Comparer
Luca 17
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Luca
Chapitre 17
1
Atunci le-a spus discipolilor: Este imposibil să nu vină poticnirile; dar vai aceluia prin care vin!
2
Ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega în jurul gâtului o piatră de moară și să fie aruncat în mare, decât să poticnească pe unul dintre acești micuți.
3
Luați seama la voi înșivă și dacă fratele tău încalcă legea împotriva ta, mustră-l; și dacă se pocăiește, iartă-l.
4
Și dacă încalcă legea împotriva ta de șapte ori într-o zi și de șapte ori într-o zi se întoarce la tine, spunând: Mă pocăiesc; iartă-l.
5
Și apostolii au spus Domnului: Mărește-ne credința.
6
Iar Domnul a spus: Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați spune acestui sicomor: Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare; și ar asculta de voi.
7
Dar care dintre voi, având un rob arând sau păstorind vitele, îi va spune îndată după ce vine din câmp: Mergi și șezi la masă?
8
Și nu îi va spune mai degrabă: Pregătește-mi ceva să mănânc și încinge-te și servește-mi, până voi mânca și voi bea; și după acestea, vei mânca și vei bea tu?
9
Îi mulțumește acelui rob, pentru că a făcut ce îi fusese poruncit? Consider că nu.
10
Tot așa și voi, când veți fi făcut toate cele poruncite vouă, să spuneți: Suntem robi nefolositori, am făcut ce era datoria noastră să facem.
11
Și s-a întâmplat, pe când mergea el la Ierusalim, că a trecut prin mijlocul Samariei și Galileii.
12
Și când a intrat într-un anumit sat, l-au întâlnit zece bărbați leproși, care stăteau departe în picioare;
13
Și ei și-au ridicat vocea, spunând: Isuse, Stăpâne, ai milă de noi.
14
Și când i-a văzut, le-a spus: Duceți-vă, arătați-vă preoților. Și s-a întâmplat că, pe când mergeau ei, au fost curățiți.
15
Și unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s-a întors și cu voce tare glorifica pe Dumnezeu.
16
Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui, dându-i mulțumiri; și el era samaritean.
17
Iar Isus, răspunzând, a zis: Nu au fost zece curățiți? Dar unde sunt cei nouă?
18
Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să dea glorie lui Dumnezeu decât acest străin?
19
Și i-a spus: Scoală-te, du-te; credința ta te-a făcut sănătos.
20
Și fiind întrebat de farisei, când are să vină împărăția lui Dumnezeu, le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu vine la vedere;
21
Nici nu vor spune: Iat-o aici! Sau: Iat-o acolo! Căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
22
Și le-a spus discipolilor: Vor veni zilele când veți dori să vedeți una dintre zilele Fiului omului și nu veți vedea.
23
Și vă vor spune: Iată, aici; sau: Iată, acolo. Nu vă duceți, nici nu îi urmați.
24
Pentru că așa ca fulgerul, care fulgerând dintr-o parte de sub cer, strălucește până în cealaltă parte de sub cer; așa va fi și Fiul omului în ziua lui.
25
Dar mai întâi el trebuie să sufere multe și să fie respins de această generație.
26
Și cum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului omului.
27
Mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când Noe a intrat în arcă și potopul a venit și i-a nimicit pe toți.
28
Și la fel cum a fost în zilele lui Lot, mâncau, beau, cumpărau, vindeau, plantau, zideau;
29
Dar în acea zi când Lot a ieșit din Sodoma, a plouat foc și pucioasă din cer și i-a nimicit pe toți.
30
Întocmai, astfel va fi în ziua când Fiul omului se revelează.
31
În acea zi, cel ce va fi pe acoperișul casei și bunurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; și cel ce este pe câmp, la fel, să nu se întoarcă.
32
Amintiți-vă de soția lui Lot.
33
Oricine va căuta să își salveze viața, o va pierde; și oricine își va pierde viața, o va păstra.
34
Vă spun: În acea noapte, vor fi doi într-un pat; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat.
35
Două vor măcina împreună; una va fi luată și cealaltă va fi lăsată.
36
Doi vor fi la câmp; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat.
37
Iar ei au răspuns și i-au zis: Unde Doamne? Iar el le-a spus: Oriunde este trupul, acolo se vor aduna vulturii.
Lukáš
Chapitre 17
1
Tedy řekl učedlníkům: Není možné, aby nepřišla pohoršení, ale běda tomu, skrze kohož přicházejí.
2
Lépe by mu bylo, aby žernov osličí vložen byl na hrdlo jeho, a uvržen byl do moře, nežli by pohoršil jednoho z těchto maličkých.
3
Šetřte se. Zhřešil-li by pak proti tobě bratr tvůj, potresci ho, a bude-liť toho želeti, odpusť mu.
4
A byť pak sedmkrát za den zhřešil proti tobě, a sedmkrát za den obrátil se k tobě, řka: Žel mi toho, odpusť mu.
5
I řekli apoštolé Pánu: Přispoř nám víry.
6
I dí Pán: Kdybyste měli víru jako zrno horčičné, řekli byste této moruši: Vykořeň se a přesaď se do moře, a uposlechla by vás.
7
Nebo kdo jest z vás, maje služebníka, ješto oře aneb pase dobytek, aby jemu, když by se s pole navrátil, hned řekl: Pojď a seď za stůl?
8
Ale zdali raději nedí jemu: Připrav, ať povečeřím, a opáše se, služ mi, až se najím a napím, a potom i ty jez a pij?
9
Zdali děkuje služebníku tomu, že učinil to, což mu rozkázal? Nezdá mi se.
10
Tak i vy, když učiníte všecko, což vám přikázáno, rcete: Služebníci neužiteční jsme. Což jsme povinni byli učiniti, učinili jsme.
11
I stalo se, když se bral do Jeruzaléma, že šel skrze Samaří a Galilei.
12
A když vcházel do jednoho městečka, potkalo se s ním deset mužů malomocných, kteřížto stáli zdaleka.
13
A pozdvihše hlasu, řekli: Ježíši přikazateli, smiluj se nad námi.
14
Kteréžto on uzřev, řekl jim: Jdouce, ukažte se kněžím. I stalo se, když šli, že očištěni jsou.
15
Jeden pak z nich uzřev, že jest uzdraven, navrátil se s velikým hlasem, velebě Boha.
16
A padl na tvář k nohám jeho, díky čině jemu. A ten byl Samaritán.
17
I odpověděv Ježíš, řekl: Zdaliž jich deset není očištěno? A kdež jest jich devět?
18
Nenalezli se k tomu, aby přijdouce, chválu Bohu vzdali, jediné cizozemec tento?
19
I řekl jemu: Vstana, jdi, víra tvá tě uzdravila.
20
Otázán pak jsa od zákoníků, kdy přijde království Boží, odpověděl jim a řekl: Nepřijdeť království Boží patrně.
21
Aniž řeknou: Aj, tuto, aneb aj, tamto. Nebo aj, království Boží jestiť mezi vámi.
22
I řekl učedlníkům: Přijdou dnové, že budete žádati viděti jeden den Syna člověka, a neuzříte.
23
A dějíť vám: Aj, zde, hle, tamto. Nechoďte, ani následujte.
24
Nebo jakožto blesk blýskající se z jedné krajiny, kteráž pod nebem jest, až do druhé, kteráž též pod nebem jest, svítí, tak bude i Syn člověka ve dni svém.
25
Ale nejprve musí mnoho trpěti, a potupen býti od národu tohoto.
26
A jakož se dálo za dnů Noé, tak bude i za dnů Syna člověka.
27
Jedli, pili, ženili se, vdávaly se až do toho dne, v kterémžto Noé všel do korábu; i přišla potopa, a zahladila všecky.
28
A též podobně, jako se stalo ve dnech Lotových: Jedli, pili, kupovali, prodávali, štěpovali, stavěli.
29
Ale dne toho, když vyšel Lot z Sodomy, pršel oheň s sirou s nebe, a zahladil všecky.
30
Takť nápodobně bude v ten den, když se Syn člověka zjeví.
31
V ten čas kdo by byl na střeše, a nádobí jeho v domu, nesstupuj, aby je pobral; a kdo na poli, též nevracuj se zase.
32
Pomněte na Lotovu ženu.
33
Nebo kdož by koli hledal život svůj zachovati, ztratíť jej; a kdož by jej koli ztratil, obživíť jej.
34
Pravímť vám: V tu noc budou dva na loži jednom; jeden bude vzat, a druhý opuštěn.
35
Dvě budou mleti spolu; jedna bude vzata, a druhá opuštěna.
36
Dva budou na poli; jeden bude vzat, a druhý opuštěn.
37
I odpověděvše, řekli jemu: Kde, Pane? On pak řekl jim: Kdežť bude tělo, tamť se shromáždí i orlice.