Comparer
Iov 30
Défilement liéLes deux colonnes défilent ensemble
Iov
Chapitre 30
1
Dar acum cei ce sunt mai tineri decât mine mă iau în derâdere, pe ai căror părinți i-aș fi disprețuit încât să îi așez cu câinii turmei mele.
2
Da, la ce mi-ar folosi tăria mâinilor lor, în cei care bătrânețea a pierit?
3
Singuri, din lipsă și foamete, fugind în pustie de mult pustiită și secătuită.
4
Care taie nalbă de pe lângă tufișuri și rădăcini de ienupăr ca hrană a lor.
5
Ei au fost alungați dintre oameni, (care au strigat după ei ca după un hoț);
6
Ca să locuiască în coastele văilor, în peșteri ale pământului și în stânci.
7
Printre tufișuri au zbierat; sub urzici s-au adunat.
8
Erau copii de nebuni, da, copii de oameni josnici; erau mai ticăloși decât pământul.
9
Și acum sunt cântecul lor, da, sunt zicătoarea lor.
10
Ei mă detestă, fug departe de mine și nu se abțin să mă scuipe în față.
11
Pentru că mi-a dezlegat frânghia și m-a chinuit, ei de asemenea și-au dat frâu liber înaintea mea.
12
Tinerii se ridică peste dreapta mea; ei îmi împing deoparte picioarele și își ridică împotriva mea căile nimicirii lor.
13
Ei îmi distrug cărarea, profită de nenorocirea mea, nu au ajutor.
14
Au venit peste mine ca apele printr-o spărtură largă, în pustiire s-au rostogolit peste mine.
15
Terori s-au întors asupra mea, ei îmi urmăresc sufletul ca vântul; și bunăstarea mea trece ca un nor.
16
Și acum sufletul meu este turnat peste mine; zilele nenorocirii m-au apucat.
17
Oasele îmi sunt străpunse în mine pe timpul nopții și tendoanele mele nu au odihnă.
18
Prin marea forță a bolii mele este îmbrăcămintea mea schimbată, mă leagă împrejur ca gulerul cămășii mele.
19
El m-a aruncat în mocirlă și am devenit ca țărâna și cenușa.
20
Strig către tine și nu mă asculți; mă ridic în picioare și nu iei aminte la mine.
21
Ai devenit crud față de mine, cu mâna ta puternică mi te opui.
22
Tu mă ridici spre vânt, mă faci să călăresc pe el și îmi topești ființa.
23
Fiindcă știu că mă vei aduce la moarte și la casa rânduită pentru toți cei vii.
24
Totuși el nu își va întinde mâna spre mormânt, deși ei strigă la nimicirea lui.
25
Nu am plâns pentru cel ce era în necaz? Nu a fost sufletul meu întristat pentru cel sărac?
26
Când căutam binele, atunci răul a venit; și când am așteptat lumina, a venit întunericul.
27
Adâncurile mele fierbeau și nu se odihneau; zilele necazului mă întâmpinau.
28
Umblam jelind, fără soare; m-am ridicat în picioare și am strigat în adunare.
29
Sunt frate dragonilor și însoțitor bufnițelor.
30
Pielea mi se înnegrește pe mine și oasele mi se ard de arșiță.
31
Harpa de asemenea mi s-a prefăcut în jelire și instrumentul meu de suflat în vocea celor ce plâng.
Jób
Chapitre 30
1
Nyní pak posmívají se mi mladší mne, jejichž bych otců nechtěl byl postaviti se psy stáda svého.
2
Ač síla rukou jejich k čemu by mi byla? Zmařena jest při nich starost jejich.
3
Nebo chudobou a hladem znuzeni, utíkali na planá, tmavá, soukromná a pustá místa.
4
Kteříž trhali zeliny po chrastinách, ano i koření, a jalovec za pokrm byl jim.
5
Z prostřed lidí vyháníni byli; povolávali za nimi, jako za zlodějem,
6
Tak že musili bydliti v výmolích potoků, v děrách země a skálí.
7
V chrastinách řvali, pod trní se shromažďovali,
8
Lidé nejnešlechetnější, nýbrž lidé bez poctivosti, menší váhy i než ta země.
9
Nyní, pravím, jsem jejich písničkou, jsa jim učiněn za přísloví.
10
V ošklivosti mne mají, vzdalují se mne, a na tvář mou nestydí se plvati.
11
Nebo Bůh mou vážnost odjal, a ssoužil mne; pročež uzdu před přítomností mou svrhli.
12
Po pravici mládež povstává, nohy mi podrážejí, tak že šlapáním protřeli ke mně stezky nešlechetnosti své.
13
Mou pak stezku zkazili, k bídě mé přidali, ač jim to nic nepomůže.
14
Jako širokou mezerou vskakují, a k vyplénění mému valí se.
15
Obrátily se na mne hrůzy, stihají jako vítr ochotnost mou, nebo jako oblak pomíjí zdraví mé.
16
A již ve mně rozlila se duše má, pochytili mne dnové trápení mého,
17
Kteréž v noci vrtá kosti mé ve mně; pročež ani nervové moji neodpočívají.
18
Oděv můj mění se pro násilnou moc bolesti, kteráž mne tak jako obojek sukně mé svírá.
19
Uvrhl mne do bláta, tak že jsem již podobný prachu a popelu.
20
Volám k tobě, ó Bože, a neslyšíš mne; postavuji se, ale nehledíš na mne.
21
Obrátils mi se v ukrutného nepřítele, silou ruky své mi odporuješ.
22
Vznášíš mne u vítr, sázíš mne na něj, a k rozplynutí mi přivodíš zdravý soud.
23
Nebo vím, že mne k smrti odkážeš, a do domu, do něhož se shromažďuje všeliký živý.
24
Jistě žeť nevztáhne Bůh do hrobu ruky, by pak, když je stírá, i volali.
25
Zdaliž jsem neplakal nad tím, kdož okoušel zlých dnů? Duše má kormoutila se nad nuzným.
26
Když jsem dobrého čekal, přišlo mi zlé; nadál jsem se světla, ale přišla mrákota.
27
Vnitřností mé zevřely, tak že se ještě neupokojily; předstihli mne dnové trápení.
28
Chodím osmahlý, ne od slunce, povstávaje, i mezi mnohými křičím.
29
Bratrem učiněn jsem draků, a tovaryšem mladých pstrosů.
30
Kůže má zčernala na mně, a kosti mé vyprahly od horkosti.
31
A protož v kvílení obrátila se harfa má, a píšťalka má v hlas plačících.