Compare
Evrei 6
Linked scrollingBoth columns scroll together
Evrei
Chapter 6
1
De aceea, lăsând cele începătoare ale doctrinei lui Cristos, să mergem înainte spre desăvârșire, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de la faptele moarte și a credinței spre Dumnezeu,
2
A doctrinei botezurilor și a punerii mâinilor și a învierii morților și a judecății eterne.
3
Și vom face aceasta dacă Dumnezeu ne permite.
4
Fiindcă este imposibil pentru cei care au fost odată luminați și au gustat din darul ceresc și au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt,
5
Și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile lumii ce are să vină,
6
Dacă vor cădea alături, să îi restaureze din nou la pocăință, văzând că ei crucifică din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun rușinii publice.
7
Fiindcă pământul, care se adapă din ploaia care cade adesea peste el și rodește ierburi potrivite pentru cei prin care este lucrat, primește binecuvântare de la Dumnezeu;
8
Dar cel care aduce spini și mărăcini este respins și aproape de blestem; al cărui sfârșit este să fie ars.
9
Dar suntem convinși referitor la voi, preaiubiților, de lucruri mai bune și care țin de salvare, deși vorbim astfel.
10
Fiindcă Dumnezeu nu este nedrept să uite lucrarea voastră și munca dragostei, pe care ați arătat-o pentru numele lui, în aceea că ați servit și serviți sfinților.
11
Și dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință spre deplina asigurare a speranței, până la sfârșit,
12
Ca să nu fiți leneși, ci urmași ai celor ce prin credință și răbdare moștenesc promisiunile.
13
Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe sine însuși,
14
Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.
15
Și, astfel, după ce a îndurat cu răbdare, a obținut promisiunea.
16
Fiindcă oamenii, într-adevăr, jură pe unul mai mare; și un jurământ pentru confirmare este pentru ei sfârșitul întregii certe.
17
În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, l-a confirmat printr-un jurământ,
18
Pentru ca, prin două lucruri de neschimbat, în care este imposibil pentru Dumnezeu să mintă, să avem o mângâiere tare, noi, care am fugit la locul de scăpare ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră;
19
Speranța pe care o avem ca pe o ancoră a sufletului, deopotrivă sigură și neclintită și care intră până dincolo de perdea,
20
Unde înainte-mergătorul a intrat pentru noi, adică Isus, făcut mare preot pentru totdeauna după rânduiala lui Melchisedec.
Hebrews
Chapter 6
1
Therefore leaving the principles of the doctrine of Christ, let us go on unto perfection; not laying again the foundation of repentance from dead works, and of faith toward God,
2
Of the doctrine of baptisms, and of laying on of hands, and of resurrection of the dead, and of eternal judgment.
3
And this will we do, if God permit.
4
For it is impossible for those who were once enlightened, and have tasted of the heavenly gift, and were made partakers of the Holy Ghost,
5
And have tasted the good word of God, and the powers of the world to come,
6
If they shall fall away, to renew them again unto repentance; seeing they crucify to themselves the Son of God afresh, and put him to an open shame.
7
For the earth which drinketh in the rain that cometh oft upon it, and bringeth forth herbs meet for them by whom it is dressed, receiveth blessing from God:
8
But that which beareth thorns and briers is rejected, and is nigh unto cursing; whose end is to be burned.
9
But, beloved, we are persuaded better things of you, and things that accompany salvation, though we thus speak.
10
For God is not unrighteous to forget your work and labour of love, which ye have shewed toward his name, in that ye have ministered to the saints, and do minister.
11
And we desire that every one of you do shew the same diligence to the full assurance of hope unto the end:
12
That ye be not slothful, but followers of them who through faith and patience inherit the promises.
13
For when God made promise to Abraham, because he could swear by no greater, he sware by himself,
14
Saying, Surely blessing I will bless thee, and multiplying I will multiply thee.
15
And so, after he had patiently endured, he obtained the promise.
16
For men verily swear by the greater: and an oath for confirmation is to them an end of all strife.
17
Where in God, willing more abundantly to shew unto the heirs of promise the immutability of his counsel, confirmed it by an oath:
18
That by two immutable things, in which it was impossible for God to lie, we might have a strong consolation, who have fled for refuge to lay hold upon the hope set before us:
19
Which hope we have as an anchor of the soul, both sure and stedfast, and which entereth into that within the veil;
20
Whither the forerunner is for us entered, even Jesus, made an high priest for ever after the order of Melchisedec.