Compare
Marcu 6
Linked scrollingBoth columns scroll together
Marcu
Chapter 6
1
Și a plecat de acolo și a venit în patria sa; și discipolii săi îl urmează.
2
Și când a venit sabatul, a început să îi învețe în sinagogă; și mulți, auzindu-l, erau înmărmuriți, spunând: De unde are el acestea? Și ce înțelepciune îi este dată, încât și fapte puternice ca acestea sunt făcute prin mâinile lui?
3
Nu este acesta tâmplarul, fiul Mariei, fratele lui Iacov și al lui Iose și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile lui aici cu noi? Și se poticneau de el.
4
Dar Isus le-a spus: Un profet nu este fără onoare decât în patria sa și printre rudele sale și în casa lui.
5
Și nu a putut face acolo nicio lucrare puternică, decât că și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat.
6
Și s-a minunat de necredința lor. Și străbătea satele din jur, învățându-i.
7
Și a chemat pe cei doisprezece și a început să îi trimită înainte, doi câte doi; și le-a dat putere peste duhurile necurate;
8
Și le-a poruncit să nu ia nimic pentru drum, decât doar un toiag; nici traistă, nici pâine, nici bani în brâu;
9
Ci încălțați cu sandale; și să nu îmbrace două haine.
10
Și le-a spus: În orice loc ar fi să intrați într-o casă, acolo să rămâneți până plecați din acel loc.
11
Și oricine nu vă va primi, nici nu vă va asculta, când plecați de acolo, scuturați praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. Adevărat vă spun: Va fi mai ușor de suportat pentru Sodoma și Gomora în ziua judecății decât pentru acea cetate.
12
Și au plecat și au predicat ca oamenii să se pocăiască.
13
Și au scos mulți draci și au uns cu untdelemn pe mulți bolnavi și i-au vindecat.
14
Și împăratul Irod a auzit despre el, (pentru că numele lui se răspândise) și a spus: Ioan Baptist a înviat dintre morți și din această cauză se arată fapte puternice în el.
15
Alții au spus: Este Ilie. Și alții au spus: Este un profet, sau ca unul dintre profeți.
16
Dar când Irod a auzit, a spus: El este Ioan, pe care eu l-am decapitat. El a înviat dintre morți.
17
Fiindcă Irod însuși a trimis și a prins pe Ioan și l-a legat în închisoare din cauza Irodiadei, soția fratelui său Filip, pentru că se căsătorise cu ea.
18
Fiindcă Ioan îi spusese lui Irod: Nu îți este legiuit să o ai pe soția fratelui tău.
19
De aceea Irodiada îi purta pică și voia să îl ucidă, dar nu a putut;
20
Fiindcă Irod se temea de Ioan, știind că el era un bărbat drept și un sfânt și îl ocrotea; și când îl auzea, făcea multe și îl asculta cu plăcere.
21
Și când a venit o zi potrivită, Irod, de ziua lui de naștere, a făcut o masă mai marilor săi și marilor căpetenii și celor dintâi ai Galileii;
22
Și când fiica acelei Irodiade a intrat și a dansat și a plăcut lui Irod și celor ce ședeau la masă cu el, împăratul i-a spus fetei: Cere-mi orice voiești și îți voi da.
23
Și i-a jurat: Orice îmi vei cere, îți voi da, până la jumătate din împărăția mea.
24
Iar ea a ieșit și i-a spus mamei ei: Ce să cer? Iar ea a spus: Capul lui Ioan Baptist.
25
Și îndată a intrat cu grabă la împărat și i-a cerut, spunând: Voiesc să îmi dai îndată, pe o tavă, capul lui Ioan Baptist.
26
Și împăratul a fost foarte întristat; totuși, din cauza jurământului și a celor care ședeau la masă cu el, nu a voit să o respingă.
27
Și îndată împăratul a trimis un călău și a poruncit să îi fie adus capul; și s-a dus și l-a decapitat în închisoare,
28
Și i-a adus capul pe o tavă și l-a dat fetei; și fata l-a dat mamei ei.
29
Și când au auzit discipolii lui, au venit și i-au luat trupul mort și l-au pus într-un mormânt.
30
Și apostolii s-au adunat la Isus și i-au spus toate lucrurile, deopotrivă cele făcute și cele ce i-au învățat pe oameni.
31
Iar el le-a spus: Veniți voi înșivă la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă un timp. Fiindcă erau mulți venind și plecând și nu aveau timp nici să mănânce.
32
Și au plecat cu corabia într-un loc pustiu, deoparte.
33
Și oamenii i-au văzut plecând și mulți l-au cunoscut și au alergat pe jos până acolo, din toate cetățile și s-au dus înaintea lor și s-au adunat la el.
34
Și Isus, când a ieșit, a văzut mulți oameni și i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi fără păstor; și a început să îi învețe multe lucruri.
35
Și când ziua era deja trecută, discipolii săi au venit la el și au spus: Acesta este un loc pustiu și ora este deja târzie.
36
Trimite-i ca să meargă în împrejurimile ținutului și în sate și să își cumpere pâine, fiindcă nu au nimic să mănânce.
37
Iar el a răspuns și le-a zis: Dați-le voi să mănânce. Iar ei i-au spus: Să mergem și să cumpărăm pâine de două sute de dinari și să le dăm să mănânce?
38
Iar el le-a spus: Câte pâini aveți? Mergeți și vedeți. Și după ce s-au lămurit, ei au spus: Cinci și doi pești.
39
Și le-a poruncit să îi așeze pe toți în grupuri, pe iarba verde.
40
Și au șezut în rânduri câte o sută și câte cincizeci.
41
Și după ce a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit în sus spre cer și a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat discipolilor săi să le pună înaintea lor; și cei doi pești i-a împărțit printre toți.
42
Și au mâncat toți și s-au săturat.
43
Și au ridicat douăsprezece coșuri pline de frânturi și rămășițele de la pești.
44
Și cei ce au mâncat din pâini erau cam cinci mii de bărbați.
45
Și îndată a constrâns pe discipolii săi să intre în corabie și să meargă de cealaltă parte, înainte, spre Betsaida, în timp ce el dădea drumul mulțimii.
46
Și după ce i-a trimis, a plecat pe munte, să se roage.
47
Și când s-a făcut seară, corabia era în mijlocul mării iar el singur pe uscat.
48
Și i-a văzut chinuindu-se cu vâslirea fiindcă vântul era împotriva lor; și cam pe la garda a patra a nopții a venit spre ei umblând pe mare și ar fi voit să treacă pe lângă ei.
49
Dar când l-au văzut umblând pe mare, au presupus că era un duh și au strigat;
50
Fiindcă toți l-au văzut și au fost tulburați. Și îndată a vorbit cu ei și le-a spus: Îndrăzniți; eu sunt, nu vă temeți!
51
Și s-a urcat la ei în corabie și vântul a încetat; și au fost uimiți peste măsură în ei înșiși și se minunau.
52
Fiindcă nu pricepeau miracolul pâinilor, fiindcă inima lor era împietrită.
53
Și după ce au trecut dincolo, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la țărm.
54
Și după ce au ieșit din corabie, îndată l-au cunoscut,
55
Și alergau prin toată acea regiune de jur împrejur și începeau să îi aducă pe paturi pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că este el.
56
Și oriunde intra în sate, sau cetăți, sau ținuturi, puneau pe bolnavi în străzi și îl implorau ca ei măcar să îi atingă marginea hainei; și câți l-au atins au fost făcuți sănătoși.
Mark
Chapter 6
1
And he went out from thence, and came into his own country; and his disciples follow him.
2
And when the sabbath day was come, he began to teach in the synagogue: and many hearing him were astonished, saying, From whence hath this man these things? and what wisdom is this which is given unto him, that even such mighty works are wrought by his hands?
3
Is not this the carpenter, the son of Mary, the brother of James, and Joses, and of Juda, and Simon? and are not his sisters here with us? And they were offended at him.
4
But Jesus said unto them, A prophet is not without honour, but in his own country, and among his own kin, and in his own house.
5
And he could there do no mighty work, save that he laid his hands upon a few sick folk, and healed them.
6
And he marvelled because of their unbelief. And he went round about the villages, teaching.
7
¶ And he called unto him the twelve, and began to send them forth by two and two; and gave them power over unclean spirits;
8
And commanded them that they should take nothing for their journey, save a staff only; no scrip, no bread, no money in their purse:
9
But be shod with sandals; and not put on two coats.
10
And he said unto them, In what place soever ye enter into an house, there abide till ye depart from that place.
11
And whosoever shall not receive you, nor hear you, when ye depart thence, shake off the dust under your feet for a testimony against them. Verily I say unto you, It shall be more tolerable for Sodom and Gomorrha in the day of judgment, than for that city.
12
And they went out, and preached that men should repent.
13
And they cast out many devils, and anointed with oil many that were sick, and healed them.
14
And king Herod heard of him; (for his name was spread abroad:) and he said, That John the Baptist was risen from the dead, and therefore mighty works do shew forth themselves in him.
15
Others said, That it is Elias. And others said, That it is a prophet, or as one of the prophets.
16
But when Herod heard thereof, he said, It is John, whom I beheaded: he is risen from the dead.
17
For Herod himself had sent forth and laid hold upon John, and bound him in prison for Herodias’ sake, his brother Philip’s wife: for he had married her.
18
For John had said unto Herod, It is not lawful for thee to have thy brother’s wife.
19
Therefore Herodias had a quarrel against him, and would have killed him; but she could not:
20
For Herod feared John, knowing that he was a just man and an holy, and observed him; and when he heard him, he did many things, and heard him gladly.
21
And when a convenient day was come, that Herod on his birthday made a supper to his lords, high captains, and chief estates of Galilee;
22
And when the daughter of the said Herodias came in, and danced, and pleased Herod and them that sat with him, the king said unto the damsel, Ask of me whatsoever thou wilt, and I will give it thee.
23
And he sware unto her, Whatsoever thou shalt ask of me, I will give it thee, unto the half of my kingdom.
24
And she went forth, and said unto her mother, What shall I ask? And she said, The head of John the Baptist.
25
And she came in straightway with haste unto the king, and asked, saying, I will that thou give me by and by in a charger the head of John the Baptist.
26
And the king was exceeding sorry; yet for his oath’s sake, and for their sakes which sat with him, he would not reject her.
27
And immediately the king sent an executioner, and commanded his head to be brought: and he went and beheaded him in the prison,
28
And brought his head in a charger, and gave it to the damsel: and the damsel gave it to her mother.
29
And when his disciples heard of it, they came and took up his corpse, and laid it in a tomb.
30
And the apostles gathered themselves together unto Jesus, and told him all things, both what they had done, and what they had taught.
31
And he said unto them, Come ye yourselves apart into a desert place, and rest a while: for there were many coming and going, and they had no leisure so much as to eat.
32
And they departed into a desert place by ship privately.
33
And the people saw them departing, and many knew him, and ran afoot thither out of all cities, and outwent them, and came together unto him.
34
And Jesus, when he came out, saw much people, and was moved with compassion toward them, because they were as sheep not having a shepherd: and he began to teach them many things.
35
And when the day was now far spent, his disciples came unto him, and said, This is a desert place, and now the time is far passed:
36
Send them away, that they may go into the country round about, and into the villages, and buy themselves bread: for they have nothing to eat.
37
He answered and said unto them, Give ye them to eat. And they say unto him, Shall we go and buy two hundred pennyworth of bread, and give them to eat?
38
He saith unto them, How many loaves have ye? go and see. And when they knew, they say, Five, and two fishes.
39
And he commanded them to make all sit down by companies upon the green grass.
40
And they sat down in ranks, by hundreds, and by fifties.
41
And when he had taken the five loaves and the two fishes, he looked up to heaven, and blessed, and brake the loaves, and gave them to his disciples to set before them; and the two fishes divided he among them all.
42
And they did all eat, and were filled.
43
And they took up twelve baskets full of the fragments, and of the fishes.
44
And they that did eat of the loaves were about five thousand men.
45
And straightway he constrained his disciples to get into the ship, and to go to the other side before unto Bethsaida, while he sent away the people.
46
And when he had sent them away, he departed into a mountain to pray.
47
And when even was come, the ship was in the midst of the sea, and he alone on the land.
48
And he saw them toiling in rowing; for the wind was contrary unto them: and about the fourth watch of the night he cometh unto them, walking upon the sea, and would have passed by them.
49
But when they saw him walking upon the sea, they supposed it had been a spirit, and cried out:
50
For they all saw him, and were troubled. And immediately he talked with them, and saith unto them, Be of good cheer: it is I; be not afraid.
51
And he went up unto them into the ship; and the wind ceased: and they were sore amazed in themselves beyond measure, and wondered.
52
For they considered not the miracle of the loaves: for their heart was hardened.
53
And when they had passed over, they came into the land of Gennesaret, and drew to the shore.
54
And when they were come out of the ship, straightway they knew him,
55
And ran through that whole region round about, and began to carry about in beds those that were sick, where they heard he was.
56
And whithersoever he entered, into villages, or cities, or country, they laid the sick in the streets, and besought him that they might touch if it were but the border of his garment: and as many as touched him were made whole.