Comparer

Joshua 20

Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble

Joshua

Chapitre 20
1 Și DOMNUL a vorbit lui Iosua, spunând:
2 Vorbește fiilor lui Israel, spunând: Rânduiți-vă cetățile de scăpare despre care v-am vorbit prin mâna lui Moise,
3 Ca să fugă acolo ucigașul, care a ucis fără intenție și fără premeditare pe un om; și ele vă vor fi pentru a scăpa de răzbunătorul sângelui.
4 Și când cel care fuge la una din cetățile acestea va sta la intrarea porții cetății și va spune cauza lui în auzul bătrânilor acelei cetăți, să-l primească la ei în cetate și să îi dea un loc ca să locuiască între ei.
5 Și dacă răzbunătorul sângelui îl urmărește, ei să nu-l dea pe ucigaș în mâna lui, pentru că el l-a ucis pe aproapele său fără premeditare și nu l-a urât mai înainte.
6 Și să locuiască în cetatea aceasta până va sta înaintea adunării pentru judecată, până la moartea marelui preot care va fi în zilele acelea; atunci ucigașul să se întoarcă și să vină în cetatea sa și în casa sa, în cetatea de unde a fugit.
7 Și au rânduit Chedeșul, în Galileea, în muntele lui Neftali, și Sihemul, în muntele lui Efraim, și Chiriat-Arba, adică Hebronul, în muntele lui Iuda.
8 Și dincolo de Iordan, lângă Ierihon, spre est, au rânduit Bețerul, în pustiu, în câmpie, din tribul lui Ruben; și Ramot, în Galaad, din tribul lui Gad; și Golan, în Basan, din tribul lui Manase.
9 Acestea au fost cetățile rânduite pentru toți copiii lui Israel și pentru străinul care locuiește temporar printre ei, ca oricine ucide fără intenție pe un om să fugă acolo și să nu moară de mâna răzbunătorului sângelui, până va sta înaintea adunării.

Jozue

Chapitre 20
1 I mluvil Hospodin k Jozue, řka:
2 Mluv k synům Izraelským, a rci jim: Oddejte z těch měst vašich města útočišťná, o nichž jsem mluvil vám skrze Mojžíše,
3 Aby tam utekl vražedlník, kterýž by zabil člověka nechtě a z nevědomí. I budou vám útočiště před přítelem zabitého.
4 A když by utekl do jednoho z těch měst, stane u vrat v bráně města, a oznámí starším města toho při svou; i přijmou ho do města k sobě, a dají mu místo, i bydliti bude u nich.
5 Když by jej pak honil přítel toho zabitého, nevydají vražedlníka v ruce jeho; nebo nechtě udeřil bližního svého, neměv ho prvé v nenávisti.
6 A bydliti bude v městě tom, dokudž nestane před shromážděním k soudu, až do smrti kněze velikého, kterýž by byl toho času; nebo tehdáž navrátí se vražedlník, a přijde do města svého a do domu svého, do města, odkudž utekl.
7 I oddělili Kádes v Galilei na hoře Neftalím, a Sichem na hoře Efraim, a město Arbe, (jenž jest Hebron,) na hoře Juda.
8 Před Jordánem pak proti Jerichu k východu oddělili Bozor, kteréž leží na poušti v rovině pokolení Rubenova, a Rámot v Galád z pokolení Gádova, a Golan v Bázan z pokolení Manassesova.
9 Ta města byla útočišťná všechněm synům Izraelským, i příchozímu, kterýž pohostinu jest mezi nimi, aby utekl tam, kdo by koli zabil někoho nechtě, a nesešel od ruky přítele toho zabitého prvé, než by stál před shromážděním.

Choisir un livre