Comparer
Faptele 23
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Faptele
Chapitre 23
1
Iar Pavel, privind cu atenție consiliul, a spus: Bărbați și frați, până în această zi, m-am purtat în toată buna conștiință în fața lui Dumnezeu.
2
Iar Anania, marele preot, a poruncit celor ce stăteau lângă el în picioare să îl lovească peste gură.
3
Atunci Pavel i-a spus: Dumnezeu te va lovi, perete văruit; fiindcă tu șezi să mă judeci după lege și poruncești să fiu bătut, contrar legii?
4
Iar cei ce stăteau lângă el în picioare au spus: Îl insulți pe marele preot al lui Dumnezeu?
5
Atunci Pavel a spus: Fraților, nu am știut că era marele preot; fiindcă este scris: Să nu vorbești de rău pe conducătorul poporului tău.
6
Dar când Pavel a înțeles că o parte erau saduchei și ceilalți farisei, a strigat în consiliu: Bărbați și frați, eu sunt fariseu, fiul unui fariseu; din cauza speranței și a învierii morților sunt eu judecat.
7
Iar după ce a vorbit astfel, s-a făcut disensiune între farisei și saduchei; și mulțimea a fost împărțită.
8
Fiindcă saducheii spun că nu este nici înviere, nici înger sau duh; dar fariseii le mărturisesc pe amândouă.
9
Și s-a ridicat strigăt mare; și scribii, care erau de partea fariseilor, s-au sculat și se certau aprins, spunând: Nu găsim nimic rău în acest om; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger, să nu ne luptăm împotriva lui Dumnezeu.
10
Iar după ce s-a făcut disensiune mare, căpetenia, temându-se ca nu cumva Pavel să fie rupt în bucăți de ei, a poruncit soldaților să coboare și să îl smulgă cu forța din mijlocul lor și să îl aducă în fortăreață.
11
Iar noaptea următoare, Domnul a stat lângă el în picioare și a spus: Pavele, îndrăznește; fiindcă așa cum ai adeverit despre mine în Ierusalim, așa trebuie să aduci mărturie și la Roma.
12
Iar după ce s-a făcut ziuă, unii dintre iudei s-au înhăitat și s-au legat cu blestem, spunând că nici nu vor mânca, nici nu vor bea până nu îl vor fi ucis pe Pavel.
13
Și erau mai mulți de patruzeci cei care au făcut acest complot.
14
Aceștia, venind la preoții de seamă și la bătrâni, au spus: Ne-am legat cu mare blestem că nu vom gusta nimic până nu îl vom ucide pe Pavel.
15
De aceea acum voi, împreună cu consiliul, spuneți căpeteniei ca mâine să îl aducă jos la voi, ca și cum ați dori să cercetați ceva mai amănunțit despre el; iar noi, înainte să se apropie el, suntem gata să îl ucidem.
16
Dar fiul surorii lui Pavel, după ce a auzit despre cursa lor, a venit și a intrat în fortăreață și i-a spus lui Pavel.
17
Atunci Pavel a chemat la el pe unul dintre centurioni și a spus: Du pe tânărul acesta la căpetenie, fiindcă are să îi povestească ceva.
18
Astfel că l-a luat și l-a dus la căpetenie și a spus: Prizonierul Pavel m-a chemat la el și m-a rugat să aduc la tine pe acest tânăr, care are să îți vorbească ceva.
19
Atunci, căpetenia l-a luat de mână și l-a tras deoparte în ascuns și l-a întrebat: Ce este aceasta ce ai să îmi spui?
20
Iar el a spus: Iudeii s-au înțeles să îți ceară ca mâine să îl aduci jos pe Pavel, în consiliu, ca și cum ar dori să cerceteze mai amănunțit ceva despre el.
21
Dar tu nu te lăsa convins de ei; fiindcă mai mult de patruzeci de bărbați dintre ei îi întind o cursă, aceștia s-au legat cu blestem ca nici să nu mănânce, nici să nu bea, până nu îl vor ucide; și acum, ei sunt gata, așteptând o promisiune de la tine.
22
Atunci căpetenia a lăsat pe tânăr să plece și i-a poruncit: Să nu spui nimănui că mi-ai arătat acestea.
23
Și a chemat la el doi centurioni, spunând: Pregătiți două sute de soldați să meargă la Cezareea, și șaptezeci de călăreți și două sute de lăncieri la ora a treia din noapte.
24
Și dați-le animale, ca să îl pună pe Pavel deasupra și să îl ducă teafăr la Felix, guvernatorul.
25
Și a scris o scrisoare, cuprinzând acestea:
26
Claudius Lisias către preaonorabilul guvernator Felix, salutări.
27
Acest bărbat a fost prins de iudei și ar fi fost ucis de ei; atunci, am venit cu armată și l-am salvat, înțelegând că era roman.
28
Dar voind să cunosc cauza pentru care l-au acuzat, l-am coborât în consiliul lor;
29
Și, l-am găsit acuzat despre întrebări din legea lor, dar neavând nimic care să îl acuze demn de moarte sau de lanțuri.
30
Și când mi s-a spus cum iudeii întindeau o cursă pentru acest bărbat, îndată l-am trimis la tine și am poruncit și acuzatorilor lui să spună înaintea ta cele împotriva lui. Sănătate.
31
Atunci soldații, așa cum li se poruncise, l-au luat pe Pavel și l-au adus pe timpul nopții la Antipatris.
32
Iar a doua zi, au lăsat călăreții să meargă cu el și s-au întors la fortăreață;
33
Iar aceștia, după ce au venit la Cezareea și au dat guvernatorului epistola, l-au prezentat și pe Pavel înaintea lui.
34
Și după ce guvernatorul a citit, l-a întrebat din ce provincie era. Și a priceput că este din Cilicia;
35
Te voi asculta pe îndelete, a spus el, când vor veni și acuzatorii tăi. Și a poruncit să fie păzit în sala de judecată a lui Irod.
Acts
Chapitre 23
1
And Paul, earnestly beholding the council, said, Men and brethren, I have lived in all good conscience before God until this day.
2
And the high priest Ananias commanded them that stood by him to smite him on the mouth.
3
Then said Paul unto him, God shall smite thee, thou whited wall: for sittest thou to judge me after the law, and commandest me to be smitten contrary to the law?
4
And they that stood by said, Revilest thou God’s high priest?
5
Then said Paul, I wist not, brethren, that he was the high priest: for it is written, Thou shalt not speak evil of the ruler of thy people.
6
But when Paul perceived that the one part were Sadducees, and the other Pharisees, he cried out in the council, Men and brethren, I am a Pharisee, the son of a Pharisee: of the hope and resurrection of the dead I am called in question.
7
And when he had so said, there arose a dissension between the Pharisees and the Sadducees: and the multitude was divided.
8
For the Sadducees say that there is no resurrection, neither angel, nor spirit: but the Pharisees confess both.
9
And there arose a great cry: and the scribes that were of the Pharisees’ part arose, and strove, saying, We find no evil in this man: but if a spirit or an angel hath spoken to him, let us not fight against God.
10
And when there arose a great dissension, the chief captain, fearing lest Paul should have been pulled in pieces of them, commanded the soldiers to go down, and to take him by force from among them, and to bring him into the castle.
11
And the night following the Lord stood by him, and said, Be of good cheer, Paul: for as thou hast testified of me in Jerusalem, so must thou bear witness also at Rome.
12
And when it was day, certain of the Jews banded together, and bound themselves under a curse, saying that they would neither eat nor drink till they had killed Paul.
13
And they were more than forty which had made this conspiracy.
14
And they came to the chief priests and elders, and said, We have bound ourselves under a great curse, that we will eat nothing until we have slain Paul.
15
Now therefore ye with the council signify to the chief captain that he bring him down unto you to morrow, as though ye would enquire something more perfectly concerning him: and we, or ever he come near, are ready to kill him.
16
And when Paul’s sister’s son heard of their lying in wait, he went and entered into the castle, and told Paul.
17
Then Paul called one of the centurions unto him, and said, Bring this young man unto the chief captain: for he hath a certain thing to tell him.
18
So he took him, and brought him to the chief captain, and said, Paul the prisoner called me unto him, and prayed me to bring this young man unto thee, who hath something to say unto thee.
19
Then the chief captain took him by the hand, and went with him aside privately, and asked him, What is that thou hast to tell me?
20
And he said, The Jews have agreed to desire thee that thou wouldest bring down Paul to morrow into the council, as though they would enquire somewhat of him more perfectly.
21
But do not thou yield unto them: for there lie in wait for him of them more than forty men, which have bound themselves with an oath, that they will neither eat nor drink till they have killed him: and now are they ready, looking for a promise from thee.
22
So the chief captain then let the young man depart, and charged him, See thou tell no man that thou hast shewed these things to me.
23
And he called unto him two centurions, saying, Make ready two hundred soldiers to go to Cæsarea, and horsemen threescore and ten, and spearmen two hundred, at the third hour of the night;
24
And provide them beasts, that they may set Paul on, and bring him safe unto Felix the governor.
25
And he wrote a letter after this manner:
26
Claudius Lysias unto the most excellent governor Felix sendeth greeting.
27
This man was taken of the Jews, and should have been killed of them: then came I with an army, and rescued him, having understood that he was a Roman.
28
And when I would have known the cause wherefore they accused him, I brought him forth into their council:
29
Whom I perceived to be accused of questions of their law, but to have nothing laid to his charge worthy of death or of bonds.
30
And when it was told me how that the Jews laid wait for the man, I sent straightway to thee, and gave commandment to his accusers also to say before thee what they had against him. Farewell.
31
Then the soldiers, as it was commanded them, took Paul, and brought him by night to Antipatris.
32
On the morrow they left the horsemen to go with him, and returned to the castle:
33
Who, when they came to Cæsarea, and delivered the epistle to the governor, presented Paul also before him.
34
And when the governor had read the letter, he asked of what province he was. And when he understood that he was of Cilicia;
35
I will hear thee, said he, when thine accusers are also come. And he commanded him to be kept in Herod’s judgment hall.