfel spune marele împărat, împăratul Asiriei: Ce este această încredere în care te încrezi?
5
Eu zic, tu spui (dar ele sunt doar vorbe deşarte): Eu am sfat şi tărie pentru război. Şi în cine te încrezi, de te-ai răzvrătit împotriva mea?
6
Iată, tu te încrezi în toiagul acestei trestii frânte, în Egipt, pe care dacă un om se sprijină îi va intra în mână şi i-o va străpunge; astfel este Faraon, împăratul Egiptului, pentru toţi cei care se încred în el.
7
Iar dacă îmi spui: Ne încredem în DOMNUL Dumnezeul nostru, nu este el acela, a cărui înălţimi şi ale cărui altare Ezechia le-a îndepărtat şi a spus lui Iuda şi Ierusalimului: Înaintea acestui altar să vă închinaţi?
8
De aceea acum, te rog, dă garanţii stăpânului meu, împăratul Asiriei, şi îţi voi da două mii de cai, dacă eşti în stare, din partea ta, să pui călăreţi pe ei.
9
Cum vei întoarce atunci faţa unei căpetenii dintre cei mai mici servitori ai stăpânului meu şi îţi pui încrederea în Egipt pentru care şi călăreţi?
10
Şi fără DOMNUL am urcat eu acum împotriva acestei ţări pentru a o distruge? DOMNUL mi-a spus: Urcă-te împotriva acestei ţări şi distruge-o.
11
Atunci Eliachim şi Şebna şi Ioah au spus lui Rabşache: Vorbeşte, te rog, servitorilor tăi în limba siriană, fiindcă o înţelegem; şi nu ne vorbi în limba iudeilor în urechile poporului care este pe zid.
12
Dar Rabşache le-a spus: M-a trimis stăpânul meu la stăpânul tău şi la tine, pentru a spune aceste cuvinte? Nu la oamenii care stau pe zid, ca să îşi mănânce propriile lor fecale şi să îşi bea propria lor urină cu voi?
13
Atunci Rabşache s-a ridicat în picioare şi a strigat cu voce tare în limba iudeilor şi a spus: Ascultaţi cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei.
14
Astfel spune împăratul: Să nu vă înşele Ezechia, fiindcă nu va fi în stare să vă scape.
15
Nici nu lăsaţi pe Ezechia să vă facă să vă puneţi încrederea în DOMNUL, spunând: DOMNUL ne va scăpa, într-adevăr, şi această cetate nu va fi dată în mâna împăratului Asiriei.
16
Nu daţi ascultare lui Ezechia, fiindcă astfel spune împăratul Asiriei: Faceţi pace cu mine, aducându-mi un dar şi ieşiţi la mine; şi mâncaţi fiecare din viţa lui şi fiecare din smochinul lui, beţi fiecare din apele izvorului său;
17
Până voi veni şi vă voi lua într-o ţară ca ţara voastră, o ţară a grânelor şi a vinului, o ţară a pâinii şi a viilor.
18
Aveţi grijă să nu vă convingă Ezechia, spunând: DOMNUL ne va scăpa. A scăpat vreunul din dumnezeii naţiunilor ţara lui din mâna împăratului Asiriei?
19
Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului? Au scăpat ei Samaria din mâna mea?
20
Cine sunt aceia dintre toţi dumnezeii acestor ţări, care au scăpat ţara lor din mâna mea, ca DOMNUL să scape Ierusalimul din mâna mea?
21
Dar ei au tăcut şi nu i-au răspuns niciun cuvânt, fiindcă porunca spusă de împărat era: Să nu îi răspundeţi.
22
Atunci Eliachim, fiul lui Hilchia, care era peste casă, şi Şebna, scribul, şi Ioah, fiul lui Asaf, cronicarul, au venit la Ezechia cu hainele sfâşiate şi i-au spus cuvintele lui Rabşache.
Izajáš
Chapitre 36
1
Stalo se pak čtrnáctého léta kralování Ezechiášova, přitáhl Senacherib král Assyrský proti všechněm městům Judským hrazeným, a zdobýval jich.
2
I poslal král Assyrský Rabsaka z Lachis do Jeruzaléma k králi Ezechiášovi s vojskem velikým. Kterýž se postavil u struhy rybníka hořejšího, při silnici pole valchářova.
3
Tedy vyšel k němu Eliakim syn Helkiášův, kterýž byl správce domu, a Sobna písař, a Joach syn Azafův, kancléř.
4
I mluvil k nim Rabsaces: Povězte medle Ezechiášovi: Toto praví král veliký, král Assyrský: Jakéž jest to doufání, na kterémž se zakládáš?
5
Řekl jsem: Jistě žeť jest věc daremní; radyť jest a síly k válce potřebí. A protož v koho doufáš, že mi se protivíš?
6
Aj, spolehl jsi na hůl třtiny té nalomené, na Egypt, na niž zpodepřel-li by se kdo, pronikne ruku jeho, a probodne ji. Takovýť jest Farao král Egyptský všechněm, kteříž v něm doufají.
7
Pakli mi díš: V Hospodinu Bohu svém doufáme: zdaliž on není ten, jehož pobořil Ezechiáš výsosti i oltáře, a přikázal Judovi a Jeruzalému, řka: Před tímto oltářem klaněti se budete?
8
Ale nu, potkej se medle se pánem mým králem Assyrským. Přidámť ještě dva tisíce koní, můžeš-li jen míti, kdo by na nich jeli.
9
Jakž tedy odoláš jednomu knížeti z nejmenších služebníků pána mého, ačkoli máš doufání v Egyptu pro vozy a jezdce?
10
Přesto, zdali jsem bez Hospodina přitáhl do země této, abych ji zkazil? Hospodin řekl mi: Táhni na tu zemi, a zkaz ji.
11
I řekl Eliakim a Sobna a Joach Rabsakovi: Mluv medle k služebníkům svým Syrsky, však rozumíme, a nemluv k nám Židovsky před lidem tímto, kterýž jest na zdech.
12
I odpověděl Rabsaces: Zdaliž ku pánu tvému a k tobě poslal mne pán můj, abych mluvil slova tato? Však k mužům těm, kteříž jsou na zdech, aby lejna svá jedli, a moč svůj spolu s vámi pili.
13
A tak stoje Rabsaces, volal hlasem velikým Židovsky, a řekl: Slyšte slova krále velikého, krále Assyrského:
14
Toto praví král: Nechť vás nesvodí Ezechiáš, neboť nebude moci vyprostiti vás.
15
A nechť vám nevelí Ezechiáš doufati v Hospodina, řka: Zajisté vysvobodí nás Hospodin, a nebudeť dáno město toto v ruku krále Assyrského.
16
Neposlouchejte Ezechiáše. Nebo takto praví král Assyrský: Učiňte mi to k líbosti, a vyjděte ke mně, i bude moci jísti jeden každý z vinice své, a jeden každý z fíku svého, a píti jeden každý vodu z čisterny své,
17
Dokudž nepřijdu, a nepoberu vás do země podobné zemi vaší, do země úrodné, země chleba a vinic.
18
Nechť vás nesvodí Ezechiáš, řka: Hospodin vysvobodí nás. Zdaliž mohli vysvoboditi bohové národů jeden každý zemi svou z ruky krále Assyrského?
19
Kde jsou bohové Emat a Arfad? Kde jsou bohové Sefarvaim? Zdaliž jsou vysvobodili i Samaří z ruky mé?
20
Kteří jsou mezi všemi bohy těch zemí, ješto by vysvobodili zemi svou z ruky mé? Aby pak Hospodin měl vysvoboditi Jeruzalém z ruky mé?
21
Oni pak mlčeli, a neodpověděli jemu slova. Nebo takové bylo rozkázaní královo, řkoucí: Neodpovídejte jemu.
22
I přišel Eliakim syn Helkiášův, kterýž byl správcím domu, a Sobna písař, a Joach syn Azafův, kancléř, k Ezechiášovi, majíce roucha roztržená, a oznámili jemu slova Rabsakova.