Compare
Iov 14
Linked scrollingBoth columns scroll together
Iov
Chapter 14
1
Omul născut din femeie are zile puține și este plin de tulburare.
2
Răsare asemenea unei flori și este retezat; el fuge de asemenea ca o umbră și nu rămâne.
3
Și îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă aduci în judecată cu tine?
4
Cine poate aduce un lucru curat dintr-unul necurat? Niciunul.
5
Văzând că zilele îi sunt hotărâte, numărul lunilor sale sunt cu tine; tu i-ai rânduit hotarele lui ca el să nu le poată trece;
6
Întoarce-te de la el, ca să se odihnească, până ce va împlini, ca un angajat, ziua sa.
7
Căci este speranță pentru un pom, dacă este tăiat, că va răsări din nou și că ramura lui tânără nu va înceta.
8
Deși rădăcina lui îmbătrânește în pământ și trunchiul lui moare în pământ,
9
Totuși prin mirosul apei, el va înmuguri și va da lăstari ca o plantă.
10
Dar omul moare și se risipește; și omul își dă duhul și unde este el?
11
Precum apele dispar din mare și potopul seacă și se usucă,
12
Astfel omul se culcă și nu se ridică, până când cerurile nu vor mai fi, ei nu se vor trezi, nici nu vor fi sculați din somnul lor.
13
O, de m-ai ascunde în mormânt, de m-ai ține în taină, până îți va trece furia; de mi-ai rândui un timp cuvenit și să îți amintești de mine!
14
Dacă un om moare, va trăi el din nou? Voi aștepta toate zilele timpului meu rânduit, până când vine schimbarea mea.
15
Tu vei chema și îți voi răspunde; vei avea dorință pentru lucrarea mâinilor tale.
16
Căci acum îmi numeri pașii; nu veghezi tu asupra păcatului meu?
17
Fărădelegea mea este sigilată într-un sac și îmi coși nelegiuirea.
18
Și, cu siguranță, muntele căzând ajunge de nimic și stânca este mutată din locul ei.
19
Apele tocesc pietrele; tu speli din țărâna pământului lucrurile care cresc și distrugi speranța omului.
20
Îl învingi pentru totdeauna și el trece; îi schimbi înfățișarea și îl trimiți departe.
21
Fiii lui ajung la onoare și el nu știe; sunt înjosiți, dar el nu pricepe aceasta.
22
Dar carnea lui pe el va avea durere și sufletul său în el va jeli.
Job
Chapter 14
1
Man that is born of a woman is of few days, and full of trouble.
2
He cometh forth like a flower, and is cut down: he fleeth also as a shadow, and continueth not.
3
And dost thou open thine eyes upon such an one, and bringest me into judgment with thee?
4
Who can bring a clean thing out of an unclean? not one.
5
Seeing his days are determined, the number of his months are with thee, thou hast appointed his bounds that he cannot pass;
6
Turn from him, that he may rest, till he shall accomplish, as an hireling, his day.
7
For there is hope of a tree, if it be cut down, that it will sprout again, and that the tender branch thereof will not cease.
8
Though the root thereof wax old in the earth, and the stock thereof die in the ground;
9
Yet through the scent of water it will bud, and bring forth boughs like a plant.
10
But man dieth, and wasteth away: yea, man giveth up the ghost, and where is he?
11
As the waters fail from the sea, and the flood decayeth and drieth up:
12
So man lieth down, and riseth not: till the heavens be no more, they shall not awake, nor be raised out of their sleep.
13
O that thou wouldest hide me in the grave, that thou wouldest keep me secret, until thy wrath be past, that thou wouldest appoint me a set time, and remember me!
14
If a man die, shall he live again? all the days of my appointed time will I wait, till my change come.
15
Thou shalt call, and I will answer thee: thou wilt have a desire to the work of thine hands.
16
For now thou numberest my steps: dost thou not watch over my sin?
17
My transgression is sealed up in a bag, and thou sewest up mine iniquity.
18
And surely the mountain falling cometh to nought, and the rock is removed out of his place.
19
The waters wear the stones: thou washest away the things which grow out of the dust of the earth; and thou destroyest the hope of man.
20
Thou prevailest for ever against him, and he passeth: thou changest his countenance, and sendest him away.
21
His sons come to honour, and he knoweth it not; and they are brought low, but he perceiveth it not of them.
22
But his flesh upon him shall have pain, and his soul within him shall mourn.