Comparar
Iov 30
Rolagem vinculadaAs duas colunas rolam juntas
Iov
Capítulo 30
1
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
Job
Capítulo 30
1
But now they that are younger than I have me in derision, whose fathers I would have disdained to have set with the dogs of my flock.
2
Yea, whereto might the strength of their hands profit me, in whom old age was perished?
3
For want and famine they were solitary; fleeing into the wilderness in former time desolate and waste.
4
Who cut up mallows by the bushes, and juniper roots for their meat.
5
They were driven forth from among men, (they cried after them as after a thief;)
6
To dwell in the clifts of the valleys, in caves of the earth, and in the rocks.
7
Among the bushes they brayed; under the nettles they were gathered together.
8
They were children of fools, yea, children of base men: they were viler than the earth.
9
And now am I their song, yea, I am their byword.
10
They abhor me, they flee far from me, and spare not to spit in my face.
11
Because he hath loosed my cord, and afflicted me, they have also let loose the bridle before me.
12
Upon my right hand rise the youth; they push away my feet, and they raise up against me the ways of their destruction.
13
They mar my path, they set forward my calamity, they have no helper.
14
They came upon me as a wide breaking in of waters: in the desolation they rolled themselves upon me.
15
Terrors are turned upon me: they pursue my soul as the wind: and my welfare passeth away as a cloud.
16
And now my soul is poured out upon me; the days of affliction have taken hold upon me.
17
My bones are pierced in me in the night season: and my sinews take no rest.
18
By the great force of my disease is my garment changed: it bindeth me about as the collar of my coat.
19
He hath cast me into the mire, and I am become like dust and ashes.
20
I cry unto thee, and thou dost not hear me: I stand up, and thou regardest me not.
21
Thou art become cruel to me: with thy strong hand thou opposest thyself against me.
22
Thou liftest me up to the wind; thou causest me to ride upon it, and dissolvest my substance.
23
For I know that thou wilt bring me to death, and to the house appointed for all living.
24
Howbeit he will not stretch out his hand to the grave, though they cry in his destruction.
25
Did not I weep for him that was in trouble? was not my soul grieved for the poor?
26
When I looked for good, then evil came unto me: and when I waited for light, there came darkness.
27
My bowels boiled, and rested not: the days of affliction prevented me.
28
I went mourning without the sun: I stood up, and I cried in the congregation.
29
I am a brother to dragons, and a companion to owls.
30
My skin is black upon me, and my bones are burned with heat.
31
My harp also is turned to mourning, and my organ into the voice of them that weep.