Comparer
Exod 9
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Exod
Chapitre 9
1
Atunci DOMNUL i-a spus lui Moise: Intră la Faraon și spune-i: Astfel vorbește DOMNUL Dumnezeul evreilor: Lasă poporul meu să plece ca să îmi servească.
2
Căci dacă refuzi să îi lași să plece și îi vei ține pe loc,
3
Iată, mâna DOMNULUI este asupra vitelor tale din câmp, asupra cailor, asupra măgarilor, asupra cămilelor, asupra boilor și asupra oilor tale: va fi o ciumă foarte apăsătoare.
4
Și DOMNUL va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului, și nu va muri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.
5
Și DOMNUL a rânduit un timp cuvenit, spunând: Mâine DOMNUL va face acest lucru în țară.
6
Și DOMNUL a făcut acel lucru a doua zi și toate vitele Egiptului au murit, dar din vitele copiilor lui Israel nu a murit niciuna.
7
Și Faraon a trimis și, iată, nu a murit niciuna dintre vitele israeliților. Și inima lui Faraon s-a împietrit și nu a lăsat poporul să plece.
8
Și DOMNUL le-a spus lui Moise și lui Aaron: Luați-vă mâinile pline cu cenușă din cuptor și Moise să o arunce spre cer înaintea ochilor lui Faraon.
9
Și va deveni țărână în toată țara Egiptului și va fi ulcer, răspândindu-se cu bășici pe om și pe vită, prin toată țara Egiptului.
10
Și au luat cenușă din cuptor și au stat în picioare înaintea lui Faraon; și Moise a aruncat cenușa în sus spre cer; și aceasta a devenit un ulcer, răspândindu-se cu bășici pe om și pe vită.
11
Și magicienii nu au putut sta în picioare înaintea lui Moise din cauza ulcerelor, pentru că ulcerul era peste magicieni și peste toți egiptenii.
12
Și DOMNUL a împietrit inima lui Faraon și nu le-a dat ascultare; precum DOMNUL spusese lui Moise.
13
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Scoală-te devreme dimineața și stai în picioare înaintea lui Faraon și spune-i: Astfel vorbește DOMNUL Dumnezeul evreilor: Lasă poporul meu să plece, ca să îmi servească.
14
Căci de această dată voi trimite toate plăgile mele asupra inimii tale și asupra servitorilor tăi și asupra poporului tău, ca să cunoști că nu este nimeni asemenea mie pe tot pământul.
15
Căci acum îmi voi întinde mâna, ca să te lovesc pe tine și poporul tău cu ciumă; și vei fi stârpit de pe pământ.
16
Și tocmai pentru această cauză te-am ridicat, ca să îmi arăt în tine puterea, și ca numele meu să fie vestit peste tot pământul.
17
Te mai înalți tu însuți împotriva poporului meu, ca să refuzi să îi lași să plece?
18
Iată, mâine, pe timpul acesta, voi face să plouă o grindină foarte apăsătoare, așa cum nu a fost în Egipt de la întemeierea lui chiar până acum.
19
De aceea trimite acum și adună vitele tale și tot ceea ce ai în câmp; căci fiecare om și animal care va fi găsit în câmp și nu va fi adus acasă, grindina va cădea peste ei și vor muri.
20
Cel ce s-a temut de cuvântul DOMNULUI printre servitorii lui Faraon a pus pe servitorii săi și vitele sale să fugă în case;
21
Și cel ce nu a luat în considerare cuvântul DOMNULUI a lăsat pe servitorii săi și vitele sale în câmp.
22
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Întinde-ți mâna spre cer, ca să fie grindină în toată țara Egiptului, peste om și peste animal și peste fiecare iarbă din câmp, prin toată țara Egiptului.
23
Și Moise și-a întins toiagul spre cer și DOMNUL a trimis tunet și grindină și focul a alergat de-a lungul pământului; și DOMNUL a plouat grindină peste țara Egiptului.
24
Astfel a fost grindină și foc amestecat cu grindină, foarte apăsătoare, cum nu a mai fost asemenea în toată țara Egiptului de când a devenit o națiune.
25
Și grindina a lovit în toată țara Egiptului tot ce era în câmp, deopotrivă om și animal; și grindina a lovit fiecare iarbă din câmp și a frânt fiecare copac din câmp.
26
Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, nu a fost grindină.
27
Și Faraon a trimis și a chemat pe Moise și Aaron și le-a spus: Eu am păcătuit de această dată; DOMNUL este drept și eu și poporul meu suntem stricați.
28
Rugați pe DOMNUL (pentru că este destul) ca să nu mai fie tunete puternice și grindină; și vă voi lăsa să plecați și nu veți mai sta.
29
Și Moise i-a spus: Imediat ce voi fi ieșit din cetate, îmi voi întinde mâinile spre DOMNUL; și tunetul va înceta, nici nu va mai fi grindină; ca să știi că pământul este al DOMNULUI.
30
Dar cât despre tine și servitorii tăi, știu că nu vă veți teme de DOMNUL Dumnezeu.
31
Și inul și orzul au fost lovite, pentru că orzul era în spic și inul era înflorit.
32
Dar grâul și alacul nu s-au stricat, fiindcă nu erau coapte.
33
Și Moise a ieșit din cetate de la Faraon și și-a întins mâinile spre DOMNUL; și tunetele și grindina au încetat și ploaia nu a mai fost turnată pe pământ.
34
Și când Faraon a văzut că ploaia și grindina și tunetele au încetat, a păcătuit și mai mult și și-a împietrit inima, el și servitorii săi.
35
Și inima lui Faraon s-a împietrit și nu a lăsat pe copiii lui Israel să plece; precum DOMNUL vorbise prin Moise.
Exodus
Chapitre 9
1
Then the LORD said unto Moses, Go in unto Pharaoh, and tell him, Thus saith the LORD God of the Hebrews, Let my people go, that they may serve me.
2
For if thou refuse to let them go, and wilt hold them still,
3
Behold, the hand of the LORD is upon thy cattle which is in the field, upon the horses, upon the asses, upon the camels, upon the oxen, and upon the sheep: there shall be a very grievous murrain.
4
And the LORD shall sever between the cattle of Israel and the cattle of Egypt: and there shall nothing die of all that is the children’s of Israel.
5
And the LORD appointed a set time, saying, To morrow the LORD shall do this thing in the land.
6
And the LORD did that thing on the morrow, and all the cattle of Egypt died: but of the cattle of the children of Israel died not one.
7
And Pharaoh sent, and, behold, there was not one of the cattle of the Israelites dead. And the heart of Pharaoh was hardened, and he did not let the people go.
8
¶ And the LORD said unto Moses and unto Aaron, Take to you handfuls of ashes of the furnace, and let Moses sprinkle it toward the heaven in the sight of Pharaoh.
9
And it shall become small dust in all the land of Egypt, and shall be a boil breaking forth with blains upon man, and upon beast, throughout all the land of Egypt.
10
And they took ashes of the furnace, and stood before Pharaoh; and Moses sprinkled it up toward heaven; and it became a boil breaking forth with blains upon man, and upon beast.
11
And the magicians could not stand before Moses because of the boils; for the boil was upon the magicians, and upon all the Egyptians.
12
And the LORD hardened the heart of Pharaoh, and he hearkened not unto them; as the LORD had spoken unto Moses.
13
¶ And the LORD said unto Moses, Rise up early in the morning, and stand before Pharaoh, and say unto him, Thus saith the LORD God of the Hebrews, Let my people go, that they may serve me.
14
For I will at this time send all my plagues upon thine heart, and upon thy servants, and upon thy people; that thou mayest know that there is none like me in all the earth.
15
For now I will stretch out my hand, that I may smite thee and thy people with pestilence; and thou shalt be cut off from the earth.
16
And in very deed for this cause have I raised thee up, for to shew in thee my power; and that my name may be declared throughout all the earth.
17
As yet exaltest thou thyself against my people, that thou wilt not let them go?
18
Behold, to morrow about this time I will cause it to rain a very grievous hail, such as hath not been in Egypt since the foundation thereof even until now.
19
Send therefore now, and gather thy cattle, and all that thou hast in the field; for upon every man and beast which shall be found in the field, and shall not be brought home, the hail shall come down upon them, and they shall die.
20
He that feared the word of the LORD among the servants of Pharaoh made his servants and his cattle flee into the houses:
21
And he that regarded not the word of the LORD left his servants and his cattle in the field.
22
¶ And the LORD said unto Moses, Stretch forth thine hand toward heaven, that there may be hail in all the land of Egypt, upon man, and upon beast, and upon every herb of the field, throughout the land of Egypt.
23
And Moses stretched forth his rod toward heaven: and the LORD sent thunder and hail, and the fire ran along upon the ground; and the LORD rained hail upon the land of Egypt.
24
So there was hail, and fire mingled with the hail, very grievous, such as there was none like it in all the land of Egypt since it became a nation.
25
And the hail smote throughout all the land of Egypt all that was in the field, both man and beast; and the hail smote every herb of the field, and brake every tree of the field.
26
Only in the land of Goshen, where the children of Israel were, was there no hail.
27
¶ And Pharaoh sent, and called for Moses and Aaron, and said unto them, I have sinned this time: the LORD is righteous, and I and my people are wicked.
28
Intreat the LORD (for it is enough) that there be no more mighty thunderings and hail; and I will let you go, and ye shall stay no longer.
29
And Moses said unto him, As soon as I am gone out of the city, I will spread abroad my hands unto the LORD; and the thunder shall cease, neither shall there be any more hail; that thou mayest know how that the earth is the LORD’s.
30
But as for thee and thy servants, I know that ye will not yet fear the LORD God.
31
And the flax and the barley was smitten: for the barley was in the ear, and the flax was bolled.
32
But the wheat and the rie were not smitten: for they were not grown up.
33
And Moses went out of the city from Pharaoh, and spread abroad his hands unto the LORD: and the thunders and hail ceased, and the rain was not poured upon the earth.
34
And when Pharaoh saw that the rain and the hail and the thunders were ceased, he sinned yet more, and hardened his heart, he and his servants.
35
And the heart of Pharaoh was hardened, neither would he let the children of Israel go; as the LORD had spoken by Moses.