Comparer
Iov 7
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Iov
Chapitre 7
1
Nu este un timp rânduit omului pe pământ? Nu sunt de asemenea zilele lui ca zilele unui angajat?
2
Precum un servitor cu ardoare dorește umbra și cum un angajat așteaptă răsplata muncii sale,
3
Așa sunt eu făcut să moștenesc luni de deșertăciune; și nopți obositoare îmi sunt rânduite.
4
Când mă culc, eu spun: Când mă voi ridica și noaptea să fi trecut? Și sunt sătul de răsuciri până la răsăritul zilei.
5
Carnea mea este îmbrăcată cu viermi și bulgări de țărână; pielea mea este crăpată și a devenit dezgustătoare.
6
Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului și sunt petrecute fără speranță.
7
Amintește-ți că viața mea este vânt, ochiul meu nu va mai vedea binele.
8
Ochiul celui ce m-a văzut nu mă va mai vedea, ochii tăi sunt peste mine și eu nu mai sunt.
9
Precum norul este mistuit și se împrăștie, tot așa cel ce coboară în mormânt nu va mai urca.
10
Nu se va mai întoarce la casa lui, nici locul lui nu îl va mai cunoaște.
11
De aceea nu îmi voi înfrâna gura; voi vorbi în chinul duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12
Sunt eu o mare sau o balenă, de ai pus o gardă peste mine?
13
Când spun: Patul meu mă va mângâia, culcușul meu îmi va ușura plângerea;
14
Atunci tu mă înspăimânți cu vise și mă îngrozești prin viziuni,
15
Astfel că sufletul meu alege strangulare și moarte mai degrabă decât viața mea.
16
Sunt scârbit de ea; nu voi trăi întotdeauna; lasă-mă în pace, căci zilele mele sunt deșertăciune.
17
Ce este omul să îl preamărești? Și să îți apleci inima peste el?
18
Și să îl cercetezi în fiecare dimineață și să îl încerci în fiecare clipă?
19
Cât timp nu te vei depărta de mine, nici nu mă vei lăsa în pace până ce îmi voi fi înghițit scuipatul?
20
Am păcătuit, ce să îți fac, păzitorule de oameni? De ce m-ai pus ca semn împotriva ta, astfel încât sunt o povară pentru mine însumi?
21
Și de ce nu îmi ierți fărădelegea și nu îmi iei nelegiuirea? Căci acum voi dormi în țărână; și mă vei căuta dimineața, dar nu voi mai fi.
Jób
Chapitre 7
1
Zdaliž nemá vyměřeného času člověk na zemi? A dnové jeho jako dnové nájemníka.
2
Jako služebník, kterýž touží po stínu, a jako nájemník, jenž očekává skonání díla svého:
3
Tak jsou mi dědičně přivlastněni měsícové marní, a noci plné trápení jsou mi odečteny.
4
Jestliže ležím, říkám: Kdy vstanu? A pomine noc? Tak pln bývám myšlení až do svitání.
5
Tělo mé odíno jest červy a strupem i prachem, kůže má puká se a rozpouští.
6
Dnové moji rychlejší byli nežli člunek tkadlce, nebo stráveni jsou bez prodlení.
7
Rozpomeň se, ó Pane, že jako vítr jest život můj, a oko mé že více neuzří dobrých věcí,
8
Aniž mne spatří oko, jenž mne vídalo. Oči tvé budou ke mně, a mne již nebude.
9
Jakož oblak hyne a mizí, tak ten, kterýž sstupuje do hrobu, nevystoupí zase,
10
Aniž se opět navrátí do domu svého, aniž ho již více pozná místo jeho.
11
Protož nemohuť já zdržeti úst svých, mluvím v ssoužení ducha svého, naříkám v hořkosti duše své.
12
Zdali jsem já mořem čili velrybem, že jsi mne stráží osadil?
13
Když myslím: Potěší mne lůže mé, poodejme naříkání mého postel má:
14
Tedy mne strašíš sny, a viděními děsíš mne,
15
Tak že sobě zvoluje zaškrcení duše má, a smrt nad život.
16
Mrzí mne, nebuduť déle živ. Poodstupiž ode mne, nebo marní jsou dnové moji.
17
Co jest člověk, že ho sobě tak vážíš, a že tak o něj pečuješ?
18
A že ho navštěvuješ každého jitra, a každé chvíle jej zkušuješ?
19
Dokudž se neodvrátíš ode mne, a nedáš mi aspoň polknouti mé sliny?
20
Zhřešil jsem, což mám učiniti, ó strážce lidský? Proč jsi mne položil za cíl sobě, tak abych sám sobě byl břemenem?
21
Nýbrž proč neodejmeš přestoupení mého, a neodpustíš nepravosti mé? Nebo již v zemi lehnu. Potom bys mne i pilně hledal, nebude mne.